Fără îndoială, unul din lucrurile cele mai grele din viaţa noastră este acela de a ierta. Într-adevăr, nu este uşor să ierţi atunci când cineva se poartă urât faţă de tine, când eşti acuzat şi suferi pe nedrept, când eşti minţit, când eşti nevoit să trăieşti şi să suporţi de atâtea ori violenţă verbală sau fizică, când eşti vorbit de rău sau când ţi se răspunde cu rău la binele făcut. Nu e uşor să iertăm pentru că toate aceste atitudini ne fac să suferim, ne rănesc profund. Şi atunci, ce e de făcut? Ca adevăraţi ucenici, să învăţăm de la Mântuitorul nostru.
Timp de trei ani Isus a vorbit oamenilor mai întâi de toate despre bunătatea, iubirea şi milostivirea nemărginită a Tatălui ceresc (cf. Mt 5-7).Un Tată nespus de iubitor, răbdător, plin de bunătate, preocupat doar de fericirea fiilor săi, mereu dispus să ierte, atunci când ei se recunosc păcătoşi, că au trăit fără El. Este îndeajuns să medităm cu atenţie Parabola Tatălui milostiv (Lc 15,11-32) pentru a rămâne dezarmaţi în faţa iubirii sale paterne şi mai ales în faţa nespusei sale milostiviri. Doar că Isus ne cere să nu rămânem la acest stadiu al admiraţiei. Fiind fii, ne cere să-l imităm. În ce anume? În iubire, în bunătate, în milostivire şi iertare: „Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit”(Mt 5,48). Cu alte cuvinte, chiar dacă ne rugăm de atâtea ori pe zi rugăciunea Tatăl nostru, vom fi cu adevărat fiii Tatălui în măsura în care vom iubi, vom fi buni, milostivi şi iertători asemenea Lui. Dacă noi greşim, iar Tatăl ceresc ne iartă mereu păcatele, trebuie să fim dispuşi să-i iertăm, din toată inima, pe fraţii noştri, care din aceeaşi slăbiciune omenească pot greşi faţă de noi.
Nu e uşor să ierţi. Sunt de acord cu asta. Dar să privim şi să învăţăm de la Isus care, de pe cruce, deşi ar fi putut să-i pedepsească sau să nu-i ierte pe cei care l-au răstignit, invocă milostivirea asupra acelora care l-au făcut să sufere atât de mult: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Lc 23,34). Iată, aşadar, lecţia pe care trebuie s-o învăţăm. Cu cât vom sta mai mult cu Domnul, cu cât îl vom privi mai mult şi ne vom lăsa priviţi de El (cf. Lc 19,3.5), cu atât mai mult ne vom simţi iubiţi, iertaţi şi astfel vom putea iubi şi ierta ca El.
