Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Căsătoria şi „cea de-a doua nuntă” la Conciliul din Trento (III)

 
Căsătoria şi „cea de-a doua nuntă” la Conciliul din Trento (III)
  • 29 Ian 2015
  • 4550

(Prima și a doua parte AICI)

Dezbaterea conciliară nu e scurtă şi se prelungeşte, cu diferite etape, din august până în noiembrie. În discuţie intervine cardinalul de Lorena, Charles de Guise, care introduce în formularea veneţienilor un amănunt important: „după Scripturi” (iuxta Scripturas), în sensul că, în viziunea Bisericii, doctrina indisolubilităţii căsătoriei se fondează pe Revelaţie. Alte intervenţii fac cunoscut faptul că marea parte a părinţilor participanţi la Conciliu nu este de-acord cu cenzura practicii Bisericii greceşti. Este vorba de o tradiţie locală foarte veche.

Episcopul de Ostuni susţine cu fermitate că ar trebui să fie explicat mai bine caracterul deosebit al practicii şi că oricum aceasta nu era şi nu este tradiţia comună a Bisericii.  În această perspectivă, este interesantă intervenţia arhiepiscopului Pedro Guerrero de Granada: este clar că Biblia interzice atât divorţul cât şi cea de-a doua nuntă datorate adulterului din partea celuilalt soţ, dar nu se deduce din Scriptură invaliditatea unei căsătorii ulterioare. Dă exemplul treptelor minore [din Preoţie, viaţa călugărească n. tr. ] care fac ilicită încheierea căsătoriei, dar nu o fac invalidă. În rest, cum ar fi putut Părinţii Bisericii din Orient şi din Occident, precum şi sinoadele de la Elvira, Arles şi Toledo, să tolereze o nouă căsătorie a bărbatului datorată adulterului femeii? Ierarhul andaluz acceptă propunerea ambasadorilor veneţieni privitoare la redactarea canonului, se opune adăugirii propuse de cardinalul de Lorena şi propune două alte formulări ale celui de-al şaptelea canon, cea de-a doua sunând astfel: „Dacă cineva afirmă că Biserica a greşit când interzice căsătoria cu o altă femeie din cauza desfrâului (propter fornicationem), să fie excomunicat”. În sprijinul afirmaţiei sale, aduce mărturii patristice din Ambrozie, Teofilact, Epifanie, Cromaţie, Ioan Gură-de-Aur, Ilarie, Tertulian, Vasile cel Mare, Grigore de Nisa.  Conciliul trebuie să vorbească deci în mod clar despre indisolubilitatea căsătoriei, dar şi să afirme că aceasta nu poate fi considerată ca parte constitutivă a Revelaţiei.

Episcopul de Segovia intervine la rândul său pentru a ilustra modul în care s-a răspândit în Biserica antică practica unei noi nunţi în caz de adulter. De exemplu, în Africa din vremea lui Tertulian, în Galia lui Ilarie de Poitiers, în Spania Conciliilor din Toledo. Mai mult, în acea vreme unii doctori ai Bisericii considerau că divorţul poate fi acordat pentru cauze mai puţin importante decât adulterul. Este de notat totuşi faptul că raţiunea care-i anima pe aceşti prelaţi, departe de a dori introducerea divorţului, era aceea de a defini indisolubilitatea căsătoriei şi de a fi pedepsită cu excomunicarea negarea sa.

Împotriva acestora s-a ridicat un mic grup care nu recunoaștea validitatea mărturiilor folosite pentru o nouă formulare a celui de-al şaptelea canon şi dorea să-l menţină întocmai pentru a nu da impresia că este de drept canonic, iar nu de drept divin. Episcopul de Barcelona afirmă că, dacă se doreşte  apropierea faţă de greci, nu trebuie sub nicio formă ascuns adevărul, mai precis indisolubilitatea căsătoriei. Episcopul de Leon citează texte din Clement din Alexandria şi din Vasile cel Mare împotriva tradiţiei greceşti: femeia, îndepărtată din cauza desfrâului, trebuie să se împace cu soţul; mărturia lui Ambrozie pare a fi falsă. Textul din Grigore trebuie înţeles bine deoarece se referă la soţia bolnavă, care era astfel dinaintea căsătoriei; altfel mulţi, bazându-se pe acest principiu, ar cere anularea căsătoriei. Episcopul de Leon, fost profesor la universitatea din Alcala, scria în memoriile sale că la universitatea din Paris  un profesor a fost silit să retragă teza desfacerii căsătoriei datorată adulterului.      

În cele din urmă, 97 de voturi au fost favorabile formulării ambasadorilor veneţieni şi au aprobat petiţia , iar 80 au fost împotriva practicii orientale, dar au fost divizaţi din pricina motivaţiilor. Acest lucru nu înseamnă că majoritatea Părinţilor avea îndoieli asupra indisolubilității căsătoriei; se discuta doar asupra formei condamnării. Rămâne mereu în vigoare cel de-al cincilea canon, cu motivațiile împotriva divorţului.

Totuşi, în sesiunea solemnă din 11 noiembrie, primatul Ciprului, arhiepiscopul Filippo Mocenigo, adaugă actelor conciliului profesiunea de credinţă a unui sinod provincial din 1340 în care episcopii orientali, cu comunităţile lor, acceptă primatul Papei, mărturisesc că Biserica Romei este mater omnium fidelium et magistra şi cer cu umilinţă să le fie permis a continua să trăiască în conformitate cu obiceiurile lor care nu se îndepărtează de credinţă. Aceste obiceiuri cuprind şi acordarea posibilităţii de-a încheia o nouă căsătorie ca urmare a adulterului. Aceste ultime cuvinte se regăsesc în propunerea ambasadorilor veneţieni de reformularea  canonului.

 

  Traducere: Octavian FRINC după G. PANI, „Matrimonio e «secondo nozze» al Concilio di Trento” în La Civiltà Cattolica (3943), 4 octombrie 2014, pp. 19-32.