Marți, 8 decembrie 2015, în fața bazilicii Sfântul Petru, papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie în solemnitatea liturgică a Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria. După Sfânta Liturghie Pontiful a celebrat ritul străvechi al deschiderii Porții Sfinte pentru Jubileul extraordinar al milostivirii, pe care l-a proclamat pentru perioada 8 decembrie 2015 – 20 noiembrie 2016. Jubileul extraordinar este prilejuit de cea de-a 50-a aniversare de la încheierea Conciliului Vatican II și are ca motto ”Misericordes sicut Pater”, cuvintele prin care Isus îndeamnă discipolii săi din toate timpurile să fie ”Milostivi ca Tatăl” (Luca 6,36).
În ciuda vremii ploioase din cursul dimineții și a măsurilor de control foarte rigide din zona bazilicii vaticane, peste 50 de mii de credincioși au venit în Piața Sfântul Petru ca să ia parte la celebrarea euharistică și să treacă cei dintâi prin Poarta Sfântă pentru a dobândi indulgența plenară a Jubileului milostivirii.
După proclamarea lecturilor biblice de la Sfânta Liturghie, luate de la solemnitatea mariană a Neprihănitei Zămisliri, papa Francisc a prezentat la predică ”primatul harului lui Dumnezeu” în viața Fecioarei de la Nazareth și în istoria mântuirii, subliniind că și Jubileul Milostivirii ”este un dar al harului”. A intra prin Poarta Sfântă ”înseamnă a descoperi adâncimea milostivirii Tatălui care pe toți îi primește și merge în întâmpinarea fiecăruia”. Pontiful și-a exprimat speranța că Anul Sfânt va fi o ocazie privilegiată de ”a crește în convingerea milostivirii”. Deschiderea Porții Sfinte, a mai subliniat papa Francisc, amintește de ”poarta” pe care Conciliul Vatican II, în urmă cu 50 de ani, a deschis-o față de lumea de astăzi cu spiritul bunului Samaritean.
Redăm mai jos în traducerea noastră de lucru predica Sfântului Părinte.
«Peste puțin timp voi avea bucuria de a deschide Poarta Sfântă a Milostivirii. Săvârșim acest gest, cum am făcut la Bangui, pe cât de simplu pe atât de simbolic, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat și care pune în prim plan primatul harului. Ceea ce revine de mai multe ori în aceste lecturi trimite, într-adevăr, la expresia pe care îngerul Gabriel a adresat-o unei tinere femei, uimită și îngândurată, indicând taina care avea să o învăluie: ”Bucură-te, cea plină de har” (Lc 1,28).
Fecioara Maria este chemată mai întâi de toate să se bucure pentru ceea ce Domnul a săvârșit în ea. Harul lui Dumnezeu a învăluit-o făcând-o vrednică să devină mamă a lui Cristos. Când (îngerul) Gabriel intră în casa ei, chiar și misterul cel mai adânc, care merge dincolo de orice capacitate a rațiunii, devine pentru ea motiv de bucurie, motiv de credință și motiv de abandon la cuvântul care i-a fost revelat. Plinătatea harului este în măsură să transforme inima și o face capabilă să săvârșească un gest atât de mare încât schimbă istoria omenirii.
Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri exprimă măreția iubirii lui Dumnezeu. El nu este doar Cel care iartă păcatul, dar în Maria ajunge până la a preveni vina strămoșească, pe care orice om o poartă cu sine intrând în această lume. Este iubirea lui Dumnezeu care previne, care anticipă și care mântuiește. Începutul istoriei păcatului în grădina Edenului se încheie în planul unei iubiri care mântuiește. Cuvintele din Geneză redau experiența de fiecare zi pe care o descoperim în existența noastră personală. Există mereu tentația neascultării, care se exprimă în voința de a organiza viața noastră independent de voința lui Dumnezeu. Aceasta este dușmănia care atentează în continuu la viața oamenilor ca să-i opună la planul lui Dumnezeu. Și cu toate acestea, istoria păcatului poate fi înțeleasă numai în lumina iubirii care iartă. Păcatul se înțelege numai în această lumină. Dacă totul ar rămâne legat de păcat, am fi cei mai disperați dintre toate făpturile, în timp ce făgăduința victoriei iubirii lui Cristos cuprinde totul în milostivirea Tatălui. Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat nu lasă nicio îndoială în această privință. Fecioara Neprihănită este înaintea noastră ca martor privilegiat al acestei promisiuni și al împlinirii ei.
Acest An Extraordinar este la rândul său darul harului. A intra prin această Poartă înseamnă a descoperi adâncimea milostivirii Tatălui care pe toți îi primește și merge personal în întâmpinarea fiecăruia. El este cel care ne caută, El este cel care vine în întâmpinarea noastră! Va fi un An în care se crește în convingerea milostivirii. Câtă nedreptate se face lui Dumnezeu și harului său când se afirmă mai ales că păcatele sunt pedepsite de judecata sa, fără a pune mai înainte, în schimb, faptul că sunt iertate de milostivirea sa (cf Augustin, De praedestinatione sanctorum 12, 24)! Într-adevăr, așa este! Trebuie să punem milostivirea înaintea judecății și în orice caz, judecata lui Dumnezeu va fi mereu în lumina milostivirii sale. Trecerea prin Poarta Sfântă, așadar, să ne facă să ne simțim părtași la acest mister de iubire, de blândețe. Să abandonăm orice formă de teamă și de frică pentru că nu se cuvine celui care este iubit; să trăim, mai degrabă, bucuria întâlnirii cu harul care pe toate le transformă.
