Iubirea creștină îmbrățișează ceea ce este de neiubit, oferă iertare (...), îi binecuvântează pe cei care blestemă. Este o iubire atât de îndrăzneață încât pare aproape imposibilă, dar este singurul lucru care va rămâne din noi. Este "poarta îngustă" prin care trebuie să trecem pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu.
Astfel a evidențiat papa Francis în cateheza dedicată virtuții teologale a iubirii, a 19-a reflecție din seria dedicată viciilor și virtuților. Pornind de la descrierea iubirii creștine, făcută de sfântul apostol Paul în Scrisoarea întâi către Corinteni, capitolul 13, pontiful a explicat că iubirea ca virtute teologală, care ia numele de caritate creștină, "este o iubire dificilă, ba chiar imposibil de practicat dacă nu se trăiește în Dumnezeu".
Amintind că natura noastră umană ne face să iubim în mod spontan ceea ce este bun și frumos și că, în numele unui ideal sau al unui mare atașament afectiv, putem fi chiar generoși și săvârși acte eroice, papa Francisc a reliefat că iubirea lui Dumnezeu depășește aceste criterii iar la apusul vieții nu vom fi judecați după iubirea generică pe care am trăit-o, ci în funcție caritate, potrivit cuvintelor lui Isus din Evanghelia după sfântul Matei, capitolul 25, versetul 40: "Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei mai mici, mie mi-ați făcut" (Mt 25,40)
Pontiful a stăruit asupra cuvintelor sfântului apostol Paul, din Scrisoarea întâi către Corinteni, spunând că pentru comunitatea din Corint cuvintele dure ale apostolului puteau suna puțin de neînțeles, fiind probabil cu toții convinși că sunt oameni buni și că, dacă ar fi fost întrebați despre iubire, ar fi răspuns că aceasta era cu siguranță o valoare importantă pentru ei, asemenea prieteniei, a familiei. Însă, apostolul Paul pare să-i întrebe pe creștinii din Corint despre cealaltă iubire, despre iubirea care se coboară, se smerește; despre iubirea care nu ia, ci dă; nu cea care apare, ci cea care este ascunsă. Pontiful a precizat că apostolul Paul era îngrijorat de faptul că în Corint - ca și printre noi astăzi – exista o confuzie și că de virtutea teologică a iubirii, cea care ne vine doar de la Dumnezeu, nu exista de fapt nici urmă.
Creștinii din antichitate aveau mai multe cuvinte grecești pentru a defini iubirea – a amintit papa Francisc, precizând că, în cele din urmă, a apărut cuvântul "agape", pe care noi îl traducem în mod normal prin "caritate". Căci – a continuat – de fapt, creștinii sunt capabili de toate iubirile lumii: și ei se îndrăgostesc, mai mult sau mai puțin așa cum se întâmplă cu toată lumea. Și ei experimentează bunătatea care vine odată cu prietenia. Și ei experimentează iubirea de țară și iubirea universală pentru întreaga omenire. Dar există o iubire mai mare, care vine de la Dumnezeu și este îndreptată spre Dumnezeu, care ne dă puterea de a-l iubi pe Dumnezeu, de a deveni prietenii săi, și ne dă puterea de a-l iubi pe aproapele nostru așa cum îl iubește Dumnezeu, cu dorința de a împărtăși prietenia cu Dumnezeu. Datorită lui Isus, această iubire ne împinge acolo unde omenește nu am merge: este iubirea pentru cei săraci, pentru ceea ce este de neiubit, pentru cei care nu ne iubesc și nu sunt recunoscători. Este iubirea față de ceea ce nimeni nu ar iubi; chiar și față de dușman. Aceasta este iubirea "teologală", care vine de la Dumnezeu, fiind lucrarea Spiritului Sfânt în noi.
La finalul audienței, pontiful și-a îndreptat gândul, ca de obicei, spre vârstnici, bolnavi, dar și spre tineri, salutând în special cuplurile de soți care s-au unit de curând în sacramentul căsătoriei, prezenți în Piața San Pietro.
