De Andrea Tornielli
"Mie îmi face rău la inimă când văd un orar în parohii, după aceea nu este uşă deschisă, nu este preot, nu este diacon, nu este laic". Rostind la 29 mai 2016 aceste cuvinte în timpul celebrării Jubileului Diaconilor, papa Francisc nu a contemplat desigur structuri eficientiste în măsură să garanteze servicii "non stop" clientului religios. Nici n-a dorit o nouă generaţie de păstori modificaţi genetic, în măsură să renunţe la somn pentru că sunt hiperactivi în oferirea de iniţiative pastorale sau liturgice la orice oră din zi şi din noapte, "H24" cum se obişnuieşte să se spună astăzi. Cu atât mai mult că în Italia, ca în multe alte ţări din Occident, vârsta medie a clerului catolic se ridică, există mai puţini preoţi şi în viitor va fi tot mai greu să se menţină în funcţie numărul actual de parohii.
Ceea ce vrea să amintească mai curând episcopul de Roma este faptul că a fi episcopi, parohi, diaconi, nu este o profesie sau o activitate de muncă printre altele, cu orar de muncă stabilit în mod sindical. În schimb este o misiune şi o slujire, care se face lui Dumnezeu slujind poporul său. Trăind cufundaţi în poporul său. Pentru aceasta papa Francisc le aminteşte păstorilor că trebuie să înveţe să se dezlipească de înseşi programele lor şi de aceea să fie dispuşi să întrerupă odihna meritată, un moment plăcut sau o lectură mai mult sau mai puţin spirituală, pentru a-l întâlni pe cel care bate la uşă, pe cel care se prezintă, pe cel care cere ajutor, întărire, sfat. Pentru că tocmai primirea, ieşirea în întâmpinarea altuia, disponibilitatea generoasă la ascultare, slujirea celui care vine chiar şi în afara orarului, este ceea ce face specială misiunea unui păstor diferenţiind-o de cea a unui angajat oarecare.
Aşadar, cine-şi imaginează că papa Bergoglio doreşte înmulţirea frenetică de iniţiative, de activităţi de auto-ocupaţie eclezială, în numele unei noi forme de marketing religios, este în afara drumului. Pentru a-l întâlni pe celălalt care este în nevoie spirituală sau materială, pentru a primi şi a însoţi, nu este de folos a adăuga cine ştie ce noi activităţi sau a se dedica strategiilor de marketing.
În urmă cu câteva zile, vorbind episcopilor italieni, Francisc a spus că preotul "cu uleiul speranţei şi al mângâierii, devine aproapele fiecăruia, atent să-i împărtăşească abandonarea şi suferinţa. Acceptând să nu dispună de sine, nu are o agendă de apărat, ci încredinţează în fiecare dimineaţă Domnului timpul său pentru a se lăsa întâlnit de oameni şi a merge în întâmpinarea lor. Astfel, preotul nostru nu este un birocrat sau un funcţionar anonim al instituţiei; nu este un consacrat pentru un rol funcţionăresc, nici nu este mişcat de criteriile eficienţei".
"Slujitor al vieţii, merge cu inima şi pasul săracilor; este făcut bogat de frecventarea lor. Este un om al păcii şi al reconcilierii, un semn şi un instrument al duioşiei lui Dumnezeu, atent să răspândească binele cu aceeaşi pasiune cu care alţii se îngrijesc de interesele lor". Este unul care nu numai că poate fi găsit uşor, dar ştie să meargă şi în căutarea celui care poate că are nevoie de el.
(După Vatican Insider, 30 mai 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
