Vocea întregii omeniri
de Davide Dionisi
Face parte cam fiecare naţiune din lume, 193 de ţări în totalitate. Întemeiate la 24 octombrie 1945 de 50 de naţiuni angajate, după cel de-al Doilea Război Mondial, ca să ocrotească pacea şi siguranţa colectivă graţie cooperării internaţionale, Naţiunile Unite care vor împlini mâine [24 octombrie 2021] 76 de ani de viaţă, au obiectivul de a menţine pacea şi siguranţa internaţională, de a dezvolta relaţii amicale între naţiuni, de a coopera în soluţionarea problemelor internaţionale şi în promovarea respectului faţă de drepturile umane şi de a reprezenta un centru pentru armonizarea diferitelor iniţiative naţionale. Cu timpul, conflictele internaţionale au fost adesea înlocuite de războaie civile caracterizate de tensiuni politice, economice, etnice şi religioase care au comportat crize umanitare grave şi încălcări ale drepturilor umane. Organizaţia a fost chemată mereu să se gândească la noi formule şi instrumente pentru a face faţă noilor crize. Revizuindu-se şi pe ea însăşi, imaginând o reformă care o va face şi mai democratică, mai reprezentativă, mai responsabilă şi mai transparentă. În fiecare an, aniversarea onorează lărgimea istorică a obiectivelor fixate în 1945, dar în aceşti 76 de ani cât drum s-a reuşit să se parcurgă pentru a le centra? "Cred că mult drum, cel puţin în sensul că s-a evitat să se repete experienţa a două războaie mondiale, de efectele tot mai devastatoare cu riscul de a ajunge la o autodistrugere cu arme atomice", explică arhiepiscopul Gabriele Giordano Caccia, observator permanent al Sfântului Scaun la Naţiunile Unite. "În multe cazuri, misiunile de pace ale Căştilor Albastre au contribuit la oprirea situaţiilor dramatice şi la redarea speranţei în viitor. Ajutorul umanitar în diferitele ţări s-a dezvoltat enorm aducând alinare populaţiilor în locuri în care altminteri se ajunge cu greutate. Pilaştrii Cartei Naţiunilor Unite, pace, drepturi umane, dezvoltare, respectare a obligaţiilor dreptului, încă rămân esenţiale, deşi trebuie să fie aplicate unei lumi aflate în dezvoltare rapidă, în multe aspecte nouă faţă de cea de acum 76 de ani, când au fost semnate".
Adesea realitatea n-a fost la înălţimea aşteptărilor şi o viziune îngustă a intereselor naţionale n-a putut adesea să fie în acord cu exigenţa de a face un efort de conciliere şi de compromis. În ce mod a reuşit misiunea Sfântului Scaun să aibă incidenţă?
Riscul ca să prevaleze interesul particular sau al unor membri însoţeşte istoria umană precum şi istoria acestei instituţii. Prezenţa Sfântului Scaun, tocmai datorită "catolicităţii" sale, adică a universalităţii sale constitutive, este o chemare puternică pentru a face să prevaleze mereu "binele comun" drept criteriu discriminant în alegerile care implică întreaga omenire.
Bărbaţi, femei şi copii continuă să moară pe nedrept datorită plăgilor foamei şi bolilor, alţii sunt constrânşi să părăsească ţara lor de origine pentru că le este negat dreptul de oameni liberi. După părerea dumneavoastră, ce a lipsit organismului pentru a face ceea ce Papa Paul al VI-lea a definit "pasul obligatoriu pentru o civilizaţie modernă şi pentru o pace mondială"?
Mi se pare că răspunsul cel mai pertinent la această întrebare este enciclica papei Francisc Fratelli tutti, care cheamă fiecare individ, dar şi fiecare realitate asociativă să decidă pentru o atitudine de fond de fraternitate umană şi prietenie socială.
Structura Consiliului de Securitate reflectă şi astăzi echilibrele postbelice. De mulţi ani se vorbeşte despre reforma conducerii. La ce punct suntem?
Când a fost creat, Consiliul de Securitate oglindea realitatea învingătorilor conflictului, dar şi faptul că ţările care făceau parte din el erau deţinătorii a 90% din armamente, deci ar fi avut mijloacele pentru a menţine pacea. Drumul de reorganizare a început foarte repede şi a dus la lărgirea Consiliului. De mulţi ani sunt diferite propuneri pentru o altă reformă, dar drumul încă mi se pare lung.
Mai ales în ultimii ani au fost cazuri în care agende naţionale au prevalat asupra căutării interesului comun, însemnând de fapt întreruperi, făcând să se evidenţieze fragmentări. Şi asta a redus investiţia globală în cooperarea la dezvoltare. Cum se poate depăşi această fază?
