Discursul FULMINANT al unui OFICIAL ROMÂN despre starea naţiunii

Un discurs mai rar întâlnit în spaţiul public românesc a putut fi auzit marţi, 2 aprilie, la conferinţa internaţională “Traficul de persoane — o amenințare la adresa valorilor familiei”.

Discursul a aparţinut doamnei Georgeta Gavrilă, în acel moment, prefect al Capitalei. La câteva ore după acest eveniment, doamna Gavrilă a fost schimbată din funcţie.

Iată discursul:

Stimate doamne şi stimaţi domni,

Vă adresez tuturor celor de faţă salutul meu personal cel mai cordial. Înainte de toate, ţin să mulţumesc din suflet Grupului pentru combaterea traficului de persoane al Parlamentului României, de asemenea mişcării politice creştine europene şi Federaţiei Asociaţiilor Familiilor Catolice pentru invitaţia de a lua parte şi de a lua cuvântul la această conferinţă despre valorile familiei şi despre traficul de persoane sau traficul de fiinţe umane, cum mai este el cunoscut.

Doamnelor şi domnilor,

Este deja un truism că instituţiile familiei şi căsătoriei se află în criză. Că asistăm la declinul căsătoriei şi la destrămarea familiilor. Fenomenul este global, iar ţara noastră nu se află într-o situaţie mai privilegiată. Aş îndrăzni să afirm că din contră: România a intrat în cel de al 25-lea an de declin al populaţiei sale şi nu se întrevăd defel perspective de a stopa acest declin şi de a se inversa această curbă descendentă. Este o realitate înconjurată de un văl al tăcerii, o stare de pasivitate generalizată, o stare de inerţie socială. Doar ici-acolo, voci singulare se încumetă să pună degetul pe rană.

Rata totală a fertilităţii s-a situat în acest sumbru – din punct de vedere al fertilităţii – sfert de veac (1990-2014) la nivelul de circa 1,3. Adică 1,3 copii născuţi vii de o femeie fertilă – cu mult sub pragul critic de 2,1 copii per familie, cel care asigură doar înlocuirea simplă a generaţiilor.

Pe aceasta tendinţă deja instalată, anul 2050, care se va întâmpla în cursul vieţii celor mai mulţi aici de faţă, va găsi România cu o populaţie sub 14 milioane de locuitori – 13,3 milioane chiar după o proiecţie pesimistă a BERD –, iar aceasta mult îmbătrânită, pe fondul creşterii speranţei de viaţă.

Deschid o scurtă paranteză. În această pătrime de secol scursă de la liberalizarea întreruperilor de sarcină, ne aducem aminte, prin decretul legii 1 din 26 decembrie 1989, ei bine, în această perioadă de timp s-au înregistrat în România, în funcţie de sursele de date, între 7,5 şi 8 milioane de întreruperi de sarcină raportate – populaţia unei ţări precum Austria sau Elveţia.

Este deprimant când un avion se prăbuşeşte undeva în munţi sau în ocean şi moare o persoană sau mai mulţi. Mijloace media dezbat cu emoţie subiectul săptămâni în şir. Nu la fel se întâmplă însă şi în cazul când sunt ucişi prin avorturi – acesta este cuvântul: „ucişi” – milioane şi milioane de copii nenăscuţi. Chiuretajul, soluţia salină, procedurile chimice, histerotomia şi atâtea altele sunt astăzi veritabile arme de distrugere în masă. Şi vă rog să mă credeţi, deţin proprietatea termenilor. Şi închid aici trista mea paranteză.

Mai jos decât ţara noastră în privinţa acestui indicator al ratei totale a fertilităţii se află, dintre statele europene, doar Ucraina, Lituania şi Bosnia-Herţegovina. Dar nici în celelalte state europene situaţia nu este mai roz. Toate – toate, fără excepţie – se situează sub pragul critic de 2,1. Poate doar în Franţa, cu cifra estimată de 2,08 pentru 2014, se poate vorbi de o înlocuire a generaţiilor în adevăratul sens.

