Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Frumoasă, talentată, încrezătoare în sine, 26 de ani. Lasă totul și intră în mănăstire

 
Frumoasă, talentată, încrezătoare în sine, 26 de ani. Lasă totul și intră în mănăstire
  • 20 Noi 2016
  • 5690

 

După mai mulți ani de discernământ, tânăra profesoară Stéphanie, de 26 de ani, a luat decizia vieții sale: prin intrarea în mănăstire a ales să-i ofere întreaga ei viață lui Dumnezeu. A intrat în comunitatea benedictină din Ariège (Franța).

Când ai descoperit credința?

Stéphanie: Niciodată nu am ajuns „să-mi pierd credința”. După moartea surorii mele, credința mea, care era pe jumătate adormită, s-a trezit. Am început să cred profund și să îmi doresc un progres spiritual în viața mea. Am pierdut o soră în 2005, în timp ce mergeam la Ziua Mondială a Tineretului în Köln. Acel eveniment a fost, fără îndoială, crucial pentru discernământul meu. Moartea a fost un punct de cotitură în viața mea spirituală. Mi-am dat seama de importanța vieții noastre; trăim pe pământ pentru o perioadă limitată de timp, venim de la Dumnezeu și într-o zi ne vom dori să ne întoarcem la El. Eu provin dintr-o familie catolică extrem de practicantă, dar cred că până în acel moment mergeam la biserică mai mult din rutină decât din convingere.

Când a început să apară ideea de a intra în mănăstire?

Stéphanie: Câțiva ani mai târziu, în anul 2008, după un pelerinaj, am simțit o atracție pentru Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii și o dorință de a-L iubi. Din acel moment am trăit cu setea de absolut. Ideea de a-mi dedica întreaga viață Lui și de a intra în mănăstire a devenit tot mai presantă. Am simțit o dragoste adevărată pentru Dumnezeu. Simțeam nevoia de a merge la Sfânta Liturghie în fiecare zi, pentru a petrece timp cu El. Această mare dorință a durat doar câteva luni. Anii au trecut. Am pus deoparte chestiunea, cu toate că din când în când reapărea. Am început să lucrez ca profesor și trăiam o frumoasă viață pariziană. Eram fericită, dar incompletă. Cu timpul, dorința de a-L pune pe Dumnezeu în centrul vieții mele a crescut. Am început să mă rog în fiecare dimineață, cerându-i lui Dumnezeu să mă ajute pentru a-mi orienta viața. Apoi am făcut niște reculegeri spirituale, unde am fost întrebată de către spiritualul meu de ce nu îmi ofer viața lui Dumnezeu. Ideea nu m-a abandonat niciodată în mod complet, dar din acel moment a devenit evidentă. De o evidență amețitoare! Îmi era sete de Dumnezeu, dar decizia în fața unei alegeri atât de radicale nu a fost deloc ușoară.

Te-a inspirat vreun sfânt în acest itinerar?

Stéphanie: Sfânta Tereza m-a ajutat să trăiesc momentul prezent. Cu ajutorul ei am devenit conștientă de micimea mea în fața iubirii lui Dumnezeu. Și Sfântul Benedict m-a ajutat. Am luat decizia în ziua sărbătorii sale. De asemenea, îmi place foarte mult rugăciunea de abandonare a Fericitului Charles de Foucauld, pe care o recit în fiecare zi.

Ce părere ai despre viața pe care o lași în urmă: distracțiile, programul de zi cu zi, relațiile afective...Nu îți vor lipsi?

Stéphanie: Nu. Și să fiu sinceră, totul mi se părea puțin superficial. Nu în aceste lucruri se găsește fericirea, ci în relațiile profunde. Credința mea mă face să nu trăiesc într-un mod superficial. Momentele petrecute cu familia și cu prietenii îmi vor lipsi și sunt conștientă că am renunțat la multe lucruri, dar în mănăstire voi găsi esențialul. Este adevărat că, în ochii oamenilor a abandona viața de societate este, probabil, o nebunie, dar nu și în ochii lui Dumnezeu.

În opinia sa, ce oferă călugărițele societății?

Călugărițele se îndepărtează de lume și în același timp sunt foarte prezente în ea. Sunt la curent cu tot ce se întâmplă și nu pierd ocazia de a se ruga pentru omenire. Rugăciunile lor sunt importante. Sunt adevărate santinele ale invizibilului: chiar dacă nimeni nu le vede, sunt esențiale pentru societate. Trăim într-o lume individualistă, fără puncte de referință, care are nevoie mai mult ca oricând de prezența spirituală și de rugăciunea persoanelor consacrate.

 

Traducere: Liviu Ursu 



Sursa:it.aleteia.org