«În această piață maiestuoasă a Bazilicii San Pietro, unde Papa Francisc a celebrat de atâtea ori Sfânta Liturghie și a prezidat importante întâlniri în acești 12 ani, ne-am adunat în rugăciune în jurul rămășițelor sale pământești cu inimile triste, dar susținuți de certitudinile credinței, care ne asigură că existența umană nu se încheie în mormânt, ci în casa Tatălui, într-o viață de fericire care nu va cunoaște apusul.»
Cu aceste cuvinte a început decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re, omilia Sfintei Liturghii de înmormântare a Papei Francisc, celebrată pe esplanada Bazilicii San Pietro, sâmbătă, 26 aprilie, cu începere de la ora 10.
În numele Colegiului Cardinalilor, prelatul a adresat cordiale mulțumiri tuturor, pentru prezență, adresând, "cu sentimente profunde, un salut plin de deferență și vii mulțumiri șefilor de stat, șefilor de guvern și delegațiilor oficiale care au venit din multe țări pentru a-și exprima afecțiunea, venerația și prețuirea față de Papa care a plecat dintre noi".
În continuarea omiliei, decanul Colegiului Cardinalilor a spus: «Numărul imens al expresiilor de afecțiune și de participare la care cu toții am asistat, după trecerea sa de pe acest pământ la eternitate, ne arată cât de mult a mișcat mințile și inimile pontificatul intens al Papei Francisc.
Ultima sa imagine, care va rămâne în ochii și în inimile noastre, este cea de duminica trecută, din solemnitatea Paștelui, când Papa Francisc, în ciuda problemelor grave de sănătate, a dorit să dea binecuvântarea de la Loja Binecuvântărilor a Bazilicii Sfântul Petru și apoi a coborât în această Piață pentru a saluta, din papamobilul deschis, marea mulțime adunată pentru Sfânta Liturghie de Paște.
Prin rugăciunea noastră, dorim acum să încredințăm sufletul iubitului nostru Suveran Pontif lui Dumnezeu, pentru ca El să-i dăruiască fericirea veșnică în orizontul luminos și glorios al imensei Sale iubiri.
Suntem luminați și călăuziți de pagina Evangheliei, în care a răsunat chiar vocea lui Cristos, care l-a întrebat pe primul dintre Apostoli: "Petru, mă iubești tu mai mult decât aceștia?" Iar răspunsul lui Petru a fost prompt și sincer: Doamne, Tu știi toate; Tu știi că te iubesc! Și Isus i-a încredințat marea misiune: "Paște oile mele". Aceasta va fi sarcina constantă a lui Petru și a succesorilor săi, o slujire a iubirii în urma Învățătorului și a Domnului Cristos.»
«În ciuda fragilității și suferinței sale finale» – a continuat cardinalul Re – «Papa Francisc a ales să meargă pe această cale a dăruirii de sine până în ultima zi a vieții sale pământești. A călcat pe urmele Domnului său, Păstorul cel bun, care și-a iubit oile până la punctul de a-și da viața pentru ele. Și a făcut-o cu forță și seninătate, aproape de turma sa, Biserica lui Dumnezeu.»
Când cardinalul Bergoglio, la 13 martie 2013, a fost ales de Conclav pentru a-i succeda Papei Benedict al XVI-lea, avea în spate anii de viață consacrată în cadrul Societății lui Isus și, mai presus de toate, avea bogăția experienței a 21 de ani de slujire pastorală în Arhidieceza de Buenos Aires, mai întâi ca episcop auxiliar, apoi în calitate de coadiutor și apoi ca arhiepiscop.
Decizia de a lua numele Francisc a apărut imediat ca alegerea unui program și a unui stil pe care dorea să își bazeze pontificatul, căutând să se lase ghidat de spiritul Sfântului Francisc de Assisi.
Papa Francisc și-a păstrat întotdeauna temperamentul și forma de conducere pastorală și a dat imediat amprenta personalității sale puternice în guvernarea Bisericii, stabilind un contact direct cu persoanele și populațiile, dornic să fie aproape de toți, cu o atenție deosebită față de persoanele aflate în dificultate, cheltuindu-se fără măsură, mai ales pentru cei din urmă ai lumii, cei marginalizați. A fost un Papă în mijlocul oamenilor, cu o inimă deschisă față de toți. A fost, de asemenea, un Papă atent la noul care apărea în societate și la ceea ce Spiritul Sfânt suscita în Biserică.
Cu vocabularul său caracteristic și cu limbajul său bogat în imagini și metafore, a căutat întotdeauna să lumineze problemele timpului nostru cu înțelepciunea Evangheliei, oferind un răspuns în lumina credinței și încurajându-ne să trăim creștinește provocările și contradicțiile acestor ani de schimbare, pe care îi plăcea să îi descrie ca "schimbare de epocă".
Avea o mare spontaneitate și un mod informal de a se adresa tuturor, chiar și persoanelor aflate departe de Biserică.
Plin de căldură umană și profund sensibil la dramele zilelor noastre, Papa Francisc a împărtășit, cu adevărat, neliniștile, suferințele și speranțele timpului nostru și s-a dăruit consolării și încurajării printr-un mesaj în măsură să ajungă la inimile oamenilor într-un mod direct și imediat.
