Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Călătorie în timpul Marelui Război prin Liceul "Sfântul Vasile"

 
FOTO: Călătorie în timpul Marelui Război prin Liceul "Sfântul Vasile"
  • 01 Dec 2016
  • 3482

(GALERIE FOTO)

Marți 29 noiembrie, Liceul Teologic Greco-Catolic "Sfântul Vasile cel Mare" a fost gazda unui eveniment inedit: o călătorie teatrală în timpul Primului Război Mondial, prin clădirea celui mai vechi liceu din Blaj şi, în acelaşi timp, cea mai veche şcoală publică românească din Ardeal. Peste 30 de elevi din 3 licee - Colegiul Naţional "I.M.Klein", Liceul Tehnologic "Ştefan Manciulea" şi Liceul Teologic "Sfântul Vasile cel Mare" - au propus vizitatorilor să retrăiască, într-o călătorie individuală, prin spaţii diferite, câteva momente din trecut şi să-i cunoască pe cei care au luat parte la ele. Amintim închiderea temporară a liceului în 1916, imediat după intrarea României în războiul cu Austro-Ungaria, recrutarea elevilor în armată, transformarea în spital militar şi, evident, Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Alături de elevi, doi actori de marcă ai teatrului și filmului românesc, Constantin Cojocaru şi Florin Kevorkian, invitați de regizorul Anca Berlogea (Boariu) au întâmpinat vizitatorii în acest periplu în timp. Asigurând spatele, profesorii s-au implicat cu tot sufletul, de la cei care au pus la dispoziție documente de arhivă, la cei care i-au învățat sa danseze vals sau care au condus exercițiile militare și până la cei care au susținut tehnic un parcurs labirintic, în care vizitatorii au putut descoperi o bibliotecă vie, au auzit citite articole din ziarul Unirea de acum un veac, fragmente din romanul lui Liviu Rebreanu sau colinde vechi românești, cântate în Catedrala Sfânta Treime. Evenimentul a avut loc cu participarea Asociaţiei "Tradiţia Militară" și a valorificat colecții de documente și imagini din Muzeul Militar Naţional, Biblioteca Academiei - Filiala Cluj/Blaj și Arhiva Naţională de Film. Momentul a marcat finalul unei serii de ateliere de teatru și film organizate la Blaj cu sprijinul Asociației Primavera. Atelierele din vară, la care au participat peste 50 de elevi din Blaj, au fost coordonate de Gabriel Spahiu, teatru Nap Toader, Ana Boariu și Alina Olariu, pentru film, Paula Rusu, pentru jurnalism, și OM Studio pentru animație. Un atelier separat, pentru educatori și profesori, coordonat de Katia Pascariu a fost asociat și unui spectacol de teatru educațional produs de Asociația ADO, Amintiri din epoca de școală, de Mihaela Michailov, în regia lui Radu Apostol cu Katia Pascariu și Alexandru Potocean. Elevii se pare că s-au lăsat îndrăgostiți de teatru, de film și de poveștile Blajului și au găsit energia să creeze propriul lor parcurs de teatru documentar.

A.B.
 

Foto: Nicu Goga