La cateheza audienței generale de miercuri, 13 martie 2024, papa Francisc a vorbit despre importanța virtuților în eforturile de realizare depuse de ființa umană. ”Într-o lume deformată”, a remarcat pontiful, ”trebuie să ne amintim de forma în care am fost plăsmuiți, de chipul lui Dumnezeu întipărit în noi pentru totdeauna”.
”Capitolul despre conduita virtuoasă, în aceste vremuri dramatice ale noastre, în care ne confruntăm adesea cu ce este mai rău din cele omenești, ar trebui redescoperit și practicat de toți”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 13 martie 2024, desfășurată în Piața Sfântul Petru.
După ce a încheiat miercurea trecută seria de cateheze despre vicii, papa a început de această dată capitolul despre virtuți, ca o călătorie în ”universul senin” al virtuților care sunt angajante, dar de o importanță decisivă pentru fericirea noastră.
Spunând încă de la începutul catehezei că este în continuare un pic răcit și, de aceea, l-a rugat pe mons. Pierluigi Giroli să citească cateheza, papa a îndemnat miile de romani și pelerini să fie atenți la conținutul acesteia, despre care a spus că ”ne va face mult bine”.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, prima cateheză a Sfântului Părinte dedicată virtuților.
«Dragi frați și surori, bună ziua!
După ce am încheiat prezentarea generală a viciilor, este timpul să ne întoarcem privirea spre tabloul simetric, care se opune la experiența răului. Inima omului poate să se complacă în patimile rele, poate da curs ispitelor dăunătoare, deghizate în haine atrăgătoare, dar poate și să li se opună. Oricât de anevoios ar fi acest lucru, ființa umană este făcută pentru bine, care o împlinește cu adevărat, și poate practica și această artă, făcând ca anumite dispoziții să devină permanente în ea. Reflecția asupra acestei minunate posibilități a noastră formează un capitol clasic al filosofiei morale: capitolul despre virtuți.
Filozofii romani o numeau virtus, iar cei greci aretè. Termenul latin subliniază înainte de toate că persoana virtuoasă este puternică, curajoasă, capabilă de disciplină și asceză; prin urmare, exercitarea virtuții este rodul unei germinări îndelungate, care necesită efort și chiar suferință. Cuvântul grecesc, aretè, pe de altă parte, indică ceva care excelează, ceva care iese în evidență, care stârnește admirație. Persoana virtuoasă este, așadar, cea care nu se denaturează deformându-se, ci este fidelă vocației sale, se realizează pe deplin.
Am fi pe o cale greșită dacă am crede că sfinții sunt excepții ale umanității: un fel de cerc restrâns de campioni care trăiesc dincolo de limitele speciei noastre. Sfinții, în această perspectivă pe care tocmai am introdus-o cu privire la virtuți, sunt în schimb cei care devin pe deplin ei înșiși, care realizează vocația proprie a fiecărui om. Ce lume fericită ar fi dacă dreptatea, respectul, bunăvoința reciprocă, mărinimia sufletului și speranța ar fi o normalitate comună, și nu o anomalie rară! Iată de ce capitolul despre conduita virtuoasă, în aceste vremuri dramatice ale noastre în care ne confruntăm adesea cu ce este mai rău din cele omenești, ar trebui redescoperit și practicat de toți. Într-o lume deformată, trebuie să ne amintim de forma în care am fost plăsmuiți, de chipul lui Dumnezeu întipărit în noi pentru totdeauna.
Dar cum putem defini conceptul de virtute? Catehismul Bisericii Catolice ne oferă o definiție precisă și concisă: "Virtutea este o dispoziție obișnuită și stabilă de a face binele" (nr. 1803). Nu este, așadar, un bine improvizat și oarecum întâmplător, care cade din cer în mod episodic. Istoria ne spune că până și criminalii, într-un moment de luciditate, au făcut fapte bune; cu siguranță aceste fapte sunt scrise în "cartea lui Dumnezeu", dar virtutea este altceva. Este un bine care provine dintr-o maturizare lentă a persoanei, până când devine o caracteristică interioară. Virtutea este un habitus al libertății. Dacă suntem liberi în fiecare act și, de fiecare dată când suntem chemați să alegem între bine și rău, virtutea este cea care ne permite să avem o obișnuință spre alegerea corectă.
Dacă virtutea este un dar atât de frumos, apare imediat o întrebare: cum este posibil să o dobândim? Răspunsul la această întrebare nu este simplu, ci complex.
Pentru creștin, primul ajutor este harul lui Dumnezeu. De fapt, Spiritul Sfânt lucrează în noi, cei care am fost botezați, acționând în sufletul nostru pentru a-l conduce spre o viață virtuoasă. Câți creștini au ajuns la sfințenie prin lacrimi, dându-și seama că nu au putut depăși anumite slăbiciuni! Dar au experimentat că Dumnezeu a desăvârșit acea lucrare bună care pentru ei era doar o schiță. Harul precedă întotdeauna angajamentul nostru moral.
Apoi, nu trebuie să uităm niciodată lecția foarte bogată din înțelepciunea anticilor, care ne spune că virtutea crește și poate fi cultivată. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, primul dar al Spiritului pe care trebuie să-l cerem este tocmai înțelepciunea. Ființa umană nu este un teritoriu liber pentru cucerirea plăcerilor, a emoțiilor, a instinctelor, a pasiunilor, fără a putea face nimic împotriva acestor forțe uneori haotice care locuiesc în ea. Un dar neprețuit pe care îl posedăm este deschiderea minții, este înțelepciunea care știe să învețe din greșeli pentru a direcționa bine viața. Apoi avem nevoie de bunăvoință: capacitatea de a alege binele, de a ne forma prin exerciții ascetice, ferindu-ne de excese.
Dragi frați și surori, începem astfel călătoria noastră printre virtuți, în acest univers senin care se prezintă angajant, dar decisiv pentru fericirea noastră».
După saluturile adresate pelerinilor din diferite țări, papa Francisc a revenit la microfon pentru a transmite o încurajare specială și un apel la rugăciune pentru pace. ”La sfârșit”, a spus papa, ”gândurile mele se îndreaptă către cei bolnavi, bătrâni, soții recent căsătoriți și tineri (...). Vă invit pe toți să continuați cu devotament itinerariul Postului Mare, fiind disponibil să îndepliniți gesturi de solidaritate creștină acolo unde Providența vă cheamă să lucrați”.
”De asemenea”, a reluat papa Francisc, ”vă rog să stăruiți în rugăciune ferventă pentru toți cei care îndură urmările teribile ale războiului. Astăzi mi-au adus rozariul și evanghelia unui tânăr soldat care a murit pe front. El se ruga cu acestea. Atât de mulți tineri, atât de mulți tineri merg să moară! Să ne rugăm Domnului ca să ne dea harul de a învinge această nebunie a războiului, care este întotdeauna o înfrângere”.