Cred că o mare lecţie a venit, din păcate, de la recenta pandemie care într-un mod dramatic nou şi pe scară mondială ne-a făcut să înţelegem cum la provocări globale se poate răspunde eficace numai în mod global. Acelaşi lucru este valabil pentru temele ambientale cu privire la care suntem astăzi tot mai sensibili şi care cer, aşa cum este amintit şi de Sfântul Părinte în enciclica Laudato si', angajarea tuturor la toate nivelurile.
Cu siguranţă, pandemia a fost provocarea care a impus o nouă abordare a Naţiunilor Unite, adăugând un argument inedit în agenda sa. Cât şi cum a reuşit ONU să se reinventeze?
Ideile nu lipsesc, traducerea în practică cere reflecţie, discernământ şi decizii operative. Este un proces care cere timp precum şi aportul tuturor membrilor în parte. Mult se va obţine în măsura în care fiecare component este gata să facă un drum propriu în sintonie cu toţi ceilalţi, dar nu există soluţii care să poată ploua de sus fără participarea reală şi contribuţia tuturor.
Acelaşi lucru este valabil pentru criza climatică...
De fapt, sunt multe aşteptări pentru următoarea conferinţă Cop26 de la Glasgow fie din partea statelor membre, fie din partea opiniei publice, graţie unei sensibilităţi mai mari care priveşte la necesitatea unei dezvoltări care să fie realmente sustenabile şi care să garanteze viaţa noilor generaţii.
Pacea şi cooperarea între toate popoarele, salvgardarea demnităţii drepturilor omului, dreptatea internaţională. Aceste funcţiuni şi obiective s-au realizat graţie şi participării la viaţa comunităţii internaţionale a Misiunii Sfântului Scaun. Care sunt următoarele provocări?
În termeni temporali, după Conferinţa Părţilor din noiembrie despre climă, va fi la începutul noului an Conferinţa de Revizuire a Tratatului de non proliferare nucleară, urmată după aceea de prima reuniune a statelor parte după intrarea în vigoare în ianuarie a noului Tratat de interzicere a armelor nucleare, pe care Sfântul Scaun a fost primul care l-a semnat şi l-a ratificat. Însă sunt multe domeniile de lucru: asumă mare importanţă tot ceea ce se referă la lumea digitală, cu potenţialităţile şi riscurile sale; menţinerea spaţiului liber de armamente; exploatarea oceanelor; biodiversitatea, şi mai mult, dar mai ales o "ecologie integrală" care să nu uite dimensiunea umană şi demnitatea fiecărei persoane, care rămâne centrul oricărei angajări care este o adevărata slujire adusă vieţii întregii familii umane şi planetei.
La 25 septembrie 2015, în cursul întâlnirii cu personalul de la ONU la New York, Papa Francisc a cerut să ne îngrijim unul de altul, să ne respectăm, aşa încât să întrupăm idealul organizării unei familii umane unite, care trăieşte în armonie, care acţionează nu numai pentru pace ci în pace; care acţionează nu numai pentru dreptate, ci într-un spirit de dreptate. În ce mod a fost preluată invitaţia papei?
Cred că toţi cei care lucrează la Naţiunile Unite sunt conştienţi că trebuie să reprezinte nu numai "interesele" şi "politicile" naţionale, ci glasul întregii omeniri şi în acest sens sunt raporturi nu numai respectuoase, ci cordiale şi adesea cu adevărat amicale între persoane, care pot să fie pe poziţii diferite cu privire la diferite teme. Există conştiinţa că ne aflăm într-un loc special în care converg în manieră unică glasurile lumii întregi şi în favoarea lumii întregi.
Cum s-a schimbat de-a lungul anilor rolul observatorului permanent al Sfântului Scaun la Organizaţia Naţiunilor Unite?
În timp ce principiile de fond şi atitudinea aşa de bine exprimate şi interpretate de Sfântul Paul al VI-lea în primul său discurs la Adunarea Generală din 4 octombrie 1965 rămân mereu valabile, fiecare pontif a adus prioritate şi angajări legate cu drumul Bisericii pelegrine în timp, dar şi în linie cu propriile caracteristici şi sensibilităţi în diferitele momente istorice marcate de evenimentele imprevizibile ale lumii. Însă, în general, aş putea spune că în ultimii ani s-a dezvoltat mult şi în diplomaţia vaticană prezenţa în domeniul aşa-numitului "multilateral" cu o angajare tot mai mare de personal şi o cantitate mai mare de lucru.
(După L'Osservatore Romano, 23 octombrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
