Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

David şi Goliat: Micile surori împotriva uriaşului Obama

 
David şi Goliat: Micile surori împotriva uriaşului Obama
  • 20 Feb 2014
  • 3782
De la New York, Damiano Beltrami

În timp ce avorturile în Statele Unite scad uşor ca număr şi sunt la cele mai mici cifre din 1973, un grup de surori americane şi zeci de alte asociaţii catolice se opun noii reforme sanitare a preşedintelui Barack Obama pentru că, spun ei, vor să respecte conştiinţa lor şi să cinstească viaţa.

David şi Goliat. "Little Sisters of the Poor", micile surori ale săracilor din Baltimore, în statul Maryland, aparţin unei congregaţii dedicate îngrijirii bătrânilor. Călugăriţele gestionează un network de treizeci de case de odihnă. Recent, după aprobarea reformei lui Obama, au ajuns în situaţia de a insera prin lege în planul de asigurare al angajaţilor şi contracepţia şi medicamente abortive. Ceea ce este prevăzut de reformă pentru toţi muncitorii din orice firmă, oricum ar fi ea, laică sau religioasă. Atunci surorile cu voal cenuşiu şi-au pus problema etică şi au decis să-şi facă auzit glasul. Provocarea nu era una dintre cele mai simple. În faţa lor surorilor aveau un "uriaş", preşedintele Statelor Unite, probabil cel mai puternic om din lume, şi administraţia sa. Pe hârtie părea o provocare inegală, în stil David împotriva lui Goliat. "Şi totuşi nu puteam să renunţăm la principiile noastre. Când facem voturile călugăreşti promitem să tratăm viaţa cu respect, mereu", explică Loraine Marie Clare Maguire, maica superioară. "Şi cauza noastră nu este una izolată, cu noi sunt zeci de entităţi religioase care cer să fie scutite de obligaţia de a furniza contracepţie şi medicamente care pot să ducă la avort".

Victoria nesperată. Prin intermediul Becket Fund, o organizaţie nonprofit cu baza la Washington care se interesează să apere libertatea religioasă cu acţiuni legale, surorile sărăciei s-au unit cu "Christian Brothers Investment Services", asigurarea sanitară care grupează aproape două mii de entităţi catolice. Împreună au făcut apel la Curtea Supremă a Statelor Unite. Şi în mod surprinzător, chiar în seara zile de 31 decembrie 2013, cu 90 de minute înainte de a fi prea târziu, maica Maguire şi surorile au învins prima rundă a provocării lor. Judecătorul Sonia Sotomayor a suspendat temporar mandatul contraceptiv.

O problemă nerezolvată. Nodul obligaţiei de a acţiona împotriva conştiinţei pentru instituţiile religioase apăruse încă din 2010, când legea a fost aprobată. Într-un prim moment, entităţile catolice au căutat calea dialogului cu administraţia cerând ca scutirea de la această normă să nu se refere numai la casele de cult, ci la toate instituţiile religioase. Se căuta o soluţie. Guvernul credea că a găsit-o în martie anul trecut, când a stabilit că entităţile catolice nu trebuiau să furnizeze contracepţie direct, ci prin intermediul unei a treia entităţi. Ceea ce însă era o soluţie inacceptabilă pentru institutele religioase, pentru că rezultatul era acelaşi: nerespectarea vieţii.

Situaţie controversată. Această bătălie a entităţilor catolice americane este încă deschisă. Sentinţa judecătorului Sotomayor este numai temporară şi în curând efectele sale ar putea să decadă. Controversa ajunge într-un moment în care întreruperile de sarcină în Statele Unite descresc ca număr. S-au redus cu 13% din 2008 până în 2011 şi cu o medie de 16,9 avorturi la fiecare o mie de femei americane cu vârstă cuprinsă între 15 şi 44 de ani, se află - deşi tot cu cifre inacceptabile - la nivelul cel mai scăzut din 1973 când practica a fost legalizată în ţară. Cel care susţine asta este ultimul raport al Guttmacher Institute. "Dacă se priveşte la cifrele de avorturi în diferitele state", a explicat Rachel Jones, principal autor al studiului, "se observă că scăderea este generalizată. Şi asta nu atât prin noi legi restrictive. Şi nici prin reducerea clinicilor care îl practică. Redimensionarea fenomenului este legat, în schimb, pe de o parte de metodele contraceptive, devenite în ultimii ani tot mai sofisticate, şi pe de altă parte de criză economică recentă, care a determinat multe femei şi cupluri să vrea să evite sau să întârzie sarcina şi maternitatea". Cel mai mare număr de avorturi în America s-a înregistrat în 1981: de atunci fenomenul a scăzut lent, chiar dacă situaţia maternităţii, natalităţii şi a apărării vieţii rămâne oricum controversată şi problematică.

(După agenţia SIR, miercuri 19 februarie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


Sursa:ercis.ro