Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Fractura dintre generații

 
Fractura dintre generații
  • 14 Feb 2018
  • 505

De ce și cum?

Contrarietatea este consemnată prin reprezentările  şi valorile diferite pe care le au persoanele de vârste diferite care se întâlnesc şi convieţuiesc în acelaşi interval cronologic şi areal spaţial. Desigur, nu ne așteptăm la o omogenizare a percepţiilor, la vizări identice ale realităţii şi evoluţiei ei. Frumusețea lumii este dată şi de pluralitatea valorizării ei. Elementele de continuitate oricum subzistă, datorită unei dinamici inerţiale fireşti, ceea ce pot apărea sunt disjuncţiile făţişe, manifeste, ce se pot manifesta prin contrarietăţi, conflicte, adversităţi evidente.

O cheie explicativă a acestei opoziţii constă în referenţialurile valorice diferite la care se raportează persoanele respective. Din anumite puncte de vedere, acestea se modifică  atât prin panoplia de valori vizate, cât şi în legătură cu ierarhia  sau pregnanţa acestora. Generaţiile mai în vârstă se „fixează” în anumite repere (ale „vremii” lor), pe când cele ce vin se raportează, firesc, la elemente contextuale noi, diferite, cel puţin secvenţial, ca pondere. Exponenţii direcţi sunt oarecum duali, cunosc şi înţeleg şi reperele vechi (fiind formaţi şi experimentându-le, o perioadă, alături de generaţia precedentă) dar, în acelaşi timp, încearcă sau chiar statuează şi repere noi, datorate evoluţiilor intrinseci mediului sau timpului lor. O astfel de generaţie de tranziţie asigură continuitatea sau comprehensiunea inter-generaţională (nu numaidecât directă, operativă) la nivelul corpusului familial, comunitar. În familia lărgită, e de aşteptat ca descendenţii direcţi – copiii, nepoţii etc. – să reediteze experienţe exemplare, identificatoare în virtutea unui ataşament bazal, afectiv, sau de recunoaştere sau afiliere la acelaşi corpus spiritual comunitar. La nivelul societăţii ca ansamblu e mai complicat, întrucât apar pârghii formale, instituţionale, amprentate uneori politic sau ideologic, care asigură această continuitate, îi imprimă un sens, o uzanţă socială, o utilitate supraindividuală (prin şcoală, mass-media, instituţii culturale etc.).

Exponenţii direcţi ai experienţei de viaţă – cei care se întâlnesc efectiv – sunt cei mai autentici promotori ai continuităţii. În virtutea unei experienţe proprii, dar şi a unei determinări afinitare, ei înţeleg şi încearcă să continue tradiţiile vechi, dar sunt permisivi şi la gesticulaţii sau etos-uri noi. De multe ori, devin creativi, inovativi, continuând vechiul în haină nouă, prezervând conţinutul vechi în expresii noi, imbricând sau combinând, atât cât se poate, ceea ce a fost – la nivel de conţinut, cu ceea ce este sau se iveşte – din punct de vedere reproducție culturală puternice care subzistă dincolo de presiunile dinafară. O astfel de statuare asigură continuitate valorică pe axa identitară,  necesară şi benefică atât pentru individ, pentru securitatea şi stabilitatea sa intra-psihică (ştie cine este, care îi sunt strămoşii), cât şi pentru comunitate, prin recunoaştere şi solidarizare în jurul unor valori comune de referinţă.

Continuitatea poate fi asigurată explicit, prin instituirea unor ocazii de transmisie valorică, agreate sau întreţinute de comunitate, dar şi la nivel informal, prin întronarea unui etos favorabil comunicării şi comuniunii. Comunicarea inter-generaţională, cu sincopele sau sfidările inerente, constituie un factor de asigurare a continuităţii etos-ului cultural specific fiecărui ansamblu comunitar.

Oricum am vedea lucrurile, contrarietatea valorică e doar relativă, întrucât la nivel bazal lucrurile nu se alterează. Dincolo de retorica, uneori supradimensionată, relativă la conflictul dintre vârste, subzistă un liant continuu şi comun care este axul valoric al continuităţii şi stabilităţii. Ceea ce apare „în plus” nu sunt decât mici asezonări, aduceri la zi, recontextualizări,  fireşti şi necesare, dar care dau consistenţă şi frumuseţe unei lumi, diversă ca manifestare, dar unitară în esenţa ei.

 

de Constantin Cucoș



Sursa:mesagerulsfantulanton.com