De Gelsomino del Guercio
În scrisorile trimise creștinilor din Filadelfia și Roma, scrise în timp ce se îndrepta spre capitala imperiului pentru a da suprema mărturie de iubire lui Cristos, consideră propriul martiriu ca și semn al milei divine.
„Fraților, am o mare prețuire pentru voi și fericit încerc să vă întăresc. Nu eu, ci Isus Cristos de care legat fiind, totuși am încă multă teamă, deoarece sunt încă imperfect. Dar rugăciunea voastră către Dumnezeu mă va perfecționa ca să pot primi din milostenie moștenirea” (Scrisoare către creștinii din Filadelfia 5,1).
În Scrisoarea către Corinteni îndeamnă la caritate și unitate, iar în rugăciunea de la sfârșitul scrisorii sale, el preamărește milostenia lui Dumnezeu.
„Să ne supunem deci măreției Sale și voinței Sale. Implorând milostivirea Sa și bunătatea Sa, să îngenunchem și să cerem îndurarea Sa, abandonând ura, neînțelegerea și gelozia care ne conduc la moarte” (Scrisoare creștinilor din Corint 9,1).
În scrisoarea către Filipeni, Episcopul Smirnei, îi îndeamnă pe creștini să lase viciile și să trăiască în milostenia divină ducând o viață onestă și practicând iertarea; îndemnurile sunt adresate în particular preoților care conduc comunitatea creștină.
„Preoții să fie indulgenți și milostivi față de toți, căutând pe cei rătăciți și vizitând pe cei bolnavi fără să neglijeze pe văduve, pe orfani și pe cei săraci, dar urmând binele în fața Lui Dumnezeu și al oamenilor ” (Scrisoare către Filipeni 6, 1.2).
Filosof palestinian și martir la Roma, este autorul mai multor scrieri în care apără credința creștină. În una din aceste scrieri amintește că milostenia divină se revarsă atât peste cei drepți cât și peste cei nedrepți fără deosebire.
„Putem observa că Dumnezeul cel Atotputernic este bun și milostiv, face să strălucească soarele peste cei drepți și peste cei nedrepți, și trimite ploaie peste sfinți și peste cei răi” (Dialogul cu Trifon 96).
Episcop și doctor al Bisericii, astfel descrie lucrările de milostenie într-un discurs al său în care vorbește despre iubirea față de săraci:
„Să ne câștigăm binecuvântarea...să încercăm să fim binevoitori. Nici măcar noaptea să nu suspende datoriile tale de milostenie. Să nu zici: ”Mă voi întoarce și mâine o să te ajut”. Să nu treacă timp între intenția ta și fapta ta de binefacere. Binefacerea, de fapt, nu permite amânare” (Discursul 14, 38.40).
Este autor al unui Comentariu al Evangheliei lui Matei și a numeroase Omeli, care sunt prețioase mărturii a credinței și a vieții Bisericii pe care el o conducea cu credință și caritate.
„Domnul milei zice că cei milostivi sunt fericiți. Drept urmare nimeni nu poate să obțină milă de la Domnul dacă la rândul său nu este milostiv. În altă parte zice: Fiți milostivi precum Tatăl care este în Ceruri milostiv este” (Comentariu la Matei 17,6).
Episcop al Milanului, comentând parabola Fiului Risipitor, arată pe Tatăl ceresc care aleargă spre fiul pocăit dăruindu-i mult mai mult decât ar fi putut acesta spera.
„Cristos te cuprinde de gât, deoarece vrea să-ți ia greutatea sclaviei de la gât și să-ți dea un jug ușor”
( Comentariu la Luca 7, 229-230).
Antiohian de origine și patriarh al Constantinopolului, unul dintre marii mărturisitori ai Evangheliei, ne-a lăsat multe învățături despre milostenie.
„Ar părea la prima vedere că recompensa este egală binelui care a fost făcut, dar în realitate este infinit mai mare. Oamenii fac milostenie ca și oameni și obțin în schimb milostenia de la Dumnezeul universului. Milostenia umană și cea divină nu sunt egale: între ele există o distanță atât de mare precum este între răutate și bunătate” (Comentariu la Matei 15,4).
Episcop al Alexandrei, la fel ca și Părinții sublinează rolul central al milosteniei în revelația divină.
„Înrudită îndeaproape cu virtuțile amintite deja, este milostenia. Minunată și plăcută lui Dumnezeu, fiind potrivită sufletelor evlavioase. Fiți milostivi, zice Tatăl vostru care este în Ceruri” (Comentariu la Luca. Omilia 29).
Este un autor de la sfârșitul perioadei patristice. El amintește, într-una din scrierile sale, că milostenia trebuie să depășească dreptatea.
„ Dar eu zic că milostivul dacă nu depășește dreptatea nu este milostiv. Adică, trebuie să fie milostiv cu oamenii nu doar dând din al lui, ci și suportând nedreptatea voluntar și cu bucurie”(Dialoguri ascetice 4).
Traducerea: AMR
