Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Raportul dintre Biserica Greco-Catolică şi Academia Română

 
Raportul dintre Biserica Greco-Catolică şi Academia Română
  • 01 Apr 2016
  • 2153

,,Academia Română” este în sărbătoare … . Cel mai înalt for de cultură şi ştiinţă din ţară împlineşte la 1 aprilie 150 de ani de la întemeiere.
 

Privit evenimentul, pentru mulţi poate fi gândit ca un moment al bilanţului - pentru o aniversare, un lucru obişnuit, cerut. Privit însă ca o consemnare a instituţiilor şi personalităţilor care au adus o contribuţie esenţială la progresul naţiunii române, pe care Academia le are înscrise în istoria sa, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi personalităţile ei sunt bine întipărite acolo, sunt pentru eternitate. Este motivul pentru care, în cuvintele noastre, ne vom opri asupra raportului dintre Biserica Greco-Catolică şi Academie.

Până să fie fondată şi să poarte numele de „Academia Română” (1879) - cea mai prestigioasă instituţie de cultură a întregului neam românesc - s-a trecut prin câteva etape. Iniţial, ideea a fost a lui Ioan Maiorescu, tatăl lui Titu Maiorescu, absolvent al Blajului, care, în 1860, recomanda înfiinţarea unei academii „care să concentreze activitatea erudiţilor români pentru cultura limbii şi scrisul istoriei naţionale”.

La 1 aprilie 1866, la propunerea lui Constantin Alexandru Rosetti, Locotenenţa Domnească a aprobat înfiinţarea „Societăţii Literare Române”, după modelul academiilor occidentale, cu scopul de a stabili ortografia limbii române şi de a redacta o gramatică şi un dicţionar.

Întemeietorii au fost nume prestigioase din toate ţinuturile locuite de români, inclusiv Macedonia, veniţi la Bucureşti în acest scop: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Ion Heliade Rădulescu, Ion C. Massim, Constantin Alexandru Rosetti, August Treboniu Laurian, ardelean stabilit la Bucureşti; un an mai târziu, Titu Maiorescu, Alexandru Roman, Iosif Hodoş şi Ştefan Gonata. Din Ardeal a fost Blajul cu umaşii Şcolii Ardelene: Timotei Cipariu, eruditul canonic, istoric, lingvist şi pedagog, membru în „Societatea Germană de Orientalistică” din Berlin, canonicul care avea una dintre cele mai bogate biblioteci de la noi, risipită în 1948, prin foc şi apele Târnavei (cu excepţia cărţilor date Clujului), la scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Părintele Timotei Cipariu era cunoscut şi pentru marea lui dragoste faţă de cultură, pentru puterea de muncă şi disciplină - a învăţat singur douăsprezece limbi vechi şi moderne.

Cu Timotei Cipariu a fost George Bariţiu, istoricul, publicistul şi întemeietorul presei româneşti din Transilvania, absolvent al „Institutului de Teologie” din Blaj. Constantin D. A. Sturdza îl caracteriza în cuvinte alese: „fruntaş între fruntaşi, neobosit la muncă, neobosit la fapte, cu inima caldă şi tare pentru tot ce priveşte neamul românesc”. Din Ardeal venea şi Gavril Munteanu.

În 1867, noua societate devine „Societatea Academică Română”, iar din 1879, printr-o lege specială, se numeşte „Academia Română”.
Din cauza unei epidemii de holeră, prima şedinţă a „Societăţii Literare Române” a avut loc la 24 august/5 septembrie 1867. La această şedinţă a fost aleasă conducerea: preşedinte, Ion Heliade Rădulescu, vicepreşedinte, Timotei Cipariu şi secretar, August Treboniu Laurian. S-a stabilit statutul, structura secţiunilor şi calitatea membrilor: titulari, corespondenţi şi onorifici, din ţară şi străinătate.

Alexandru Papiu Ilarian, fostul elev al lui Simion Bărnuţiu, a inaugurat discursul de recepţie şi a deschis seria acestor discursuri, care astăzi ne oferă o bogăţie de gândire, sentimente şi mesaje mereu actuale.

Discursul lui Alexandru Papiu Ilarian a fost închinat unuia dintre exponenţii „Şcolii Ardelene”, lui Gheorghe Şincai – „Viaţa şi ideile lui Şincai din Şinca”. Comentatorul a fost George Bariţiu. Cei doi bărbaţi ai Blajului, fii de preoţi greco-catolici, au impresionat prin comunicarea sufletelor, prin profunzimea analizei şi capacitatea de a pune în lumină esenţialul, prin bogăţia culturii.

