Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Scăldaţi în Siloamul botezului nostru (Audio)

 
Scăldaţi în Siloamul botezului nostru (Audio)
  • 24 Mai 2014
  • 4123
Meditație pentru Duminica a VI-a după Paști (a Orbului) Ev Io 9,1-38
Duminica trecută, lectura din Faptele Apostolilor, de la cap.11 ne-a adus aminte de faptul că minunatul titlu pe care îl purtăm aproape fără să ne dăm seama, acela de creştini, a fost folosit pentru prima dată în Antiohia. Este un nume ce ne leagă în mod esenţial de Cristos: suntem recunoscuţi de către oameni ca discipoli ai Lui. Şi dacă e adevărat că noi, ucenicii, nu suntem mai mari decât Maestrul nostru, participând la suferinţa şi la crucea şi la ura din partea lumii, este la fel de adevărat că încă din această viaţă ne împresoară şi lumina, şi bucuria şi mărirea Celui pe care îl urmăm.

Purtăm o comoară în vase de lut. Dar o purtăm! Şi oricât ar fi lutul de opac, lumina demnităţii noastre răzbate dincolo de acesta. O demnitate care nu se manifestă cu aroganţă sau agresiv, dar care în schimb mărturiseşte cu tărie şi fermitate, şi mai ales fără frică, ceea ce crede. Orbul din evanghelie, la câteva clipe doar după naşterea la viaţa nouă, începând să vadă cu adevărat lucrurile,  nu manifestă nici o umbră de frică în faţa fariseilor care îl ameninţă şi încearcă să-l facă să spună ceea ce vor ei. Întărit în adevărul şi în lumina lui Cristos, noul ucenic îi priveşte aproape cu zâmbetul pe buze pe cei ce, crezându-se atotputernici, bâjbâie de fapt în întuneric. Când îi pun şi re-pun aceleaşi întrebări, ca un fel de Securitate de mai târziu, sperând să-i smulgă o declaraţie sau o condamnare la adresa lui Isus, are curajul sfânt de a-i ironiza: “Acum v-am spus şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?”



Isus unge ochii orbului şi ai noştri, cu noroi făcut din pământ şi salivă şi înnoieşte astfel creatura. În limbajul simbolic al timpului, saliva conţinea într-un anume fel, spiritul persoanei. De aceea e ca şi cum am asista la o nouă Creaţie, în care omul este înnoit din pământ şi din suflul lui Dumnezeu. Iar odată nou, omul trebuie să se spele în Scăldătoarea Siloamului, ce înseamnă “a celui trimis”, căpătând astfel dimensiunea sa împlinită, aceea de trimis, pe urmele Fiului lui Dumnezeu trimis în lume de către Tatăl.

Dacă ar fi să rezumăm, am putea spune următoarele lucruri: suferinţa, a noastră sau a altora, nu este doar o fatalitate, aşa cum pare de cele mai multe ori. Dacă o trăim împreună cu Dumnezeu, în credinţă, descoperim un sens şi o misiune, ori în ce situaţie am fi. Ieşim din cercul strâmt al logicii umane, ce se rezumă la: “de ce?” sau “de ce mie?”, pentru a ne descoperi prezenţi în inima şi în iubirea lui Dumnezeu. O Inimă pentru care suntem extrem de preţioşi, fiindcă am fost creaţi în această lume cu un scop. Scăldaţi în Siloamul botezului nostru, vindecaţi de orbirea ce bântuie prin lumea în care trăim, suntem şi noi trimişi, pe urmele Fiului lui Dumnezeu. Iar adevărata vindecare constă în a descoperi, la lumina Evanghelie şi a rugăciunii, minunata misiune la care am fost chemaţi şi planul pe care Cerul îl are în mod specific cu fiecare dintre noi. În acel moment nu vom mai bâjbâi prin întuneric, ci vom păşi drepţi şi mândri pe căile Împărăţiei lui Dumnezeu. În acea clipă vom descoperi un lucru minunat: nici suferinţa, nici oamenii, nici chiar moartea nu ne pot despărţi de iubirea lui Cristos.

PS Claudiu
Episcopul Curiei


Ev Io 9,1-38.
Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă mărire lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.