La audiența generală de miercuri, 19 mai 2021, papa Francisc a prezentat o nouă reflecție despre rugăciune, a 34-a din seria dedicată acestei teme. În centrul catehezei de astăzi, distragerea atenției, ariditatea și lâncezeala spirituală.
Cateheza a început cu proclamarea unei pericope din evanghelia după Sf. Luca (21,34-36): În acel timp, Isus a spus: ”Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neaşteptate, ca un laţ! Căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe faţa întregului pământ. Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă ca să fiţi în stare să fugiţi de toate cele ce se vor întâmpla şi să staţi [în picioare] în faţa Fiului Omului!”.
Vorbind despre dificultățile rugăciunii, papa a spus că acestea trebuie să le cunoaștem pentru a ști cum să le depășim, remarcând că ”a ne ruga nu este ușor”. Una din primele probleme care se prezintă în inima celui care se roagă este distragerea atenției (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2729). Desigur, ”lupta pentru a cuceri și a păstra concentrarea nu privește numai rugăciunea”, după cum o știu bine cei care studiază sau atleții din competițiile sportive: pe lângă antrenamentul firesc, este nevoie de ”disciplină mentală”.
Papa Francisc: ”Distragerile atenției nu sunt vinovate, dar trebuie combătute. În patrimoniul credinței noastre există o virtute care deseori este uitată, dar este foarte prezentă în Evanghelie. Se numește veghere. Isus o spune de multe ori: Vegheați, rugați-vă! Catehismul o citează explicit în instrucțiunea sa despre rugăciune (cf. nr. 2730). Deseori, Isus aduce aminte discipolilor datoria unei vieți sobre, călăuzite de gândul că mai devreme sau mai târziu El se va întoarce, ca un mire de la nuntă sau ca un stăpân din călătorie. Necunoscând, însă, ziua și ceasul întoarcerii sale, toate minutele vieții noastre sunt prețioase și nu trebuie risipite în distracții. Într-o clipă pe care nu o știm va răsuna vocea Domnului nostru: în acea zi, ferice de acei servitori pe care El îi va găsi lucrând, concentrați asupra celor care cu adevărat contează. Ei nu s-au împrăștiat urmărind orice fel de atracție care se înfățișa înaintea minții lor, dar s-au străduit să pășească pe calea cea dreaptă, făcând binele și făcându-și datoria”.
Altceva, a spus mai departe papa la cateheză, este timpul aridității interioare, al uscăciunii spirituale. Inima devine lipsită de sensibilitate, fără gust pentru gândurile, amintirile și sentimentele spirituale. Acesta, ne spune Catehismul, ”este timpul credinței pure, care rămâne alături de Isus în agonie și în mormânt” (cf. nr. 2731). În fine, o altă dificultate a rugăciunii este lâncezeala (akedia), ”o adevărată ispită împotriva rugăciunii și, în general, a vieții creștine”. Lâncezeala, în cele din urmă, este ”o formă de depresie datorată unei slăbiri a ascezei, unei încetări a vegherii, unei lipse de păzire a inimii (cf. Catehism, 2733). Este unul din cele șapte vicii capitale pentru că alimentează mândria și poate conduce sufletul la o anumită formă de moarte. Ce este de făcut în această succesiune de entuziasm și slăbiciune?
Papa Francisc: ”Trebuie să învățăm a merge întotdeauna mai departe. Adevăratul progres al vieții spirituale nu constă în a multiplica stările de extaz, ci în a fi capabili de a persevera în timpurile dificile: mergi, mergi și iar mergi. Dacă ești obosit, oprește-te un pic și începe din nou să mergi. Dar cu statornicie. Să ne amintim de parabola Sfântului Francisc despre bucuria desăvârșită (perfecta laetitia): statura unui Frate nu se măsoară după nenumăratele fericiri care coboară din Cer, ci după faptul că merge cu statornicie, chiar și atunci când nu suntem recunoscuți, chiar și când suntem maltratați, chiar și când toate și-au pierdut gustul de la început. Toți sfinții au trecut prin această vale întunecată. [...] Chiar și noi, care suntem cu mult mai puțin sfinți și răbdători decât Iob, știm că la sfârșit, la terminarea acestui timp de dezolare, în care am înălțat la Cer strigăte mute și am întrebat de atâtea ori De ce?, Dumnezeu ne va răspunde. [...] Chiar și expresiile noastre cele mai grele și mai amare, El le va strânge una câte una cu iubire de tată și le va considera un act de credință, ca pe o rugăciune”.
La saluturile finale, papa a îndemnat credincioșii ca sărbătoarea, de acum aproape, a Rusaliilor să-i încurajeze ”în a-L implora cu mai mare înflăcărare pe Spiritul Sfânt, pentru ca să umple cu iubirea sa inima persoanelor, să facă să strălucească în lume lumina sa și să trezească în toți propuneri și acțiuni de pace”. În fine, la nelipsitul salut adresat, ca de obicei, bătrânilor, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa a spus: ”Invoc asupra fiecăruia pe Spiritul Sfânt pentru ca, prin darurile sale de har, să vă fie sprijin și consolare pe drumul vieții”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”, urmată de binecuvântarea apostolică ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