Biserica Blajului a dat Academiei nume de mare prestigiu, notăm doar câteva, care ne vin spontan în minte: Timotei Cipariu, George Bariţiu, August Treboniu Laurian, Gheorghe Silaşi, Ovid Densuşianu, Alexandru Roman, Ioan Micu Moldovan, Ioan Bianu, teolog al Blajului, care a consacrat Bibliotecii Academiei 56 de ani de muncă neîntreruptă, Augustin Bunea, Iosif Vulcan, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Ioan Agârbiceanu, Alexandru Borza, Iuliu Haţieganu, Sigismund Toduţă, Mitropolitul Vasile Suciu, Cardinal Iuliu Hossu, Cardinal Alexandru Todea şi Eminenţa Sa Cardinal Lucian Mureşan.

Oamenii de cultură ai Bisericii Române Unite cu Roma s-au afirmat în toate secţiunile Academiei şi … au dăruit necontenit valori - ale Şcolii Ardelene şi tot ce a urmat. Să ne oprim o clipă ca să le mulţumim, nu neapărat pentru tot, pentru că e aşa de mult …, dar măcar pentru faptul că scriem cu litere latine … .

Activitatea lor în Academie, munca directă şi responsabilitatea, le-au înţeles ca pe un apostolat în serviciul culturii şi al neamului. Discursurile de recepţie susţin afirmaţia, chiar dacă oferim un singur exemplu.

La invitaţia preşedintelui Academiei, Constantin I. Istrati, adresată lui George Coşbuc, la intrarea în Academie: „V-aţi scoborât la Bucureşti, între noi, de pe înălţimile frumoase ale plaiurilor Năsăudului […] Acum, prin munca voastră, vă ridicaţi la punctul cel mai înalt pe care poate să vi-l prezinte cultura română, ocupând un scaun în mijlocul nostru. Bun venit, noului şi distinsului nostru coleg George Coşbuc”, poetul a răspuns „mulţumesc pentru frumoasele cuvinte, mai frumoase decât, poate, le merit […] şi prin ele să mă iei oarecum de mână şi să mă pui la rând pe brazda Academiei. Aceste cuvinte sunt pentru mine ca o punere de mână pe capul meu, ca să coboare asupra mea harul acelui Spirit care luminează şi conduce opera Academiei. Vă mulţumesc că m-aţi găsit vrednic să fiu părtaş în mijlocul Dumneavoastră, ca să fiu şi eu o părticică de suflet în sufletul cel mare al Academiei”. Tulburător cuvânt, fiul Părintelui Sebastian , preotul greco-catolic din Hordou, poetul George Coşbuc, nu a putut să intre în Academie fără evocarea rugăciunii, a momentului sfânt al unei hirotoniri … .

Erudită, dreaptă, cinstită este contribuţia Bisericii Greco-Catolice în cadrul Academiei. De 150 de ani se poate vorbi de permanenţa Bisericii noastre în Academie, doar că „operele” care au fost gândite să-i fie dăruite s-au scris mulţi ani prin închisori, în inimi şi gând,în timp ce Blajul, citadelă a spiritualităţii şi culturii, era pustiit, şi darul concret ce ar dori să fie oferit are astăzi forma jertfei.

Oricând şi oriunde s-ar afla cineva la Academie, nu se poate să nu regăsească amprentele Bisericii noastre. Emblema aleasă în unanimitate pentru Academie a fost propusă de George Bariţiu, o reprezintă pe Zeiţa Minerva - zeiţa înţelepciunii - în picioare, având în mâna stângă lancea, iar în dreapta, Pământul sub forma unei sfere, deasupra căreia se află Victoria înaripată; lângă ea scutul pus ca să nu se vadă simbolul antic al gândirii, meduza şi bufniţa. Această siglă este pusă pe toate actele emise de Academie şi pe publicaţii.

Cu prilejul unei zile sărbătoreşti, Ioan Bianu a spus cuvinte testamentare: „Tot sufletul, toate puterile minţii le-am dat, fără cruţare, de a servi scopul vieţii mele, de a servi dezvoltarea culturii neamului”. Îndemnul se cere urmat … .

După momentul aniversar, „Academia Română” îşi va urma destinul şi idealurile, iar noi îi dorim să le împlinească cu oameni asemănători lui Ioan Bianu … .

„Academiei Române” , aflată în plină sărbătoare, îi spunem cu bucurie şi cu tot sufletul „LA MULTI ANI!”.


Profesor Otilia Bălaş



Sursa:www.egco.ro