Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Episcopul TIT LIVIU CHINEZU, mărturisitor al credinței în închisorile comuniste

 
Episcopul TIT LIVIU CHINEZU, mărturisitor al credinței în închisorile comuniste
  • 15 Ian 2018
  • 3957
La 15 ianuarie 1955, murea în faimă de martir Episcopului TIT LIVIU CHINEZU, în penitenciarul din Sighetul Marmației.
 
Dar cine era Tit Liviu Chinezu? De ce, fără să fi fost judecat și condamnat, comuniștii și colaboratorii acestora l-au încarcerat și l-au lăsat să moară?
 
Episcopul Tit Liviu Chinezu s-a născut în anul 1904 în Iernuteni, judeţul Mureş, tatăl lui fiind preot greco-catolic.

În 1925 a fost trimis la studii teologice la Roma, la Colegiul „Sf. Atanasie”, studiind la universităţile Angelicum şi Propaganda Fide. Obţine doctoratul în Filosofie şi Teologie. La 18 ianuarie 1931 a fost hirotonit preot. În 1931 s-a reîntors la Blaj, unde a fost numit profesor la Şcoala Normală de Învăţători. În 1937 a fost transferat la Academia Teologică din Blaj, iar în 1947 la Bucureşti, ca protopop.

La 28 octombrie 1948 a fost arestat şi dus la Mănăstirea Neamţ, împreună cu alţi 25 de preoţi greco-catolici. A fost transferat apoi la Căldăruşani unde ulterior au fost aduşi şi Episcopii greco-catolici. Aici, la Căldăruşani, pe 25 aprilie 1949, a fost consacrat ca Episcop de către ceilalţi Episcopi. Cu toate precauţiunile luate pentru a nu se divulga acest secret, securitatea a aflat cele întâmplate.

Episcopul Tit Liviu Chinezu a fost transferat mai târziu la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. Datorită regimului de exterminare, prin corvezi, foame şi frig, Tit Liviu Chinezu s-a îmbolnăvit foarte grav. Anunţat sanitarul închisorii, acesta sub pretextul că îl duce la infirmerie, l-a izolat într-o celulă mare, neîncălzită, unde, după două zile, pe 15 ianuarie 1955 a decedat, îngheţat. A fost îngropat fără sicriu, noaptea, în Cimitirul Săracilor, fără a i se cunoaşte locul.

Nu a fost judecat şi nu a avut condamnare.

***

Din partea domnului Emanuel Cosmovici, membru al echipei Postulaturii, am primit câteva documente descoperite recent despre biografia episcopului Tit Liviu Chinezu, mort în faimă de martir în penitenciarul de la Sighetul Marmaţiei, pe 15 ianuarie 1955. După încheierea procesului de beatificare, toate documentele vor fi publicate.

 
A. Matricola PS Tit Liviu Chinezu de la Colegiul Grec Sf. Athanasiu din Roma
 
1. 387
2. Chinezu Titus Livius
    filius Ioannis et Helenae Ceucian
3. Iernuteni (locul naşterii)
   Jud. Mureș-Turda
4. Alba-Iulia & Fagaraș
5. byzantinus
6. 22 Decembris 1904
7. 14 Novembris 1925
   Convictor
8.         licealia in Blaj
            25/27 Philos[ophia].
            Doctor Philos[ophiae]
            27/28 Io Theol[ogiae]
            28/29 IIo Theol[ogiae]
            29/30 IIIo Theol[ogiae]
            30/31 IVo Theol[ogiae].
            Licentiatus in Theologia
9. 30 Octobris 1926
10.       Lector
            2 Maii 1928
            Subdiaconus
            28 Aprilis 1929
            Diaconus
            6 Ianuarii 1930
            Sacerdos
            18 Ianuarii 1931
11. Iuvenis optimus, valde pius, sed potius timidus et facile turbatus; regularum Collegii cultor observantissimus.
Ultimo anno gravem laesionem in aure passus est et operationem chirurgicam subire debuit: quod enim impedivit ne lauream in S[acra] T[heologia] consequi posset.
Mortuus in carcere 1955
Consecratus fuit Episcopus
 
[(Traducerea textului de la punctul 11 - Francisca Băltăceanu).
Un tânăr foarte bun, foarte pios, dar mai degrabă timid și se emoționează/tulbură ușor; respecta cu mare atentie regulile Colegiului.
În ultimul an a suferit de o gravă leziune la ureche și a trebuit să sufere o operație chirurgicală: acest lucru l-a împiedicat să poată lua doctoratul în teologie.
A murit în închisoare în 1955
Fusese consacrat episcop].
 
