Meditație pentru Duminica a XXIII-a după Rusalii (a Vindecării îndrăcitului din Gherasa) Ev Lc 8,26-39
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre o realitate ce ne înfioară: aceea a exorcismelor, a posesiunilor. Cu toții avem în minte scenele hollywoodiene ale unuia sau altuia dintre filmele văzute pe această temă. Și chiar dacă cinematografia exacerbează anumite aspecte, cred că putem fi de acord că aceea a întunericului, rămâne o lume misterioasă și întunecată. O lume cu reguli proprii, cu ierarhii și cu particularități pe care doar exorciștii cu experiență și bine ancorați în rugăciune și în încrederea față de puterea mântuitoarea a lui Isus, le stăpânesc. Recitând litania sfinților, de exemplu, anumiți diavoli reacționează mai violent la unii sfinți, decât la alții. Unii se îngrozesc atunci când este pomenit Papa Ioan Paul al II-lea, alții la invocarea lui Padre Pio. De ce oare? Unii se încăpățânează și rămân îndârjiți până la sfârșit, alții se tânguiesc și plâng, cerând preotului exorcist să nu-i mai chinuie, la fel ca în evanghelie. Un alt neam de diavoli, sunt îngroziți de ceea ce-i așteaptă din partea lui Lucifer știind că au eșuat în misiunea lor. Alții urlă în gura mare, chemând în ajutor alți tovarăși, atunci când văd că sunt la un pas de a fi izgoniți.
Dincolo de toate aceste aspecte obscure și, de ce să nu recunoaștem, înspăimântătoare a exorcismelor, domnește o încredere și o seninătate pe care adevărații exorciști nu o pierd niciodată. Fiindcă stiu din experiența lor că totul se desfășoară după o Providență Divină care cunoaște atât încercările bieților oameni chinuiți, cât și ispitele și suferințele preoților exorciști. Și chiar dacă sensul încercărilor nu ni se revelează întotdeauna în mod limpede, rămânând cunoscut doar Proniei cerești, la fel ca sensul atâtor alte cruci din viața noastră, celui care se pune cu adevărat în mâinile lui Isus și a Maicii Domnului, încrederea nu-i este niciodată înșelată. Fiindcă toată încrengătura suferinței și răului, Dumnezeu o transformă în armonie și în bine, la fel ca în Evanghelia de astăzi. O evanghelie care începe precum furtuna de pe marea învolburată și se încheie precum liniștea vântului și a valurilor la porunca Domnului, prin aceste cuvinte: “Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu.” Ceea ce rămâne în final este binele pe care Dumnezeu îl distilează din tot ceea ce se întâmplă în viața noastră.
Rău și suferință vor exista tot timpul într-un fel sau altul în viața noastră pe acest pământ. Însă mai presus de toate, va exista întotdeauna un Dumnezeu milostiv și o Mamă iubitoare ce ne vor însoți și apăra tot timpul, chiar dacă într-un mod misterios sau ascuns de multe ori. Prin Sfintele Sacramente, prin Îngerii păzitori, prin Sfinți, în special cei cărora le suntem mai devotați, avem tot atâtea arme și scuturi de apărare în fața atacurilor celui rău. Dar mai presus de toate să nu uităm că în sufletele noastre scânteiază o lumină din Lumina cea adevărată. Și că prin botez am devenit temple ale Spiritului Sfânt. Iar în fața strălucirii unui suflet deschis harului lui Dumnezeu, întregul Iad se cutremură și se îngrozește. Întrebat fiind dacă nu îi este teamă în fața unui adversar redutabil ca cel cu care se războiește zi di zi, p. Amorth, unul dintre faimoșii exorciști ai zilelor noastre a răspuns: “Mie să-mi fie teamă? Lui îi este frică de mine și văd acest lucru la fiecare exorcism”.
Prin botez suntem cu toții fii ai lui Dumnezeu, fii ai Luminii. Avem așadar o Lumină pe care întunericul nu o poate cuprinde și o Biserică a lui Cristos pe care porțile iadului nu o pot nicicum birui!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 8,26-39
Şi a ajuns Isus în ţinutul
Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a
întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme
nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi
văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis:
Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă
chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de
mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l,
dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a
întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci
demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să
meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe
munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit.
Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de
pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au
fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a
întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră
demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui
Iisus şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost
izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul
Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar
El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră
demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând:
Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a
plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.