Ţările dezvoltate din Occident îşi remediază deficitele specifice ale forţei de muncă prin imigraţie, principalul rezervor de umplere a golului lăsat de rata de înlocuire negativă. România nu are o cultură, o strategie pe termen lung şi politici privind imigraţia. Mai mult, în jur de două milioane de români sunt ei înşişi emigranţi: 10% din totalul populaţiei.

Revine obsedant întrebarea: Ce-i de făcut? Ce-i de făcut astfel ca, peste decenii, Grădina Maicii Domnului, aşa cum a botezat România fericitul papă Ioan Paul al II-lea, să nu devină asemenea zonei de excludere de la Cernobîl: părăsită, uitată de timp?

Doamnelor şi domnilor,

Tema principală a conferinţei noastre priveşte valorile familiei. Nu le voi aborda în discursul meu. Voi continua însă să vă înfăţişez Răul. Acele nenorociri ale timpurilor noastre care macină, care rod, asemenea infiltraţiilor, mucegaiului şi ruginii, pilonii civilizaţiei moderne – familia şi căsnicia –, nenorociri pe care eu le denumesc, fără a pretinde drepturi de autor, „anti-valori ale familiei”, sau păcate, în cheie religioasă. Anti-valori care tind să năruie, să prăbuşească civilizaţia noastră, la fel cum s-a întâmplat şi cu alte civilizaţii din trecut, unele dintre ele foarte sofisticate.

V-am vorbit mai înainte despre răul major care este, în filosofia mea, avortul. V-am mai vorbit cu alte prilejuri despre respectul cuvenit pentru demnitatea umană, cu are trebuie trataţi embrionii umani şi fetuşii. Nu mai insist. Continui să trec în revistă câteva din aceste anti-valori.

Adulterul. Încă din primele cărţi ale Vechiului Testament, Dumnezeu, prin glasul lui Moise, ne porunceşte: „Să nu preacurveşti!”. Dar câţi mai respectă, oare, astăzi, porunca Domnului? Întâlnim adulterul episodic sau de lungă durată. Adulterul soţului, al soţiei sau al ambilor.

Alte anti-valori familiale sunt separarea soţilor şi, respectiv, divorţul. Ambele reprezintă un faliment, un fiasco al căsniciei. Angajamentele sociale, economice sau financiare asumate în comun de soţi cu greu mai pot fi duse la îndeplinire. La nivelul întregii ţări, numărul divorţurilor este în creştere. A contribuit şi contribuie la acest lucru şi procedura nouă a divorţului, „la mica înţelegere”, ca să folosesc un limbaj colocvial – respectiv la mediator, la Starea Civilă sau la notar, faţă de varianta – să-i spunem „clasică” – de la judecătorie.

Mass-media şi Internetul îşi fac cu prisosinţă numărul – în sens negativ. Separarea actorilor Michael Douglas si Catherine Zeta-Jones devine un eveniment planetar, dacă nu chiar galactic. Divorţul lui Ştefan Bănică Jr şi al Andreei Marin a fost un adevărat reality-show naţional. Ce facem noi? Click pe Like.

Proliferează tot mai mult în ultima vreme, precum buruienile, moda concubinajului, altfel zis coabitarea sau convieţuirea bărbat-femeie fără a fi căsătoriţi. Îi mai spunem „căsătorie nelegitimă” sau „fără forme legale”. Ori, mai recent, uniune consensuală. Cumva asemănător este şi parteneriatul domestic, zis şi „parteneriatul înregistrat” sau „uniune civilă”, un substitut de dată mai recentă al căsătoriei.

Prin proiectul legislativ privind revizuirea Constituţiei României, actualul articol 48, dedicat familiei, este după cum urmează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Datorăm deputaţilor Florica Cherecheş, Grigore Crăciunescu şi Mircea Dolha această upgradare în stil creştin a cartei noastre fundamentale.