B. Momentul consacrării Episcopului Tit Liviu Chinezu în lagărul de la Căldărușani
 
La Mănăstirea Căldăruşani au fost hirotoniţi în secret doi episcopi greco-catolici clandestini (din generaţia a II-a de episcopi greco-catolici), preoţii Tit Liviu Chinezu (la 25 aprilie 1949[1]) şi Ioan Chertes (la 25 decembrie 1949[2]). În răspunsul său de mulţumire adresat Nunţiului Apostolic după consacrare, scris cu creionul pe o mică bucată de hârtie, Servul lui Dumnezeu Tit Liviu Chinezu a afirmat, printre altele: „Îmi ofer viaţa pentru a-l sluji pe Petru cu toată deschiderea şi sinceritatea, pentru a sluji unirii profunde între Îngerii[3] noştri, în vederea marii cuceriri a fraţilor care ne persecută”[4].
 
 
C. Moartea Episcopului Tit Liviu Chinezu
 
Mărturia[5] episcopului Adalbert Boroş, care a putut pătrunde în celula Episcopului Tit Liviu Chinezu cu câteva ora înainte de moartea acestuia.
Aurora Sasu a fost reporter la Radio România. Credincioasă greco-catolică, ea a cunoscut lumea Blajului, unde și-a terminat liceul. Imediat după evenimentele din decembrie 1989 Aurora Sasu a făcut 94 de înregistrări de istorie orală cu supraviețuitori ai persecuției împotriva Bisericii Catolice din România. Printre ele, mărturia neprețuită a Episcopului Adalbert Boros.
 
 
Minutele 29.47 – 34.28
Reporter (Aurora Sasu): V-aţi aflat împreună cu preoţi, cu episcopii greco-catolici [la închisoarea din Sighet]. Aş vrea să vă amintiţi în mod special întâlnirea dumneavoastră cu sfinţiile lor [episcopii greco-catolici].
 
Adalbert Boros: No bine, noi am fost acolo împreună: şi Todea, Dragomir, cine a mai fost dintre ei? Leluţiu n-a fost episcop, dar a fost cu noi, Roşca n-a fost cu noi, a fost Todea, Dragomir, asta mi-a rămas mie, Schubert, episcopul Pacha, Márton Áron şi Pătraşcu Gheorghe, care este provincial al Franciscanilor, am bănuit că şi el este cumva nu ştiu cine… el şi …cine  a mai fost, doişpe… doişpe am fost… No bine, cred că şi Mihoc, un alt franciscan. No şi atunci am curăţit casa [închisoarea Sighet] şi de fapt Todea a intrat la bolnavul [Episcopul Chinezu]
 
Aurora Sasu: Vă rog nu am mai prins pe la mijloc, vă rog să repetaţi această chestiune…
 
