Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Când filmele doresc să ucidă familia

 
Când filmele doresc să ucidă familia
  • 10 Sep 2013
  • 2621
S-a împământenit deja ideea că filmele descriu actualitatea, oglindesc schimbările sociale şi se transformă în mărturisitori a ceea ce pot însemna frământările unei societăţi într-o continuă evoluţie. O armă cu dublu tăiş care se poate dovedi periculoasă în momentul în care cea de-a şaptea artă începe să-şi folosească potenţialul pentru a promova tematici şi concepte care sunt discutabile.

Aşa s-a întâmplat la recentul Festival de la Veneţia care s-a încheiat sâmbăta trecută oferind Leul de Aur documentarului Sacro Gra, de Gianfranco Rosi.

În multe filme prezenta la festival s-a observat o exaltare a violenţei fără finalitate şi o evidentă denaturare a familiei tradiţionale.

Unul dintre aceste filme este Miss Violence, regizat de grecul Alexandros Avranas şi premiat cu Leul de Argint, în care se descriu slăbiciunile unei familii în care violenţa, abuzurile, suicidul şi pedofilia sunt la ordinea zilei. Pelicula începe cu sinuciderea fiicei de 11 ani, chiar de ziua ei de naştere. Un eveniment care este tratat de toţi ca un simplu incident care nu necesită analizarea cauzelor care au împins-o la acest gest. Drama anunţă începutul unei istorii care se va învârti în interiorul mediului domestic în care un tată-căpcăun îşi abuzează soţia, fii şi nepoţii. „Sunt istorii care au loc în jurul nostru şi nimeni nu vrea să le vadă şi se face că nu le observă; această istorie s-a petrecut în realitate, într-un mod şi mai inuman” a declarat regizorul, ca şi cum ar fi vrut să ne spună că toate familiile sunt aşa, că taţii sunt toţi nişte căpcăuni gata să-şi exercite puterea ierarhică asupra celorlalţi şi să-şi vândă propriile fiice pentru a câştiga câţiva bănuţi.

Leul de Argint nu este însă singurul premiu acordat unui film în care dictatura domestică şi incestul sunt adevăraţi protagonişti. Veneţia a acordat Premiul special al juriului peliculei Soţia poliţistului, de Philip Groning. Se schimbă doar scenariul, nu şi tema: protagonistul este un poliţist care-şi „adoră” soţia şi fiica de 3 ani. În 175 de minute se arată aparenta perfecţiune a acestui cuplu care-şi petrece duminicile în parc. O iubire idilică care dispare în momentul în care panica absenţei, în momentul în care soţia se ridică din pat fără a-l trezi pe soţ, îl supără pe „dulcele” soţ şi provoacă o reacţie absurdă descrisă ca fiind „prea multă iubire”.

La această atmosferă de violenţă domestică contribuie şi Kim Ki Duk care a venit la Veneţia cu filmul Moebius. După ce anul trecut a fost premiat cu Leul de Aur pentru Pieta, regizorul  coreean a prezentat de această dată o peliculă în care nucleul familiei este distrus de comportamentul nebunesc şi nemaiauzit al unei mame faţă de fiul ei. Femeia, stăpânită de ura pentru soţul infidel, alege să se răzbune pe adolescent. „Pentru a pregăti acest film m-am întrebat ce este familia, căutând să înţeleg care sunt dorinţele femeii şi ale bărbatului, să înţeleg valenţa simbolică a organelor genitale, în relaţie cu uraganul greşelilor şi ispăşirilor”, a spus Duk. În ochii regizorului familia, dorinţele şi organele sexuale sunt elementele unei poveşti în care unica realitate pare a fi predominantă este satisfacţia personală a dorinţelor trupeşti.

Nu este mai prejos Gerontophilia, o poveste de „iubire” între Luke, un tânăr de 21 de ani, şi Melvin, o bătrânică de 81. În spatele ei se află Bruce LaBruce care are intenţia de a descrie normalitatea unui sentiment care se poate naşte şi atunci când există o diferenţă de vârstă imposibil de depăşit.

 Astfel se încheie a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia care  a ales să-şi îndrepte atenţia înspre teme şi filme controversate în loc să adopte o funcţie clară de divertisment şi relaxare; exploatează mijloacele pentru a justifica scopul. Dacă începând cu filmele anilor ‘70-’80 familia era prezentată ca fiind locul primitor în care bucuriile şi durerile, conflictele şi problemele se rezolvă în braţele unei mame şi a unui tată mereu pregătiţi să asculte şi să ajute, astăzi familia este prezentată ochilor spectatorilor ca fiind un mediu distructiv fără scăpare în care modul de comunicare este doar abuzul.

 Traducere: Andrei Hrişman

 Sursa: lanuovabq.it