„Promit să-ți fiu credincios, pentru că ești femeia visurilor mele, promit să te iubesc și să nu te fac să suferi, să te privesc în ochi în fiecare dimineață...”
Nunțile se transformă într-un moment culminant de romantism, în care se exprimă propriile emoții într-un context paradiziac, pătrunși de o muzică care te face să visezi.
Scopul este acela de a-i face să plângă de bucurie pe partener și pe membrii familiei și, dacă este posibil, pe întreaga adunare. Și, bineînțeles, după pronunțarea cuvintelor prin care se face angajamentul, urmează sărutul.
Cinematografia americană, foarte înclinată spre acest tip de scenografie, impune o serie de clișee în celebrarea căsătoriei, care invadează și celebrarea liturgică, în cazul în care aceasta există, până în punctul în care Președintele Conferinței Episcopale din Filipine, Socrates Villegas, a trebuit să atragă atenția. Acesta a avertizat: „Nici o persoană, inclusiv nici un preot, nu poate adăuga, elimina sau schimba nimic în liturghie din proprie inițiativă. Pornind de la aceste norme, ideea de a pronunța jurăminte personale incluse în Liturghia Căsătoriei nu poate fi permisă. Nu putem compromite caracterul sacru al ritualului de cununie pe altarul romantismului”.
Este nepotrivit să se exprime propriile sentimente față de persoana iubită în timpul celebrării căsătoriei în biserică? Nu, dar trebuie să se aleagă momentul potrivit. Celebrarea liturgică nu este locul pentru a face acest lucru.
Dacă doriți să vă căsătoriți în Biserică, este important să aveți ideile clare: cum poate avea loc cea mai frumoasă și mai romantică cununie, fără a submina Sfânta Taină?
1. Lecturile biblice. Este foarte important să le alegeți bine: în Vechiul și în Noul Testament se găsesc lecturi foarte frumoase. Preotul care va prezida ceremonia vă poate ajuta. Mulți întreabă dacă familiile lor pot citi un text pregătit de ei, sau dacă se poate citi o poezie al unui autor preferat. Cu siguranță că familiarii voștri scriu foarte bine și poeziile pe care le-ați ales pot avea un conținut foarte creștin, dar ceremonia nu este nici momentul și nici locul pentru acestea. Se poate găsi un alt moment.
2. Jurămintele. Iubire și respect pentru toată viața; promisiunea de a fi credincioși în bucurie și tristețe, în boală și sănătate. Scurt și frumos. Sunt jurămintele tradiționale de căsătorie, jurăminte creștine de căsătorie. Există apoi aceia care pretind să creeze jurăminte diferite. Jurăminte speciale cu o anumită glumă personală în fața publicului. „Vizionarea împreună a întregii serii din Războiul Stelelor, cățărarea pe toate culmile de peste 8000 de metri....”. Pot fi jurăminte foarte frumoase, dar care nu se pot face în cadrul ceremoniei religioase. Acestea pot fi citite mai târziu: la masă, înainte de începerea dansului, sau într-un alt moment. În cazul în care jurămintele nu sunt efectuate corect, căsătoria ar putea fi nulă!
3. Muzica. Este foarte important ca în timpul ceremoniei să se poată asculta muzică liturgică, muzică care ajută să se simtă ceea ce se trăiește, care permite identificarea fiecărei părți a ritului și a Euharistiei. Chiar dacă v-ați cunoscut dansând necontrolat sau vă place coloana sonoră din „Nașul”, ceremonia impune muzica liturgică. Aici nu se aplică interpretări moderne, nici melodii care nu sunt adaptate pentru o ceremonie. Vă puteți imagina cum ar fi să se asculte în timpul unei cununii religioase o melodie a cărei versuri vorbesc despre tot ceea ce este contrar familiei? S-ar putea întâmpla. Să nu transformăm biserica într-un auditoriu sau într-o discotecă.
4. Predica. Viitorii soți nu au nici un cuvânt de spus în ceea ce spune preotul. Sau poate au? Uneori preotul este un prieten sau un membru al familiei. Este o persoană foarte importantă în viața voastră. În acest caz, puteți să-i recomandați cu umilință să fie scurt și concis. Nu el este protagonistul, mai ales la o cununie. Faceți-l să înțeleagă că nu este nevoie să creeze un spectacol sau să profite de situație pentru a-i instrui pe cei care sunt în biserică și care nu vor mai veni pentru mult timp. El trebuie să știe ce vrea să spună, să spună apoi să tacă, lăsând ceremonia să continue.
5. Protocolul, liniștea, fotografiile, verighetele. Atunci când se pregătește ceremonia religioasă este bine să se țină cont de toate aceste detalii. Un simplu maestru de ceremonii vă poate ajuta să vă asigurați că cununia voastră nu devine un circ sau un spectacol. Fotograful trebuie să treacă neobservat, liniștea în unele momente trebuie să fie „de mormânt”, iar toate lucrurile anecdotice trebuie să ajute la trăirea celebrării și nu să contribuie la pierderea sensului a ceea ce se trăiește.
Ceremonia în Biserică este importantă, tratează-o ca atare!
Traducere: Liviu Ursu