Adalbert Boros: Deci mai înainte a fost mai des percheziţie. Percheziţie s-a făcut de două ori, trei ori pe  săptămână, câteodată de două ori pe zi, pentru enervarea noastră, la Sighet. A intrat şi a fost percheziţionat fiecare, a trebuit să dăm haina jos, numai în chiloţum, şi am reuşit întotdeauna cu rozariul cumva ascuns... n-au găsit. Dar am avut încă cruciuliţa mică... Asta!... separat, în haina mea, şi gardianul a găsit-o şi, triumfând, spunea: ,,Iată, domnule, şi el are cruce!” şi, admirandum, adică toţi s-au mirat… Ofiţerul de servici spunea: ,,Dă-o înapoi fiindcă e confecţionată... şi nu de la el fabricată, adică din nu ştiu ce.... şi, clar... bine... trebuie să-mi dea înapoi. Nu s-a văzut, nu s-a auzit încă niciodată astfel de lucru! Asta e clar. Adevărat! Şi asta este crucea... Şi de ce? Probabil de-asta, că monseniorul Todea atunci poate intră... fiindcă greco-catolicii dau absoluţiunea la moarte cu o cruce mică şi asta a fost cu ea… şi Szekely[6], adică  Chinezu, a observat, a deschis ochii, a zâmbit şi a sărutat crucea asta şi a primit absoluţiune şi a doua zi a murit. Aşa că ea e la mine, asta toţi ştiu, toţi episcopii greco-catolici şi ceilalţi care au fost condamnaţi. Ea stă la mine. A sărutat crucea un… de faktum, martir care a murit pentru Biserică: Chinezu. E adevărat!
 
Aurora Sasu: O, Doamne!… Părinte, cum aţi reuşit să intraţi în celula muribundului?
 
Adalbert Boros: Nu era greu fiindcă numai riegel ... cum se spune româneşte?... zăvorul, asta a trebuit să ia puţin la o parte, n-a fost închis cu cheia... fiindcă iar au intrat cu mâncare sau să vadă, acolo unde l-au pus... totdeauna zăvorul... şi zăvorul a pus la o parte şi a intrat.
 
Aurora Sasu: Şi de unde aţi ştiut că se află acolo?
 
Adalbert Boros: Gardianul a spus… au fost buni gardieni [au fost si gardieni buni], mai ales unul din Oradea, unul, un mic, şi spunea că este în ultima cameră[7]: „Unde noaptea se vede-n orice seară că este lumină… Când nu mai este lumină, atuncea a murit”. Şi noi totdeauna ... din geamul[8]… ne-am uitat dacă mai este lumină şi a doua zi n-a mai fost lumină şi gardianul spunea că a murit noaptea.
 
Aurora Sasu: Aşa. În ajun aţi fost la părintele [Tit Liviu] Chinezu împreună cu părintele [Alexandru] Todea.
 
Adalbert Boros: Aaa… sigur că noi am fost, am fost… şi cu crucea mea… a sărutat-o, a fost cu mine… şi rozariul… este cu mine.

 


