În calendarele creştine romano-catolic, greco-catolic şi ortodox, în dreptul zilei de 22 iulie este fixată pomenirea Sfintei Maria Magdalena, figură biblică importantă, ce se regăseşte în toate cele patru Sfinte Evanghelii.
În cadrul tradiţiei “populare” s-a transmis o anumită înţelegere a persoanei Mariei Magdalena ca fiind una şi aceeaşi cu sora Martei şi a lui Lazăr, precum şi cu femeia păcătoasă căreia Domnul i-a iertat păcatele. Şi pentru ca descrierea să fie completă, tot despre ea se spune că ducea o viaţă de desfrâu şi de ticăloşie, dar, auzind de Hristos şi întâlnindu-L, s-a transformat, devenind o apropiată a grupului de ucenici ai Domnului.
Romanul lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci, propune o versiune fabulantă – prelungind unele scenarii gnostice din Antichitate – conform căreia Maria Magdalena ar fi fost soţia legitimă a lui Isus, care s-ar fi refugiat în Occident după Răstignire. întrebarea care se pune este dacă toate acestea îşi găsesc vreun fundament în textele evanghelice.
La o lectură atentă a textelor sfinte putem constata următoarele aspecte concrete şi sigure:
1. Toţi evangheliştii sunt de acord cu faptul că Maria din Magdala, sau Magdalena, dimpreună cu alte femei, făceau parte din grupul discipolilor galileieni, adică dintre cei care îl urmează pe Isus încă din primul an al misiunii Sale. Ea a fost şi printre puţinii ucenici care L-au însoţit pe Isus de-a lungul Pătimirii Sale şi în clipa morţii. Mai mult, tot ea a fost prima persoană căreia i s-a arătat Mântuitorul Isus cel înviat, a fost primul martor al învierii. Spre deosebire de imaginile confuze amintite mai sus, se poate afirma, fără teama de a greşi, că sufletul şi viaţa Mariei Magdalena cuprind comori de credinţă, dărnicie, slujire umilă şi iubire statornică faţă de Isus Hristos.
2. Principala prezentare a Sfintei Maria Magdalena o regăsim în Evanghelia după Luca, capitolul 8, versetele 1-3: “Şi erau cu El cei doisprezece şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza – un dregător al lui Irod –, şi Suzana şi multe altele care-I slujeau din avutul lor”. Din acest fragment se înţelege clar că Maria Magdalena face parte dintr-o familie foarte bună, provenind, probabil, din nobilimea galileiană.
Una dintre cele cu care slujea lui Hristos, Ioana, era nici mai mult, nici mai puţin decât femeia unui înalt funcţionar la curtea regelui Irod. în plus, aflăm că era şi o femeie înstărită, care îşi pusese toată averea în slujba comunităţii din jurul lui Isus. în fine, evanghelistul Luca ne spune că dintr-însa “ieşiseră şapte demoni”.
Probabil că această ultimă afirmaţie a condus la aplicarea apelativului de prostituată Mariei Magdalena, posedarea fiind echivalentul viciului. Aici trebuie spus foarte clar că, în mentalitatea vremii, posedarea nu avea de-a face cu etica, ci cu patologia. Un om posedat este un om bolnav, nu un desfrânat. “Nu este posibil, cel puţin din dovezile biblice de care dispunem, să limităm boala de care a fost vindecată Maria la un singur domeniu: la cel fizic, la cel mintal sau la cel moral. Acesta este un alt motiv pentru a nu accepta identificarea între Maria şi «femeia păcătoasă» din Luca 7” [Dicţionar biblic, Edit. “Cartea Creştină”, 2000, p. 810].
3. O înţelegere mai profundă a personalităţii Sfintei Maria Magdalena vine din observarea modului în care ea îl însoţeşte pe Mântuitorul Isus pe calea Pătimirii Sale. Când Apostolii stăteau ascunşi de frica iudeilor, Maria Magdalena, împreună cu alte femei evlavioase, îl urmează pe învăţătorul iubit şi îi veghează sfârşitul. După moartea pe Cruce, în dimineaţa zilei a treia, Maria porneşte la drum, spre mormântul Domnului, cu alte femei (Mt 28, 1; Mc 16, 1), dar se pare că fuge înaintea lor şi ajunge prima (In 20, 1). Apoi, ea le povesteşte lui Petru şi Ioan cele întâmplate, şi în timpul acesta este însoţită de celelalte femei (Lc 24, 10).
Se întoarce cu cei doi ucenici la mormânt, iar după ce aceştia au plecat, ea zăboveşte în urma lor plângând (In 20, 11). Acum este momentul când vede doi îngeri şi, în final, pe Hristos înviat, care i se adresează cu faimoasa poruncă: Noli me tangere (“Nu mă atinge”). Este clar că relaţia cu Domnul ei cel înviat avea să continue într-o dimensiune cu totul nouă. Inima Mariei Magdalena plină de dragoste pentru “Rabbuni”, adică “învăţătorul” ei – căci pentru ea Isus a fost “învăţătorul” –, precum şi faptele curajoase pe care le împlineşte însoţindu-L până la Cruce şi, am putea spune, până dincolo de ea, dovedesc frumuseţea unui apostolat împlinit. De altfel, pentru că Maria Magdalena este prima care anunţă Apostolilor învierea Domnului, ea este numită de Biserică şi “Apostolul Apostolilor”.
Aceasta este Maria Magdalena, pe care Biserica o propune spre pomenire şi cinstire. După o veche tradiţie grecească, ea ar fi mers la Efes, unde a şi murit. Tot aici a locuit şi Apostolul Ioan, Apostolul pe care îl iubea Isus, împreună cu Preacurata Fecioară Maria.
în chip de concluzie, aşa cum reiese din Sfintele Evanghelii, Maria Magdalena nu a fost nici femeie de moravuri uşoare şi nici soţia lui Isus, ci o aleasă sfântă care va rămâne pentru totdeauna învăluită de mister.
(Pr. Daniel AVRAM)
