Congregaţia pentru Cler a publicat luni, 20 iulie 2020, Instrucţiunea cu titlul "Parohia în slujba evanghelizării". Documentul este dedicat "Convertirii pastorale a comunităţii parohiale în slujba misiunii de evanghelizare a Bisericii", explicând că în Biserică este loc pentru toţi; fiecare poate să-şi găsească locul, în spiritul respectului faţă de vocaţia fiecăruia.
Instrucţiunea nu conţine modificări normative, însă propune modalităţi în vederea unei mai bune aplicări a legislaţiei actuale, astfel încât să încurajeze coresponsabilitatea celor botezaţi şi să promoveze o pastoraţie de apropiere şi cooperare între parohii.
Alcătuită din unsprezece capitole, Instrucţiunea redactată de Congregaţia pentru Cler ar putea fi împărţită în două părţi. Prima, cuprinzând capitolele 1 până la 6, oferă o reflecţie amplă asupra convertirii pastorale, asupra sensului misionar şi a valorii parohiei în contextul contemporan. A doua parte, cuprinzând capitolele 7 până la 11, se concentrează asupra aşa-numitei repartizări a comunităţilor parohiale, a rolurilor diferite prezente în parohii şi a metodelor de aplicare a respectivelor norme.
Semn permanent al Celui Înviat în mijlocul oamenilor, parohia este – prin urmare – "casa în mijlocul caselor" – se spune în prima parte a documentului, subliniindu-se că simţul misionar este fundamental pentru evanghelizare.
Globalizarea şi lumea digitală şi-au schimbat legătura specifică cu teritoriul, care nu mai este doar un spaţiu geografic, ci un spaţiu existenţial. Însă, tocmai în acest context, apare "plasticitatea", capacitatea de adaptare a parohiei, în măsură să înţeleagă nevoile vremurilor şi să-şi adapteze slujirea faţă de credincioşi şi istorie.
De aceea, Instrucţiunea subliniază importanţa unei reînnoiri misionare a structurilor parohiale. Fără a fi autoreferenţiale şi inflexibile, acestea trebuie să se concentreze pe dinamismul spiritual şi pe o convertire pastorală bazată pe vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, pe viaţa sacramentală şi pe mărturia carităţii.
"Cultura întâlnirii" trebuie să reprezinte şi contextul necesar pentru a promova dialogul, solidaritatea şi deschiderea faţă de toţi: în acest fel, comunităţile parohiale vor putea dezvolta o adevărată "artă a apropierii". Instrucţiunea recomandă îndeosebi mărturia credinţei prin caritate şi evidenţiază importanţa atenţiei faţă de săracii pe care parohia îi evanghelizează şi care permit să fie evanghelizaţi.
Cea de-a doua parte a Instrucţiunii începe cu analiza repartizărilor parohiale. În primul rând, se explică că aceasta trebuie să urmeze factorul cheie de proximitate, ţinând cont de omogenitatea populaţiei şi de caracteristicile teritoriului. Prin urmare, documentul se concentrează asupra procedurilor specifice referitoare la încorporarea, fuziunea sau împărţirea parohiilor, precum şi a decanatelor care reunesc mai multe unităţi parohiale şi a zonelor pastorale care grupează mai multe decanate.
De asemenea, documentul acordă spaţiu îngrijirii pastorale a comunităţilor parohiale: în primul rând, este subliniat rolul preotului paroh ca "păstor propriu" al comunităţii. El este în slujba parohiei şi nu invers – aminteşte Instrucţiunea – şi se îngrijeşte pe deplin de suflete. În consecinţă, preotul paroh trebuie să fi primit consacrarea preoţească, orice altă posibilitate fiind exclusă. Preotul paroh trebuie numit pe perioadă nedeterminată, deoarece binele sufletelor necesită stabilitate şi implică cunoaşterea comunităţii şi apropierea faţă de aceasta.
Cu toate acestea, Instrucţiunea aminteşte că, în cazul în care o Conferinţă Episcopală decide prin decret, un episcop poate numi un preot pe o durată determinată, cu condiţia ca aceasta să nu fie mai puţin de cinci ani.
De asemenea, la împlinirea vârstei de 75 de ani, parohul are "datoria morală" de a-şi prezenta demisia, însă nu va renunţa la misiunea sa până când episcopul nu a acceptat demisia pentru limită de vârstă, comunicând-o în scris. În orice caz, acceptarea se va face întotdeauna pentru "o cauză justă şi proporţională”, astfel încât să se evite o concepţie "funcţionalistă" a slujirii preoţeşti.
O parte din capitolul al optulea este dedicată diaconilor: colaboratori ai episcopilor şi ai preoţilor în unica misiune de evanghelizare. Ei sunt slujitori consacraţi şi participă, deşi într-un mod diferit, la Sacramentul Preoţiei, în special în contextul evanghelizării şi al exercitării carităţii, participând inclusiv la administrarea bunurilor, la proclamarea Evangheliei, slujind totodată la masa euharistică prin distribuirea Preasfintei Împărtăşanii. Prin urmare, diaconii nu trebuie consideraţi ca fiind "jumătate preoţi şi jumătate laici" – se evidenţiază în Instrucţiune – documentul citându-l pe papa Francisc care spune că diaconii nu trebuie văzuţi din perspectiva clericalismului şi a funcţionalismului.
Congregaţia pentru Cler oferă, în cadrul Instrucţiunii, şi reflecţii asupra persoanelor consacrate şi a laicilor din cadrul comunităţilor parohiale, primii fiind chemaţi mai ales la mărturia unei urmări radicale a lui Cristos, în vreme ce laicii sunt chemaţi să participe la acţiunea de Evanghelizare a Bisericii şi la un "angajament serios", pentru a fi mărturisitorii Evangheliei prin propria viaţă, trăită în conformitate cu Evanghelia.
Ultimul capitol al Instrucţiunii "Parohia în slujba evanghelizării" se concentrează asupra ofertelor pentru celebrarea sacramentelor: acestea trebuie să fie "libere" din partea ofertantului şi nu trebuie supuse unor tarifare, ca şi cum ar fi taxe impuse.
Viaţa sacramentală nu trebuie "negociată" – recomandă Instrucţiunea. Preoţii sunt îndemnaţi să dea un exemplu de virtute în privinţa folosirii banilor, printr-un stil de viaţă sobru şi prin administrarea cu transparenţă a bunurilor parohiale.
