Întâietatea comuniunii cu Dumnezeu – vizită pastorală și serbare de hram în parohia greco-catolică Livada (Șchiopi)
Duminică, 10 noiembrie 2024, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, a vizitat parohia greco-catolică Livada (Șchiopi) din com. Petreștii de Jos, jud. Cluj, localitate situată într-o zonă de un pitoresc aparte ce păstrează vestigii din timpuri imemoriale, fiind presărată cu numeroase situri arheologice cu povești despre trecut. Ierarhul a fost întâmpinat cu bucurie și căldură sufletească de pr. Vasile Gabriel Man, parohul comunității din Poiana, de pr. Călin Sechelea, protopopul de Iara, de preoți din protopopiat și de credincioșii din localitate, greco-catolici, ortodocși, alte confesiuni. Un salut de bun venit a adresat Ierarhului Teodora-Roxana Teutișan, primar al com. Petreștii de Jos, care a participat apoi celebrare împreună cu alți reprezentanți ai autorităților locale.
Biserica parohială, o bisericuță de lemn (declarată monument istoric) ce a traversat aproape două secole, fiind ridicată în perioada 1842-1846, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, a reunit apoi întreaga adunare în celebrarea Sfintei Jertfe Liturgice. Răspunsurile la Sf. Liturghie au fost oferite de studenți ai Seminarului eparhial „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca.
Preasfinția Sa Claudiu a început cuvântul de învățătură remarcând ziua frumoasă de toamnă, și biserica, „ce ne aduce, parcă, înapoi în timp, în momentele în care lumea intra cu sfială, cu umilință, în templul lui Dumnezeu, într-un timp în care nu erau nici conexiuni de internet, nici alte mijloace moderne, ci conexiunea cu adevărat esențială era aceea între om și Dumnezeu”. A continuat: „merită să ne aducem aminte de lucrurile de bază din viața noastră. Fiindcă e suficient să avem o pană de curent și ne reîntoarcem la lucrurile pe care le știam. Tot ceea ce ni se pare o evidență acum, dispare într-o clipă. Ceea ce nu dispare niciodată este credința în Dumnezeu, dragostea Lui și îndurarea Lui pentru noi. Și de aceea, cred că e simbolic că suntem în această frumoasă biserică și ne reîntoarcem la identitatea noastră. Ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. Și aici nu mai contează că suntem Episcopi sau preoți, sau autorități, cu toții ne plecăm capul atunci când intrăm. Așa se intră în biserică. Așa se intră în comuniunea cu Dumnezeu. Plecându-ne capul și, în același timp, plecându-ne capul și unii în fața altora.”
Meditația inspirată de sfântul lăcaș, Preasfinția Sa Claudiu a descris-o ca fiind în strânsă legătură cu mesajul Evangheliei acestei duminici, a „Samarineanului milostiv” (Lc 10,25-37) – care „este despre noi”. Ierarhul a interpretat cunoscuta parabolă, cu omul care face drumul de la Ierusalim – „orașul lui Dumnezeu”, spre Ierihon – „oraș al neascultării” și simbol al răzvrătirii. Și, pe acest drum, care, în mod simbolic, este un drum de îndepărtare de Dumnezeu, omul „este atacat de tâlhari, prădat de toate bunurile lui, și este rănit, în așa fel încât sângele, adică viața – fiindcă sângele simbolizează viața în Sfânta Scriptură -, se scurge din acest om. Aceasta se întâmplă atunci când păcătuim. Și, pe cale trec doi oameni, un preot și un levit. Fiecare dintre ei trece, se uită, și pleacă mai departe. Ni s-ar părea că sunt oameni fără pic de milă, dar, de fapt, prescrierea legii îi obligă la aceasta. Și preotul, și levitul știau bine că nu aveau voie să se atingă de un om pe moarte, de un om din care se scurge sângele, fiindcă se impurificau și nu mai puteau sluji, trebuia ca ei să se purifice la rândul lor. Și atunci ei aparent încearcă să respecte legea, și trec mai departe fără să se atingă de cel căzut. Apoi trece un al treilea personaj: un samarinean. Ori, din Sfânta Scriptură, știm că exista o dușmănie între evrei și samarineni. La fel, nu te puteai atinge de un samarinean, fiindcă te impurificai. Și totuși, acel samarinean lasă la o parte și legi, și prescrieri, și, văzând că fratele lui are nevoie de ajutor, merge la el și îl ajută. Îi unge rănile și le pansează. Îl pune pe asinul lui și îl duce la un han, îl lasă acolo și plătește pentru el. Cine este acest samarinean? Nimeni altul decât Isus, Fiul lui Dumnezeu.”