Trebuie să amintesc câteva cuvinte şi despre celibat, fenomen care a dobândit o largă răspândire în multe state civilizate, inclusiv Satele Unite, Germania, Japonia, dar care este evident şi la noi. Acest mod de viaţă este mai extins în rândul bărbaţilor sub 40 de ani, dar şi tot mai multe femei aleg să fie celibatare. Ba chiar cuvântul „burlăciţă” şi-a făcut pe nesimţite locul în limbajul nostru cotidian, deşi în dicţionare întâlnim doar masculinul „burlac”. Autorităţile publice, dar şi ONG-urile şi bisericile ar trebui să acorde o atenţie sporită acestei categorii sociale tot mai numeroasă pe zi ce trece.

Voi mai aminti aici şi drama copiilor ai căror părinţi – unul sau ambii – sunt plecaţi la muncă în străinătate. Numărul acestor copii a depăşit cifra de 80.000 şi este în continuare în creştere.

Câteva cuvinte acum despre traficul de persoane. În scurta mea activitate de prefect al municipiului Bucureşti, de mai puţin de doi ani, acest oribil fenomen a reprezentat pentru mine atât un motive de îngrijorare profundă, cât şi de strădanie temeinică. Am susţinut consistent campaniile de prevenire şi informare a Centrului Regional Bucureşti împotriva Traficului de Persoane. Am întreprins numeroase demersuri la conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru dotarea acestui centru cu resurse umane, materiale şi financiare. Am reuşit să pun bazele unui parteneriat real între centru şi Televiziunea Română, în vederea organizării şi desfăşurării unei campanii ca reacţie explicită la acest tip de infracţionalitate transnaţională. România nu poate rămâne pasivă la această ofensă adusă demnităţii umane, care este traficul de persoane.

Aş dori să mai învederez că nu trebuie să mai restrângem conceptul de trafic de persoane sau de trafic de fiinţe umane doar la exploatarea sexuală. Trebuie să avem în vedere şi condiţiile de muncă forţată, cele de ţinere în stare de sclavie, precum şi practicile asimilate sclaviei. De asemenea, aservirea sau prelevarea de organe. În toate situaţiile, cuvântul-cheie este exploatarea. Nu doar femeile sau fetele sunt victime ale traficului de persoane. Suportă consecinţele nefaste ale acestuia şi bărbaţi sau băieţi. Nu este neapărat ca victimele să traverseze frontierele internaţionale. Fenomenul traficului de persoane poate acea loc şi în interiorul graniţelor naţionale, de la o regiune la alta.

Globalizarea favorizează traficul de persoane, ducându-l spre cote alarmante. Traficul de persoane reprezintă un eşec al societăţii noastre. Persoana umană este considerată şi tratată ca o marfă. Victimele sunt dezumanizate şi traumatizate, fiindu-le afectată adesea ireversibil şi negativ viaţa viitoare. Sunt supuse privaţiunilor fizice, le este refuzată îngrijirea medicală, impunându-li-se cel mai adesea uzul de substanţe ilicite. Dar traficul de persoane reprezintă şi un eşec al familiei noastre de astăzi.

Abuzurile şi disfuncţionalităţile familiale, relaţiile şi comunicarea din ce în ce mai scăzute dintre părinţi şi tineri, le generează acestora din urmă sentimentul non-apartenenţei la familie, sporindu-le vulnerabilităţile.

Sărăcia, familiile destrămate, plecarea unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate, excluziunea socială sunt tot atâţia factori de vulnerabilitate în faţa fenomenului de trafic de persoane.

Închei felicitându-i pe organizatori pentru eforturile depuse pentru punerea în operă a acestei conferinţe. La sfârşitul acestei zile vom fi mai bogaţi în cuget şi-n simţiri dacă vom afla răspuns la marea întrebare a acestui început de mileniu: Familia, încotro?

Vă mulţumesc.