Tinerii catolici din Anglia au participat zilele trecute la un Festival vocaţional, desfăşurat la Birmingham. La eveniment au participat peste 400 de tineri, împreună cu monseniorul Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare.
Iată ce ne relatează mons. Rino Fisichella cu privire la importanţa acestei întâlniri:
R: Festivalul vocaţional organizat la Birmingham este foarte important, deoarece reprezintă o experienţă de mare prietenie. Este un moment în care tinerii se întâlnesc, se cunosc, văd că au aceleaşi greutăţi, dar şi aceleaşi scopuri şi obiective. Astfel de întâlniri sunt importante, căci sunt momente de rugăciune, în care tinerii, departe de zgomote şi de ceea ce le poate distrage atenţia, se pot gândi în mod serios la propria viaţă. Atunci când tinerii privesc mai îndeaproape viaţa şi experienţele lor de credinţă şi prietenie, pot să dea cu adevărat o contribuţie foarte mare la progresul nostru, al tuturor.
În aceste ultime luni, am văzut cum Papa Francisc a introdus un nou mod de a ne raporta la tineri, un nou mod de a evangheliza tinerii. Credeţi că acest lucru a avut un efect, un impact considerabil asupra celor care se simt chemaţi la viaţa religioasă?
R: Eu cred că da. Întotdeauna am avut o creştere a vocaţiilor datorită Zilelor Mondiale ale Tinerilor, dar am avut o creştere a vocaţiilor şi după ce, în diferite părţi ale lumii, au avut loc scandaluri ce au influenţat viaţa Bisericii. Iar acum avem o creştere a vocaţiilor datorită noului Papă, care ajunge la inima tuturor, dar mai ales la inima atâtor tineri, care îl consideră o prezenţă semnificativă în viaţa lor. Papa Francisc este Papă de numai un an şi jumătate şi e foarte greu de verificat dacă din acest motiv sunt mai multe vocaţii. Ceea ce pot spune este că anul trecut, când am sărbătorit şi Anul Credinței, la întâlnirea Papei – prima întâlnire a Papei Francisc cu tinerii care se pregătesc la viaţa consacrată – au fost prezenţi peste cinci mii de tineri. Ei bine, aici, la Birmingham, în aceste zile, organizatorii acestui Festival, mi-au spus că cinci dintre tinerii participanţi, s-au hotărât să urmeze viaţa consacrată. Acesta este deja un răspuns semnificativ la întrebarea dumneavoastră.
Credeţi că la un festival de acest gen, tinerii au posibilitatea să pună întrebări preoţilor sau a episcopilor cu privire la vocaţie?
R: Cu siguranţă, da. Eu îmi doresc ca acest lucru să se întâmple, deoarece provocarea pe care am lansat-o este reciprocă. Noi îi provocăm pe tineri, pentru ca ei să reflecteze în mod serios la viaţa lor, pentru a nu-şi irosi energia specifică tinereţii în lucruri care nu sunt esenţiale. Dar, în acelaşi timp, ei sunt o provocare şi pentru noi. Să nu uităm că noi trebuie să învăţăm de la tineri un limbaj nou, să învăţăm de la entuziasmul lor. De multe ori, noi suntem obosiţi şi îmbătrânim înainte de vreme. Ei bine, tinerii ne readuc aminte că cine este creştin, cine are vocaţia la preoţie sau la viaţa consacrată, trebuie să rămână tot timpul tânăr, până la sfârşitul vieţii. Acest lucru ne spun tinerii prin entuziasmul şi întrebările lor, dar mai ales prin cerinţa ca noi să fim întotdeauna entuziasmaţi şi fideli faţă de noi înşine şi faţă de vocaţie.
Sursa:ro.radiovaticana.va