"Raiul, ținta speranței noastre" este titlul celei de-a 38-a și ultima cateheză din cadrul audiențelor generale dedicate de papa Francisc speranței creștine.
«"Paradis" este unul dintre ultimele cuvinte pronunțate de Isus pe cruce, adresate tâlharului cel bun. Să ne oprim un moment asupra acelei scene. Pe cruce, Isus nu este singur. Alături de el, unul la dreapta și altul la stânga, sunt răstigniți doi răufăcători. Și poate că, trecând prin fața celor trei cruci ridicate pe Golgota, careva a răsuflat ușurat gândindu-se că s-a făcut în sfârșit dreptate, prin condamnarea la moarte a unor astfel de persoane», a spus pontiful, referindu-se la fragmentul din capitolul 23 al Evangheliei după Sfântul Luca în care se relatează despre răstignirea lui Isus.
Oprindu-se asupra figurii răufăcătorului căit care, recunoscându-și vina, spune că-și merită pedeapsa, pontiful a amintit modul în care acesta îl mustră pe celălalt tâlhar, spunându-i: 'Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre, dar el n-a făcut nici un rău'.
Papa Francisc: «Pe Calvar, în acea zi de vineri tragică și sfântă, Isus ajunge la punctul culminant al întrupării sale, la solidaritatea cu noi păcătoșii. Acolo se împlinește ceea ce a spus profetul Isaia, cu referință la slujitorul care suferă: 'cu cei făcători de rele a fost numărat' (cf Is 53, 12; Lc 22,37). Și acolo, pe Calvar, Isus are ultima întâlnire cu un păcătos, pentru a-i deschide larg și lui porțile Împărăției sale. Și, interesant lucru, este unica oară în care cuvântul 'paradis' apare în evanghelii. Isus promite raiul unui 'sărman păcătos' care, pe lemnul crucii, a avut curajul să-i adreseze una dintre cele mai smerite cereri: 'Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta' (Lc 23, 42). Nu făcuse fapte bune pe care să le prezinte, nu avea nimic, însă i se încredințează lui Isus, căruia îi recunoaște nevinovăția, bunătatea; era cu totul diferit față de el (cf Lc 23, 41). A fost îndeajuns acel cuvânt de căință pentru a impresiona inima lui Isus. »
Explicând că tâlharul cel bun ne duce cu gândul la adevărata noastră condiție în fața lui Dumnezeu, la faptul că noi suntem fiii săi, că El are compasiune față de noi și că se simte dezarmat ori de câte ori îi exprimăm nostalgia față de iubirea sa, Sfântul Părinte a spus că inima Domnului se înduioșează ori de câte ori ne comportăm asemenea tâlharului căit de pe cruce:
Papa Francisc: «În saloanele atâtor spitale sau în celulele atâtor închisori această minune se repetă de nenumărate ori: nu există persoană, indiferent de cât de urât ar fi trăit, căreia să-i rămână doar disperarea și să-i fie interzis harul. În fața lui Dumnezeu ne prezentăm cu toții cu mâinile goale, cumva asemănător vameșului din parabolă care s-a oprit să se roage în partea din spate a templului (cf Lc 18, 13). Și, de fiecare dată când un om, făcând ultimul examen de conștiință al vieții sale, descoperă că greșelile depășesc cu mult faptele bune, nu trebuie să se descurajeze, ci să se încredințeze milostivirii lui Dumnezeu. Acest lucru ne dă speranță și ne deschide inima.»
În ultima cateheză dedicată speranței creștine, temă asupra căreia pontiful a reflectat de-a lungul a 38 de audiențe generale, Sfântul Părinte a explicat semnificația raiului, spunând:
Papa Francisc: «Paradisul nu este un loc de poveste, și nici o Grădină fermecată. Paradisul este îmbrățișarea cu Dumnezeu, Iubire infinită, și intrăm în paradis datorită lui Isus, care a murit pe cruce pentru noi. Acolo unde este Isus se află milostivirea și fericirea; fără El există frigul și întunericul. În ceasul morții, creștinul îi repetă lui Isus: 'Amintește-ți de mine'. Și chiar dacă nimeni nu și-ar mai aminti de noi, Isus este acolo, alături de noi. Vrea să ne conducă în locul cel mai frumos care există. Vrea să ne conducă acolo cu puținul sau multul bine care a existat în viața noastră, pentru ca nimic să nu se piardă din ceea ce El a răscumpărat deja. Și în casa Tatălui va duce și tot ceea ce în noi are încă nevoie să fie răscumpărat: lipsurile și greșelile unei vieți întregi. Aceasta este obiectivul existenței noastre: ca totul să se împlinească și să fie transformat în iubire. Dacă credem acest lucru, moartea nu ne va mai înspăimânta și putem spera să ne ducem din această lume în mod senin, cu multă încredere. Cine l-a cunoscut pe Isus, nu se mai teme de nimic. Și vom putea repeta și noi cuvintele vechiului Simeon, și el binecuvântat de întâlnirea cu Cristos, după o viață întreagă trăită în așteptare: 'Acum eliberează-l, Stăpâne, pe slujitorul tău în pace, după cuvântul tău, pentru că ochii mei au văzut mântuirea ta'»
RV/AM
