(A Chemării primilor apostoli)
Iată faimoasa Galilee a neamurilor, acolo unde după Înviere Isus îşi aşteaptă apostolii! Galileea în care totul începe prin chemarea primilor ucenici, aşa cum vedem în evanghelia de astăzi, Galileea în care totul se împlineşte prin întâlnirea ucenicilor cu Maestrul înviat şi de unde porneşte misiunea apostolilor înspre toate neamurile.
De aici Isus îşi alege astăzi primii apostoli, din această regiune dispreţuită de către clasa înaltă din Israel. O parte de lume în care lumini şi umbre, credinţă şi păgânism se împletesc într-atât de mult încât reacţia arhiereilor în faţa lui Nicodim, atunci când acesta încearcă să îi ia apărarea lui Isus, este imediată: “Cercetează şi vezi că nu s-a ridicat prooroc din Galileea”.
Teritoriu al triburilor lui Zabulon şi Neftali, Galileea a fost tot timpul considerată ţara celor mici şi mai puţin importanţi. Şi poate tocmai de aceea a existat aici şi o sensibilitate aparte înspre îndurarea lui Dumnezeu. Doar cei ce se ştiu mici şi neînsemnaţi simt că au cu adevărat nevoie de ajutor şi îşi deschid vieţile atunci când Providenţa îşi face simţită prezenţa. Aşa este de pildă Ghedeon, cel pe care Vechiul Testament ni-l prezintă ca fiind în Galileea cel mai mic reprezentant al familiei sale, aparţinând celui mai sărac neam din seminţia lui Manase. Dacă veţi avea curiozitatea să recitiţi capitolul 6 din Cartea Judecătorilor, veţi vedea că tocmai pe el îl alege Domnul pentru a-şi arăta mărirea şi puterea, ajutându-l să învingă duşmani incomparabil mai mulţi şi mai puternici.
Cei patru ucenici din evanghelia de astăzi sunt simpli pescari. Sunt primii din doisprezece pe care Fiul lui Dumnezeu îi alege pentru a învinge lumea întreagă şi pe prinţul ei. Pare o adevărată misiune imposibilă, aceea a ucenicilor. Sunt ca nişte oi în mijlocul lupilor. Ce şanse au? Uman vorbind e simplu: niciuna. Doisprezece oameni în faţa unei lumi întregi, fără conturi în bancă, fără limbi străine, fără cursuri de perfecţionare. Domnul însă are un mic secret: un dar pe care îl încredinţează apostolilor. Un dar umil, aproape nevăzut şi neperceput de lume, un suflu de viaţă nouă: Spiritul Sfânt. Isus se întoarce din deşert, unde a avut o primă victorie asupra celui rău. Pe ucenici îi investeşte cu aceeaşi putere. De aceea Mântuitorul le spune: “veniţi şi vă voi face pescari de oameni”. Vă voi face! E o misiune pe care o primim, nu în virtutea calităţilor noastre, ci a iubirii şi a îndurării lui Dumnezeu. De aici derivă şi speranţa neclintită din inima creştinului: chiar atunci când ne vedem slabi, neputincioşi şi nepregătiţi, încrederea noastră este în Domnul.
Spiritul Sfânt este Cel ce se coboară peste ucenici în Sărbătoarea Rusaliilor şi îi face oameni noi, adevăraţi fii ai lui Dumnezeu. În faţa lor această Vale a lacrimilor îşi pierde vigoarea. Veninul ei nu-i mai atinge iar moartea ei nu-i mai omoară. La fel ca Ghedeon altădată, aprind făclii pe unde trec, alungând astfel întunericul. Armele şi puterea lor sunt iubirea şi îndurarea Domnului. Ele ne însoţesc şi pe noi pururi pe cărările acestei lumi, chiar dacă suntem slabi şi neînsemnaţi.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 4,18-23
Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Isus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
