”Fericirea mea este să-i văd fericiți pe ceilalți”: spunea preotul polonez Ladislau Bukowinski (1904-1974), mărturisitor al credinței, care a suferit de pe urma persecuțiilor lui Stalin în gulagurile sovietice. Ceremonia de beatificare a avut loc duminică, 11 septembrie, la Karaganda, în Kazahstan. Mărturia exemplară a preotului și parohului Ladislau a fost menționată de papa Francisc la rugăciunea ”Angelus” în Piața Sfântul Petru:
Papa Francisc: ”[a fost]… prigonit din cauza credinței. Cât de mult a suferit acest om! În viața sa a arătat întotdeauna o mare iubire față de cei mai slabi și nevoiași și mărturia sa apare ca un compendiu al faptelor de milostenie trupească și sufletească”.
Noul Fericit al Bisericii catolice s-a născut în 1904 la Berdyczów, în estul Poloniei pe atunci, astăzi în Ucraina. A primit hirotonirea preoțească în 1931 de la arhiepiscopul de Cracovia Adam Stefan Sapieha, același care l-a hirotonit în preoție pe tânărul Karol Woityla, astăzi, Sfântul Ioan Paul al II-lea. După mai multe misiuni pastorale, a fost arestat prima dată de poliția secretă sovietică în 1940 și condamnat la muncă forțată. A scăpat cu viață ca prin minune dar în 1945 a fost arestat a doua oară împreună cu episcopul diecezei de Luck și alți preoți. A fost condamnat la zece ani de muncă forțată la minele din Karaganda, în Kazahstanul de astăzi, pedeapsa fiind redusă cu cinci luni pentru comportamentul său ireproșabil. Ioan Paul al II-lea, după ce l-a întâlnit personal, l-a definit ”mărturisitor eroic al credinței și apărător al celor prigoniți”.
”În urma unei boli îndelungate a învățat că suferința putea să fie o modalitate de aprofundare a credinței”, a remarcat la Radio Vatican cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, care a prezidat ceremonia de beatificare. Nu întâmplător, după ce a devenit preot, Fericitul Ladislau Bukowinski s-a dedicat bolnavilor și nevoiașilor, fără a fi cruțat de nenumărate suferințe.
Card. Amato: ”A fost acuzat, închis și trimis de mai multe ori la muncă forțată, unde a petrecut peste 13 ani din viața sa în lagărele de concentrare. Într-un timp de persecuții religioase cu suferințe fizice și morale, pr. Bukowinski își găsea portul sigur în credința în Dumnezeu și în Providența sa. Avea într-adevăr o credință profundă, solidă și de neclintit, asemenea credinței lui Abraham”.
Lagărul a devenit amvonul de la care îi învăța pe oameni iubirea de Dumnezeu și împăcarea cu aproapele, pentru că chiar și în experiența cea mai umilitoare pentru un om, nu a uitat niciodată misiunea sa de preot. La sfârșitul detenției, în 1955, i s-a oferit posibilitatea să se întoarcă în patrie, dar el a ales să rămână în Kazahstan pentru a-i ajuta și întări în credință pe cei care s-au stabilit în această țară. ”În mijlocul unui popor umilit și asuprit, el a fost omul speranței, fiind convins de renașterea Bisericii catolice în Orient și, mai ales, de întoarcerea Rusiei la Cristos”, spune card. Amato. Și-a stabilit domiciliul la Karaganda, unde primise și cetățenia rusă, trăind din munca de paznic la un șantier, dar continuând întotdeauna apostolatul său pe ascuns. Într-o zi, în timp ce săvârșea Sfânta Liturghie, a intrat miliția sovietică și i s-a ordonat să întrerupă celebrarea. Milițienii au ieșit și așteptau la ușă. El le-a spus credincioșilor: ”Cine vrea să iasă, poate să plece, eu voi celebra mai departe Sfânta Liturghie”. Nimeni n-a plecat. Dacă el nu se temea, nimeni nu se temea. Exemplul lui rămâne actual și pentru generațiile noastre, remarcă în încheiere card. Amato:
Card. Amato: ”Fericirea mea, spunea el într-o zi, este să-i fac fericiți pe ceilalți. Părintele Bukowinski ne lasă un mesaj de bucurie, fraternitate și speranță. Sfinții îndeamnă mereu la seninătate și la încredere în Providența Divină. Cum spunea Sfântul Paul: cine ne poate despărți de iubirea lui Cristos? Nimic!”.
(rv - A. Dancă)