Astăzi, aici la Roma, și (mai târziu) în toate diecezele din lume, trecând prin Poarta Sfântă vrem să ne aducem aminte totodată de o altă poartă pe care, acum 50 de ani, Părinții Conciliului au deschis-o larg înspre lume. Această aniversare nu poate să fie amintită doar pentru bogăția documentelor produse, care până în zilele noastre ne permite să observăm marele progres realizat în credință. Conciliul, însă, a fost în primul rând o întâlnire. O adevărată întâlnire între Biserică și oamenii timpului nostru. O întâlnire marcată de puterea Duhului care împinge Biserica sa să iasă din spațiile care ani la rând au închis-o în sine, pentru a relua cu entuziasm drumul misionar. Era reluarea unui parcurs pentru a merge în întâmpinarea fiecărui om acolo unde trăiește: în orașul său, în casa sa, la locul de muncă. Unde este o persoană, acolo Biserica este chemată să meargă ca să-i ducă bucuria Evangheliei, să-i ducă milostivirea și iertarea lui Dumnezeu. Un avânt misionar, așadar, pe care îl reluăm după aceste decenii cu aceeași putere și același entuziasm. Jubileul ne provoacă la această deschidere și ne obligă să nu neglijăm spiritul care a reieșit din Conciliul Vatican II, spiritul Samariteanului, cum a amintit Fericitul Paul al VI-lea la încheierea Conciliului. Trecerea de astăzi prin Poarta Sfântă să ne angajeze să ne însușim milostivirea bunului samaritean».
La rugăciunea ”Angelus”, după deschiderea Porții Sfinte, papa Francisc a subliniat că ”sărbătoarea Neprihănitei ne face să o contemplăm pe Fecioara Maria care, printr-un privilegiu unic, a fost ferită de păcatul originar încă de la concepere. Deși a trăit în această lume marcată de păcat, ea nu a fost atinsă de păcat. Maria este sora noastră în suferință, dar nu în rău și în păcat. Mai mult, răul în ea a fost învins mai înainte de a fi atinsă, pentru că Dumnezeu a făcut-o să fie plină de har (cf Lc 1,28). Neprihănita Zămislire înseamnă că Maria este prima ființă mântuită de milostivirea nemărginită a Tatălui, ca prim rod al mântuirii pe care Dumnezeu vrea să o dăruiască fiecărui om și fiecărei femei, în Cristos. De aceea, Neprihănita a devenit icoana sublimă a milostivirii divine care a învins păcatul. Și noi, astăzi, la începutul Jubileului Milostivirii, vrem să privim la această icoană cu iubire încrezătoare și să o contemplăm în toată strălucirea ei, imitându-i credința”.
”Sărbătoare de astăzi a Neprihănitei Zămisliri are pentru noi un mesaj specific: ne amintește că în viața noastră totul este dar, totul este milostivire. Fecioara Sfântă, prima dintre cei mântuiți, modelul Bisericii, mireasa sfântă și neprihănită, cea iubită de Domnul, să ne ajute să redescoperim tot mai mult milostivirea divină ca distinctiv al creștinului. Nu se poate înțelege un creștin adevărat care să nu fie milostiv, după cum nu poți să-l înțelegi pe Dumnezeu fără milostivirea sa. Acesta este cuvântul-rezumat al Evangheliei, milostivirea. Este trăsătura fundamentală a chipului lui Cristos: acel chip pe care noi îl recunoaștem în diferitele aspecte al existenței sale: când merge în întâmpinarea tuturor, când îi vindecă pe cei bolnavi, când stă la masă cu cei păcătoși și, mai ales, când, răstignit pe cruce, iartă; acolo vedem noi chipul milostivirii divine. Să nu ne fie teamă: să ne lăsăm îmbrățișați de milostivirea lui Dumnezeu care ne așteaptă și pe toate le iartă. Nimic nu este mai dulce decât milostivirea. Să ne lăsăm mângâiați de Dumnezeu, Domnul este atât de bun și iartă totul”.
După saluturile adresate pelerinilor prezenți, papa Francisc a menționat că marți după amiază merge în Piazza di Spagna, din centrul istoric al Romei, ca să se roage la monumentul dedicat Fecioarei Neprihănite, iar după aceasta merge la bazilica Santa Maria Maggiore. Apoi, un cuvânt la care credincioșii au răspuns cu aplauze călduroase:
”Astăzi, la început, a trecut prin Poarta Milostivirii și papa Benedict: să-i transmitem de aici un salut, cu toții, papei Benedict!”.
În fine, papa Francisc a dorit tuturor ”un An Sfânt bogat în roade, sub călăuzirea și prin mijlocirea Mamei noastre. Un An Sfânt bogat în milostivire pentru voi, iar de la voi, pentru ceilalți. Vă rog, cereți aceasta de la Domnul și pentru mine, căci am mare nevoie!”.
Primiți și prima Binecuvântare Apostolică invocată de Papa Francisc în Anul Sfânt al Milostivirii, marți, 8 decembrie 2015, la rugăciunea ”Îngerul Domnului”.
(rv – A. Dancă)