Carisma sa de primire și ascultare, combinată cu un mod de a se comporta tipic sensibilității de astăzi, a atins inimile și a încercat să trezească energiile morale și spirituale.
Primatul evanghelizării a fost ghidul pontificatului său, răspândind, cu o clară amprentă misionară, bucuria Evangheliei, care a fost și titlul primei sale exortații apostolice Evangelii gaudium. O bucurie care umple inimile celor care își pun speranțele în Dumnezeu, cu încredere și nădejde.
Firul călăuzitor al misiunii sale a fost, de asemenea, convingerea că Biserica este o casă pentru toți; o casă cu uși mereu deschise. El a recurs în mod repetat la imaginea Bisericii ca un "spital de campanie" după o bătălie cu mulți răniți; o Biserică dornică să se ocupe cu decizie de problemele oamenilor și de marile suferințe care afectează grav lumea contemporană; o Biserică capabilă să se aplece asupra fiecărui om, dincolo de orice credință sau condiție, vindecându-i rănile.
Nenumărate sunt gesturile și îndemnurile sale în favoarea refugiaților și a persoanelor strămutate. Insistența sa de a face eforturi în favoarea săracilor a fost, de asemenea, constantă.
Este semnificativ faptul că prima călătorie a Papei Francisc a fost la Lampedusa, o insulă care simbolizează drama emigrării, cu mii de oameni înecați în mare. Călătoria la Lesbos, împreună cu Patriarhul Ecumenic și Arhiepiscopul Atenei, s-a aflat, de asemenea, pe aceeași linie, precum și celebrarea unei Sfinte Liturghii la granița dintre Mexic și Statele Unite, cu ocazia vizitei apostolice în Mexic.
Dintre cele 47 obositoare călătorii apostolice, cea în Irak, din 2021, făcută sfidând toate riscurile în acel moment, va rămâne în istorie într-un mod special. Acea vizită apostolică dificilă a fost un balsam asupra rănilor deschise ale poporului irakian, care a suferit atât de mult din cauza activității inumane a ISIS. Aceasta a fost, de asemenea, o călătorie importantă pentru dialogul interreligios, o altă dimensiune relevantă a activității sale pastorale. Cu vizita apostolică, din 2024, în patru națiuni din Asia și Oceania, Papa a ajuns la cea mai "periferică periferie a lumii".
Papa Francisc a pus întotdeauna în centru Evanghelia milostivirii, subliniind în mod repetat că Dumnezeu nu obosește să ierte: El iartă întotdeauna, indiferent de situația celor care își cer iertare și se întorc pe calea cea bună.
De aceea, el a dorit Jubileul extraordinar al milostivirii, subliniind că îndurarea este "inima Evangheliei".
Milostivirea și bucuria Evangheliei sunt două cuvinte-cheie ale Papei Francisc.
În contrast cu ceea ce el a numit "cultura debarasării", a vorbit despre cultura întâlnirii și a solidarității. Tema fraternității a traversat întregul său pontificat în tonalități vibrante. În Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, el a dorit să reînvie o aspirație mondială la fraternitate, deoarece toți suntem copiii aceluiași Tată care este în ceruri. Cu forță, el ne-a reamintit adesea că aparținem cu toții aceleiași familii umane și că nimeni nu se mântuiește singur.
În 2019, în timpul călătoriei sale apostolice în Emiratele Arabe Unite, Papa Francisc a semnat "Documentul privind fraternitatea umană pentru pacea mondială și coexistența comună", reamintind paternitatea comună a lui Dumnezeu.
Adresându-se bărbaților și femeilor din întreaga lume, în Scrisoarea enciclică Laudato si', el a atras atenția asupra îndatoririlor și coresponsabilității față de casa comună.
În fața dezlănțuirii atâtor războaie în ultimii ani, cu orori inumane, nenumărați morți și imense distrugeri, Papa Francisc a ridicat neîncetat vocea implorând pacea și făcând apel la rațiune, îndemnând la negocieri oneste pentru a găsi soluții posibile, deoarece războiul – a spus el – nu înseamnă decât moartea oamenilor, distrugerea caselor, distrugerea spitalelor și școlilor. Războiul lasă întotdeauna lumea într-o situație mai rea decât era înainte: este întotdeauna o înfrângere dureroasă și tragică pentru toți.
"Construiți poduri și nu ziduri" este un îndemn pe care l-a repetat de multe ori, iar slujirea credinței ca succesor al apostolului Petru a fost întotdeauna combinată cu slujirea umanității în toate dimensiunile sale.
În uniune spirituală cu întreaga creștinătate, noi ne aflăm aici în număr mare pentru a ne ruga pentru Papa Francisc, astfel încât Dumnezeu să îl primească în imensitatea iubirii sale.
Papa Francisc obișnuia să își încheie discursurile și întâlnirile personale spunând: "Nu uitați să vă rugați pentru mine".
Acum, dragă Papa Francisc, îți cerem să te rogi pentru noi și te rugăm ca, din cer, să binecuvântezi Biserica, să binecuvântezi Roma, să binecuvântezi întreaga lume, așa cum ai făcut duminica trecută de la balconul central al acestei bazilici, într-o ultimă îmbrățișare ideală cu tot poporul lui Dumnezeu și cu omenirea care caută adevărul cu o inimă sinceră și ține sus torța speranței.»