[1] În raportul său nr. 2582 din 2 mai 1949, adresat cardinalului Tisserant, Nunțiul Apostolic Mons. O’Hara transmite actele consacrării episcopale din lagărul de la Căldărușani a PS Tit Liviu Chinezu, care a avut loc la 25 aprilie 1949. Consacrator a fost ÎPS Valeriu Traian Frențiu, asistat de PS Iuliu Hossu și PS Ioan Suciu. Nunțiul consideră că evenimentul „a fost poate unic în istoria Bisericii” (Arhivele Vaticanului, Dos. 689/1948).
[2] În procesul-verbal de interogatoriu din 20 august 1956, Ioan Chertes descrie consacrarea sa episcopală, care a avut loc în lagărul de la Căldărușani la 25 decembrie 1949. Episcop consacrator a fost ÎPS Valeriu Traian Frențiu, în prezența episcopilor Iuliu Hossu, Ioan Bălan și Alexandru Rusu (Arhiva CNSAS, Dos. P 13278, vol. 1, f. 219).
[3] Comparând mai multe bilete transmise pe cale clandestină din lagărul de la Mănăstirea Căldărușani la Nunțiatură, se pot descifra o serie de exprimări codificate, utilizate de episcopi și de preoți. Astfel „Petru” era folosit pentru a indica pe Sfântul Părinte, iar cuvântul „Îngerii” era folosit pentru „episcopi”.
[4] Arhivele Vaticanului, Dos. 689/1948, Raportul nr. 2896 din 25 octombrie 1949 adresat de Nunțiu, Mons. O’Hara, cardinalului Tisserant. Copia scrisorii este atașată raportului. Originalul se află în Arhiva Nunțiaturii din România.
[5] Arhiva Ghika, Fondul audio Aurora Sasu, înregistrarea din anii ’90 a Arhiepiscopului Adalbert Boros, durata: 41.03 minute. ÎPS Boros era de naționalitate maghiară și nu vorbea bine româneşte, de aceea frazele sale au o sintaxă aparte. Transcrierea Em. și M. Cosmovici.
[6] În l. maghiară Szekely = Chinezu.
[7] Episcopul Ploscaru ştie că “Episcopul Chinezu a fost scos din celula 44 [celula episcopilor] şi dus pe aripa dreaptă a T-ului, la [celula] 62.” El mai ştie că atunci ”când măturătorii-preoţi au trecut pe acolo, au avut răgaz să deschidă vizeta.” (I. Ploscaru, Lanţuri şi teroare, 278)
Pe schiţa închisorii, realizată cu ocazia reparaţiilor din anul 1955 (pe care ne-a comunicat-o istoricul Robert Fürtös de la Memorialul Sighet), se poate vedea că, într-adevăr, celula 62 se afla în capătul culoarului din dreapta T-ului, la etajul I. Celula 62 nu era în rând cu celelalte celule, ci era propriu-zis o parte din culoar, obturând prin aceasta intrarea la ultima celulă mare, nr. 63. E posibil ca în celula nr. 62 să nu fi intrat lumina naturală, deoarece geamurile de la stradă ale culoarului trebuiau să fie, în mod normal, obturate. De aceea, episcopii măturători puteau verifica, chiar de la distanţă, dacă se mai vedea lumină de bec în celula 62.
După transferarea de la Sighet a episcopilor Hossu, Rusu şi Bălan, părintele Coriolan Tămâian s-a aflat în celula episcopilor împreună cu Episcopul Chinezu şi cu Episcopul Chertes. În mărturia pe care a dat-o părintelui Anton Moisin (A. Moisin, Cei şapte episcopi greco-catolici români, 138), Coriolan Tămâian arată că „în 12 ianuarie 1955 i s-a făcut rău [Episcopului Chinezu], nu mai vorbea, nu mânca, până în dimineaţa zilei de 15 ianuarie. Noi căutam să-l «acoperim», să nu-l vadă paznicul, ca şi cu episcopul Frenţiu şi cu episcopul Suciu, altfel îi ducea de acolo să moară. A intrat întâmplător paznicul, un rutean, l-a văzut bolnav, a sesizat gardianul, care l-a transportat împreună cu mine în altă cameră, de o persoană, spunând că va fi dus la spital, ceea ce eu am contestat. El s-a prins de mine, de reverul hainei, nu voia să plece. Peste două ore a murit.”
Din momentul în care l-a lăsat pe episcopul Chinezu în celula 62, părintele Coriolan Tămâian n-a mai fost martor direct al evenimentelor. În schimb, Episcopul Boroş şi Episcopul Todea l-au văzut în celula de izolare, „în ultima cameră” (E de notat că Episcopul Boroş nu menţionează că era vorba de celula 62).
În concluzie, Episcopul Chinezu a murit în ziua de 15 ianuarie 1955, fie imediat după absoluţiunea primită de la Episcopul Alexandru Todea (adică în cadrul celor două ore menţionate de părintele Coriolan Tămâian), fie în noaptea aceleiaşi zile, aşa cum a dedus părintele Adalbert Boroş şi cum i-a confirmat şi gardianul. Celelalte informaţii care ne provin de la episcopul Ploscaru, de la părintele Alexandru Raţiu şi de la alţi deţinuţi din Sighet nu sunt la fel de sigure pentru cazul Episcopului Chinezu, deoarece ei nu au fost martori de visu ai evenimentelor din ziua morţii acestuia. Cele două mărturii (Boroş şi Tămâian) ne oferă mângâierea că Episcopul Chinezu a trăit numai câteva ore în izolare înainte de moarte şi că a primit absoluţiunea în stare de luciditate.        
[8] Probabil că se referă la geamul din capătul culoarului, la intrarea în celularul din braţul drept al T-ului.
 
 
 
Copia înregistrării nașterii lui Tit Liviu Chinezu, din registrul original de la Iernuțeni
 
Extras din Registrul de naştere
 
Schiță cu amplasarea celulei 62 de la Sighet