Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

La 50 de ani de la semnarea constituţiei dogmatice Dei Verbum, despre revelaţia divină

 
La 50 de ani de la semnarea constituţiei dogmatice Dei Verbum, despre revelaţia divină
  • 18 Noi 2015
  • 1246

La 50 de ani de la semnarea constituţiei dogmatice Dei Verbum, despre revelaţia divină

"Ascultând cu pietate şi proclamând cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu, Conciliul se conformează cuvintelor sfântului Ioan: "Vă vestim viaţa veşnică ce era la Tatăl şi ni s-a arătat nouă". Aşa începe constituţia dogmatică despre revelaţia divină, despre cuvântul lui Dumnezeu, document semnat de către fericitul papă Paul al VI-lea la 18 noiembrie 1965, deci acum 50 de ani.

Ceea ce a însemnat pentru viaţa Bisericii acest document conciliar e încă poate prea puţin evaluat. Cert este că, dincolo de chestiunile abordate în mod sintetic, dar foarte dens (amintesc faptul că Dei Verbum se concentrează îndeosebi pe tema revelaţiei divine: identitatea şi transmiterea ei, precum şi pe rolul fundamental şi de neînlocuit al cuvântului lui Dumnezeu în viaţa Bisericii), ceea ce deja la momentul respectiv a impresionat este accentul pe care acest document - şi cu el, tot Conciliul Vatican II - l-a pus pe necesitatea ca credincioşii să aibă acces larg la Scriptură, inclusiv prin intermediul traducerilor în limbile poporului (nr. 22).

Căci "Biserica a venerat întotdeauna dumnezeieştile Scripturi, după cum a venerat însuşi trupul Domnului" (nr. 21). Este de remarcat deja din terminologia folosită preţuirea cuvântului lui Dumnezeu asemenea Euharistiei, ambele puse sub terminologia "venerării". Din acest motiv, "întreaga propovăduire a Bisericii, ca şi religia creştină însăşi, trebuie să fie hrănită şi călăuzită de Sfânta Scriptură".

Era pentru prima oară când un document conciliar se adresa cu atâta insistenţă pentru ca Scriptura să fie citită cu râvnă de toţi creştinii, în primul rând de cler: "Este necesar ca toţi clericii, în primul rând preoţii lui Cristos şi toţi ceilalţi... să se ataşeze de Scriptură prin lectură asiduă şi studiu atent... De asemenea, Conciliul îndeamnă foarte stăruitor pe toţi credincioşii să-şi însuşească înalta cunoaştere a lui Isus Cristos (Fil 3,8)... să se apropie din toată inima de textul sacru, fie prin liturgie, fie prin lectura spirituală, fie prin iniţiative organizate sau prin alte metode care astăzi se răspândesc astăzi" (nr. 25).

Ţinând cont de aceste sugestii, precum şi de celelalte date de documentele pontificale ulterioare, dorim şi noi să ne amintim azi de acest document conciliar şi de îndemnurile pe care le fac în sensul unei apropieri mereu mai vii faţă de Biblie, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ceea ce a însemnat şi continuă să însemne Dei Verbum în viaţa Bisericii, a fiecărui credincios în parte şi a tuturor celor care se apropie cu inimă deschisă de cuvântul lui Dumnezeu.

Pr. Edi Patraşcu

***

Coloana Conciliului Vatican II

La 18 noiembrie era publicată constituţia dogmatică despre revelaţia divină

De Riccardo Burigana

Constituţia dogmatică despre revelaţia divină Dei Verbum este o coloană a Conciliului al II-lea din Vatican, prin conţinutul său şi prin itinerarul care a dus la promulgarea sa la 18 noiembrie 1965, în urmă cu cincizeci de ani, cu puţine săptămâni înainte de încheierea adunării. A parcurge din nou procesul lung şi articulat de redactare a documentului înseamnă a intra în inima Conciliului, atingând câteva noduri teologice fundamentale: centralitatea lui Cristos în revelaţie, raportul dintre magisteriu şi tradiţie, prezenţa Scripturii în viaţa zilnică a comunităţilor locale, dimensiunea ecumenică a vestirii Evangheliei.

Despre aceste teme, părinţii conciliari s-au interogat îndelung, oferind răspunsuri care nu sunt univoce. A parcurge din nou redactarea constituţiei Dei Verbum este deci importantă şi pentru a înţelege orientări şi alegeri ale receptării Conciliului. De fapt, multe teme tratate în timpul redactării textului au un rol care nu este secundar în procesul de reînnoire a Bisericii.

Despre un document care să trateze tema revelaţiei în perspectiva unei regândiri a prezenţei Bibliei în viaţa Bisericii s-a început să se vorbească imediat după convocarea Conciliului ecumenic din partea lui Ioan al XXIII-lea. În diferite circumstanţe, Pontiful a pus accentul importanţei Scripturii în mărturia creştină. Nu era desigur o temă nouă pentru magisteriul pontifical, dar cu Papa Ioan asuma o valoare cu totul deosebită în lumina nu numai a convocării conciliului, ci mai ales a contextului mai general al creştinismului, unde era în desfăşurare o amplă dezbatere despre natura revelaţiei şi despre autoritatea Scripturii în formularea doctrinei.

