Porţile Bisericii şi ale societăţii să nu fie închise, în prag de Jubileu: a spus papa Francisc la audienţa generală de miercuri, 18 noiembrie a.c., din Piaţa Sfântul Petru, cu 20 de zile înainte de inaugurarea Anului Sfânt al Milostivirii şi la scurt timp după Sinodul Extraordinar asupra familiei contemporane. La audienţa cu Sfântul Părinte a luat parte şi ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti.
„Iată-ne ajunşi în prag de Jubileu, este aproape. În faţa noastră stă poarta, dar nu doar Poarta Sfântă, ci poarta Milostivirii imense a lui Dumnezeu, o poartă atât de frumoasă!”: astfel început papa Francisc cateheza sa, având în centru discursul Bunului Păstor, din Evanghelia după Ioan: «Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit să aibă viaţă şi s-o aibă în belşug» (In 10, 9.10b).
• În faţa noastră este marea Poartă a milostivirii lui Dumnezeu, care primeşte căinţa noastră oferindu-ne harul iertării sale. Poarta este generoasă, dar noi trebuie să avem curajul de a-i trece pragul.
Pontiful a subliniat importanţa Adunarea Sinodului General al Episcopilor din luna octombrie, prin care „Biserica a fost încurajată să-şi deschidă porţile, pentru a ieşi în întâmpinarea fiilor şi fiicelor întâlnite pe cale, uneori incerte, alteori pierdute, în aceste timpuri dificile. Familiile creştine în mod special au fost încurajate să-şi deschidă porta către Domnul, care aşteaptă să intre [în mijlocul familiei], aducând binecuvântarea şi prietenia sa”.
Iar dacă poarta Milostivirii lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă, şi porţile bisericilor noastre trebuie să fie întotdeauna deschise, a subliniat Papa, pentru ca toţi să ducem lumii Milostivirea lui Dumnezeu:
• „Jubileul înseamnă marea poartă a Milostivirii lui Dumnezeu, dar şi micile porţi ale Bisericilor noastre deschise pentru a intra Domnul şi pentru a ieşi uneori Cuvântul pe care îl închidem în structurile şi egoismul nostru. (…)Sunt multe locuri în lume unde nu se închid porţile cu cheia, dar şi mai multe unde porţile blindate au devenit ceva normal. Nu trebuie să ne lăsăm pradă ideii că putem aplica acest sistem de apărare întregii noastre vieţi, vieţii de familie, a oraşului sau societăţii. Şi cu atât mai puţin în viaţa Bisericii. Ar fi teribil. O Biserică neprimitoare sau o familie închisă în sine mortifică Evanghelia şi înăspreşte lumea. Să nu existe porţi blindate în Biserică. Niciuna, toate deschise!”.
Succesorul lui Petru a subliniat apoi nevoia urgentă a gestiunii „porţilor” simbolice, a „pragurilor, pasajelor şi frontierelor”, deoarece „poarta trebuie să primească, nu să respingă”, nu trebuie să fie forţată, ci „trebuie să se ceară voie”, căci „ospitalitatea străluceşte în libertatea primirii şi se întunecă în prepotenţa invaziunii”:
•„De asemenea trebuie să deschidem des poarta pentru a vedea dacă afară nu este cineva care aşteaptă sau poate nu are curajul şi forţa să bată. Câte persoane şi-au pierdut încrederea, nu mai au curaj să bată la poarta inimii noastre creştine sau la porţile Bisericilor! Şi aşteaptă, nu au curaj… le-a destrămat speranţa. Vă rog ca aceasta să nu se întâmple niciodată!”.
În opinia papei Francisc, poarta spune multe lucruri despre o casă şi despre Biserică, iar administrarea sa implică discernământ atent, trebuind să inspire în acelaşi timp o mare încredere.
Pontiful a ţinut să adreseze un cuvânt de gratitudine aşa numiţilor „custozi ai porţilor”, adică persoanele care sunt „capabile să ofere ospitalitate şi respect” încă de la intrare, ele fiind „imaginea umanităţii”, „protectori ai locurilor de întâlnire şi primire a Omului”:
• „De fapt. Ştim bine că noi înşine suntem custozi şi servitori la Poarta lui Dumnezeu, iar Poarta lui Dumnezeu cum se numeşte? – întreabă Papa mulţimea de pelerini din piaţă – Poarta lui Dumnezeu se numeşte Isus. El luminează asupra tuturor porţilor din viaţa noastră, inclusiv cea a naşterii şi morţii noastre. Isus este poarta pe care intrăm şi ieşim, pentru că stâna Domnului este un adăpost, nu o închisoare”.
Sunt hoţii cei care încearcă să evite poarta, a continuat Suveranul Pontif, făcând referinţă la acelaşi pasaj evanghelic, ei „au intenţii mai puţin bune şi se strecoară în turmă pentru a păcăli oiţele”, dar noi trebuie „să trecem pe poartă şi să ascultăm vocea lui Isus: dacă simţim tonul vocii sale, suntem siguri, suntem salvaţi. Putem intra fără grijă şi ieşi fără niciun eventual pericol”.
În cateheza sa, papa Francisc a remarcat de asemenea prezenţa paznicului în discursul Mântuitorului, căruia suntem chemaţi cu toţii să ne asemănăm. El „ascultă vocea Bunului Păstor, iar dacă îi aude vocea, lasă să intre toate oile pe care Păstorul le poartă. El se supune vocii Păstorului cel Bun. Biserica este chemată să fie portăreasă a Casei Domnului, nu stăpână”.
Luând exemplul Sfintei Familii din Nazaret, care ştie ce înseamnă „poartă deschisă sau închisă pentru cei care aşteaptă un copil, pentru cei care nu au un adăpost, pentru cine care trebuie să facă faţă pericolului”, Pontiful a îndemnat familiile creştine „să facă din pragul casei lor un mic mare semn al Porţii Milostivirii şi primirii Domnului”.
„Tocmai în acest fel – a încheiat Papa – trebuie recunoscută Biserica, în fiecare colţ al lumii: ca păzitoare a unui Dumnezeu care bate la poarta sufletelor, ca ospitalitatea a unui Dumnezeu ce nu ne închide niciodată poarta în faţă, cu scuza că suntem străini”.
• „Cu acest spirit, ne apropiem cu toţii de Jubileu. Va fi o Poartă Sfântă, dar este întâi de toate Poarta Milostivirii lui Dumnezeu cel Atotputernic, să fie totodată deschisă şi poarta inimii noastre: atât pentru a primi iertarea lui Dumnezeu, cât şi pentru a ierta , pentru a-i întâmpina pe toţi cei care bat la Poarta Mântuirii”.
Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc invocată la finalul audienței generale de miercuri, 18 noiembrie 2015, în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, care ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv– M. Caba)