Așadar, „Isus este Cel care se apleacă asupra noastră, Cel care face același drum ca noi, de la Ierusalim spre Ierihon, dar nu din neascultare ci pentru a fi împreună cu noi. Se umilește pentru a ajunge în situația noastră și ia asupra lui rănile noastre, suferințele noastre; știm care e momentul lui de glorie: cel al Crucii. Pe Cruce, Isus ia toate rănile noastre, este exact ca omul rănit și lăsat mort. Pe Cruce, toate rănile noastre, toate pedepsele noastre, cad asupra Lui.” De aceea, „doar El ne dăruiește vindecare” prin Tainele Bisericii, între care, „această minunată Taină a Spovedaniei, a iertării păcatelor”. „Și, ori de câte ori viața noastră se scurge prin rănile păcatelor, acel Samarinean milostiv, Domnul nostru Isus Cristos, continuă să toarne untdelemn și vin pe rănile noastre și să ne încredințeze acestui han minunat”, care, „este Biserica”: „locul care pe toți îi primește”.
Preasfinția Sa Claudiu s-a oprit, în cuvântul său, și la hramul bisericii: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. I-a invitat pe credincioșii din Livada, ca, urmând exemplul îngerilor lor protectori, să fie la rândul lor „îngeri și arhangheli” pentru cei din jur, pentru lumea în care trăiesc, și, i-a mai invitat la bucurie, amintind că, la Buna Vestire, când Arhanghelul Gabriel îi aduce vestea că îl va naște pe Mântuitorul, Maica Sfântă se bucură. De aceea, „în rugăciunea «Născătoare de Dumnezeu» continuăm să ne rugăm: «Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!»” A spus: „Aceeași bucurie să se regăsească și în sufletele noastre, și, având bucuria în sufletele noastre să o dăruim și altora. Să îi cerem lui Dumnezeu harul de a fi arhanghelii și îngerii lui Dumnezeu pentru semenii noștri și pentru lumea în care trăim.”
Mulțumiri și cuvinte de comuniune și întărire în credință s-au rostit la final, de către pr. Vasile Gabriel Man și de Preasfinția Sa Claudiu, care a încredințat credincioșii acestei parohii de apropierea sa neîncetată prin rugăciunea zilnică pe care o înalță pentru toți cei pe care-i are în păstorire. Părintele paroh, în numele comunității din Livada, a dăruit Ierarhului o icoană a Preasfintei Fecioare Maria, ocrotitoare și mijlocitoare la Tatăl ceresc. O troiță – semn al mântuirii împlinite de Cristos – așezată lângă biserică de înaintași și reînnoită acum prin grija credincioșilor din Poiana și a păstorului lor, a fost apoi binecuvântată sub razele soarelui de toamnă.
Rugăciunea din această zi, a Episcopului, a preoților, a studenților seminariști și a credincioșilor, precum și stropii binecuvântați de apă sfințită revărsați de Preasfinția Sa Claudiu peste troiță, s-au răspândit ca blândă adiere de Spirit Sfânt peste localitate și peste dealurile împădurite ce o împrejmuiesc. La final, o invitație la agapa fraternă ce a urmat a fost adresată de pr. Vasile Gabriel Man tuturor – semn al bucuriei și ospitalității gazdelor acestei frumoase sărbători.