Despre toată această dezbatere - la care Biserica catolică lua parte cu o pluralitate de poziţii deja reieşite în ultimii ani ai pontificatului lui Pius al XII-lea - a trebuit să se ţină cont în faza pregătitoare a Conciliului al II-lea din Vatican, în timpul căreia schemele despre revelaţie şi despre Scriptură păreau să răspundă la două tipuri de instanţe. Pe de o parte reieşea preocuparea faţă de valenţa ecumenică a acestei dezbateri, aşa încât să se reafirme cele mai recente formulări dogmatice ca şi cum ar fi limite de netrecut, peste care era numai eroarea. Pe de altă parte se simţea voinţa de a expune în formă pozitivă şi biblică tradiţia pluriseculară a Bisericii catolice, în aşa fel încât să se iasă dintr-o perioadă apologetică dar fără ca asta să însemne eliminarea identităţii Bisericii însăşi.

Aceste poziţii - care între 1960 şi 1962 au inspirat redactarea unei pluralităţi de texte de la De fontibus revelationis şi de la De deposito fidei pure custodiendo a Comisiei Teologice până la De verbo Dei a Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor, numai pentru a le cita pe cele mai organice - făceau trimitere la o dezbatere mult mai amplă care implica medii catolice, precum şi pe cele din multe alte Biserici şi comunităţi creştine, într-o confruntare din care reieşeau soluţii care păreau alternative şi inconciliabile.

În acest climat, la 11 octombrie 1962, s-a deschis Conciliul al II-lea din Vatican, şi încă de la primele dezbateri ale lucrărilor a fost discutat De fontibus revelationis: dezbaterea a adus la lumină multe poziţii deschizând, după deciziile lui Ioan al XXIII-lea cu privire la schemă, perspective precum recuperarea Scripturilor şi a recitirilor de-a lungul secolelor printre izvoarele privilegiate pentru redactarea textului, care au devenit centrale în continuarea lucrărilor conciliare. Pentru aceasta, evenimentele care au dus la promulgarea lui Dei Verbum - în care a fost fundamental rolul lui Paul al VI-lea pentru a ajunge la aprobarea documentului - sunt importante pentru înţelegerea Conciliului al II-lea din Vatican, dincolo de înseşi formulările finale, care tratau totuşi în termeni inovatori câteva chestiuni; între acestea, cel puţin două trebuie amintite, mai ales datorită impactului pe care l-au avut în receptarea Conciliului.

Prima se referă la recomandarea la recurgerea la Scriptură în viaţa zilnică a Bisericii, de la reflecţia teologică la cateheză şi până la omiletică. Cu această formulare - de altfel deja pe larg împărtăşită în Conciliu cu mult înainte de promulgarea constituţiei, până acolo încât să ducă la imaginarea unui proces de receptare a documentului încă în fază de elaborare - se deschideau noi orizonturi.

Timp de secole venerată dar mai puţin frecventată, Biblia devenea din nou însoţitoare fidelă în viaţa creştină. Aşadar, Scriptura nu era pur şi simplu "cârja" de care să ne sprijinim în formulările dogmatice, ci devenea din nou izvorul din care să se primească "apa vie" pentru vestirea şi pentru misiunea Bisericii, aşa cum s-a repetat în atâtea ocazii, cu accente diferite, de Paul al VI-lea şi de succesorii săi. Desigur fără a auita adunarea sinodală din 2008 despre Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii şi exortaţia apostolică Verbum Domini a lui Benedict al XVI-lea publicată în 2011.

A doua chestiune se referă la definirea noilor forme de participare a Bisericii catolice la mişcarea ecumenică. De fapt, alături de decretul Unitatis redintegratio despre principiile catolice cu privire la ecumenism, constituţia despre revelaţia divină se prezenta ca un text în măsură să dea de înţeles particularităţile învăţăturii catolice, solicitând o traducere interconfesională a Scripturii în limba maternă. Această invitaţie din Dei Verbuma fost reluată în primii ani ai receptării Conciliului al II-lea din Vatican, ducând, după decenii de incomunicabilitate, la semnarea câtorva linii călăuzitoare pentru traducerea interconfesională dintre Biserica catolică şi Alianţa biblică universală. A traduce împreună Biblia în limba maternă a devenit astfel un timp privilegiat pentru a înţelege ceea ce deja a unit creştinii pornind de la patrimoniul spiritual comun, aşa de profund înrădăcinat în Scriptură. Tocmai în lumina receptării ecumenice documentul Conciliului al II-lea din Vatican constituie poarta prin care tradiţiile pluriseculare ale Bisericii au fost luminate de Conciliu.

(După L'Osservatore Romano, 18 noiembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 



Sursa:ercis.ro