Episcopul Ioan Plosacru, arestat de securitate în 1950, povestește într-o carte postumă "Lanțuri și teroare", apărută și în limba franceză la editura Salvator din Paris, despre cei cincisprezece ani petrecuți în închisorile comuniste.
Pentru a avea o idee despre furtuna care a lovit Biserica Greco-Catolică din România după cel de-al doilea război mondial, episcopul de Lugoj, Alexandru Mesian, ne-a spus: "Am avut 298 de locuri de cult în 1948 ... și nici unul în 1989! Această Biserică, suspectată de regimul comunist de legături cu Blocul de Vest, a fost lovită fără milă. Predecesorul Episcopului Mesian, Ioan Ploscaru, care a murit în 1998, și-a acceptat misiunea în 1948, în această situație tensionată. "Știa că nu a primit o avansare, ci o cruce de purtat", spune Episcopul Mesian. De fapt, din cauza curajului său a petrecut cincisprezece ani în închisoare.
Arestat ca un terorist
Cunoscând precaritatea situației sale, noul episcop se pregătea pentru șederea sa în închisoare. Se antrena stând în picioare cu zilele, ajuna, doarmea pe podea. Arestarea sa din 1950 nu la prins nepregătit, a interpretat-o ca fiind voința lui Dumnezeu. Sărutând închizătoarea ușii de la celulă, a pronunțat această rugăciune: "Doamne, accept acest lucru și îl primesc în locul Tău, pentru că dacă ai fi acum pe pământ, cu siguranță ai fi cu noi în închisoare".
S-a familiarizat repede cu practicile sinistre ale Securității, poliția politică românească în epoca comunistă. Prizonierii erau supuși frigului și foametei pentru a le distruge moralul și apoi în timpul interogatoriilor erau supuși torturii. Episcopul Ploscaru însuși a fost bătut și plasat într-o celulă izolată, fără contact uman, cu un pat de fier ca mobiliei, timp de doi ani. Mulți deținuți care au experimentat aceste condiții de detenție și-au pierdut rațiunea.
Cei mai importanți cincisprezece ani ai vieții sale
El nu a încetat niciodată să aibă credință. Aceasta nu l-a făcut insensibil la suferință, dar i-a dat un sens, spune Episcopul Mesian. Nu numai că personalitatea sa nu a fost modificată, dar a privit această încercare ca un har și a numit perioada detenției sale ca fiind "cei mai importanți cincisprezece ani ai vieții sale". A fost un reconfort pentru tovarășii săi de detenție, și când a fost izolat de ceilalți, supus inactivității totale, a început să compună poezii pe care le repeta în fiecare zi, ca să nu le uite. Le-a publicat când a fost eliberat din închisoare într-o colecție intitulată Cruci de gratii. Iată un extras:
Cinci bare transversale pe geamul opac
Așteptând cel mai mic gând să-l sufoce,
Cinci cruci care de ani mă privesc în tăcere
Și sunt semn de mormânt în lume.
Vrăjmașii, Doamne, nu au suficient fier,
Lanțurile lor sunt prea puține
A ucide dorința noastră pentru cer
Și să ne închidă iubirii Tale.
Episcopul Ploscaru a supraviețuit închisorii, spre deosebire de alți episcopi greco-catolici închiși ca el: Episcopul Ioan Suciu, Valeriu Traian Frentiu și Tit-Liviu Chinezu, printre alții. Nu se mai cunoaște locul mormintelor lor, deoarece cimitirul unde au fost îngropați a fost nivelat. "Dumnezeu a hotărât astfel ca episcopii morți să rămână relicve invizibile pentru pământul vizibil al Bisericii române de mâine", a scris Episcopul Ploscaru.
Acești martiri pentru credință vor fi în curând beatificați, spune Monseniorul Pascal Gollnisch, directorul Œuvre d’Orient. "Biserica Greco-Catolică a fost condamnată la moarte, dar 48 de ani mai târziu, această Biserică a înviat". În 24 de ani, eparhia de Lugoj a construit 48 de biserici.
România, după căderea comunismului, a cunoscut o revigorare extraordinară a practicii religioase, notează Monseniorul Gollnisch. Probabil se datorează mărturisitorilor ei, precum episcopul Ploscaru, care au arătat o convingere ce i-a impresionat până și pe proprii lor călăi. Anchetatorul Securității, Tănase, i-a spus episcopului prizonier în 1957: "Am fost nevoit să interoghez legionari, persoane ce au săvârșit atentate, politicieni și spioni, dar nu am întâlnit niciodată atât de multă încăpățânare ca la preoții catolici."
Treducere: ACC
