(11 februarie 2020)
"Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28)
Iubiţi fraţi şi surori,
1. Cuvintele pe care Isus le rosteşte: "Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28) indică drumul misterios al harului care se revelează celor simpli şi care oferă odihnă celor istoviţi şi celor obosiţi. Aceste cuvinte exprimă solidaritatea Fiului Omului, Isus Cristos, în faţa unei umanităţi chinuite şi suferinde. Câte persoane suferă în trup şi în spirit! El îi cheamă pe toţi să meargă la El, "veniţi la mine", şi le promite alinare şi odihnă. "Când Isus spune asta, are în faţa ochilor persoanele pe care le întâlneşte în fiecare zi pe drumurile din Galileea: mulţi oameni simpli, săraci, bolnavi, păcătoşi, marginalizaţi de povara legii şi de sistemul social opresiv... Aceşti oameni l-au urmat mereu pentru a asculta cuvântul său - un cuvânt care dădea speranţă!" (Angelus, 6 iulie 2014).
În a XXVIII-la Zi Mondială a Bolnavului, Isus adresează invitaţia celor bolnavi şi celor oprimaţi, celor săraci care ştiu să depindă în întregime de Dumnezeu şi care, răniţi de povara încercării, au nevoie de vindecare. Isus Cristos, celui care trăieşte angoasa datorită propriei situaţii de fragilitate, durere şi slăbiciune, nu-i impune legi, ci oferă milostivirea sa, adică persoana sa binefăcătoare. Isus priveşte umanitatea rănită. El are ochi care văd, care îşi dau seama, pentru că privesc în profunzime, nu aleargă indiferenţă, ci se opresc şi primesc tot omul, pe fiecare om în condiţia sa de sănătate, fără a rebuta pe nimeni, invitând pe fiecare să intre în viaţa sa pentru a trăi experienţă de duioşie.
2. Pentru ce nutreşte Isus Cristos aceste sentimente? Pentru că El însuşi s-a făcut slab, experimentând suferinţa umană şi primind la rândul său odihnă de la Tatăl. De fapt, numai cel care trăieşte, personal, această experienţă va şti să fie de întărire pentru celălalt. Sunt diferite formele grave de suferinţă: boli incurabile şi cronice, patologii psihice, acelea care au nevoie de reabilitare sau de îngrijiri paliative, diferitele invalidităţi, bolile copilăriei şi ale bătrâneţii... În aceste circumstanţe se simte uneori o lipsă de umanitate şi de aceea este necesar să se personalizeze apropierea de cel bolnav, adăugând la îngrijire acel a avea grijă, pentru o vindecare umană integrală. În boală persoana simte compromisă nu numai propria integritate fizică, ci şi dimensiunile relaţională, intelectivă, afectivă, spirituală; şi de aceea aşteaptă, în afară de terapii, sprijin, grijă, atenţie... aşadar, iubire. În afară de asta, alături de cel bolnav este o familie care suferă şi cere şi ea întărire şi apropiere.
3. Iubiţi fraţi şi surori bolnavi, boala vă pune în mod deosebit printre cei care, "osteniţi şi împovăraţi", atrag privirea şi inima lui Isus. De acolo vine lumina pentru momentele voastre de întuneric, speranţa pentru descurajarea voastră. El vă invită să mergeţi la El: "Veniţi". De fapt, în El, neliniştile şi întrebările care, în această "noapte" a trupului şi a spiritului, apar în voi vor găsi forţă pentru fi străbătute. Da, Cristos nu ne dă reţete, ci cu pătimirea, moartea şi învierea sa ne eliberează de asuprirea răului.
În această condiţie cu siguranţă aveţi nevoie de un loc pentru a vă odihni. Biserica vrea să fie tot mai mult şi tot mai bine "hanul" samariteanului milostiv care este Cristos (cf. Lc 10,34), adică să fie casa în care puteţi găsi harul său care se exprimă în familiaritate, în primire, în alinare. În această casă puteţi întâlni persoane care, vindecate de milostivirea lui Dumnezeu în fragilitatea lor, vor şti să vă ajute să purtaţi crucea făcând din propriile răni nişte ferestruici prin care să priviţi orizontul dincolo de boală şi să primiţi lumină şi aer pentru viaţa voastră.
În această operă de odihnă faţă de fraţii bolnavi se situează slujirea lucrătorilor sanitari, medici, infirmieri, personal sanitar şi administrativ, auxiliari, voluntari care cu competenţă acţionează făcând să se simtă prezenţa lui Cristos, care oferă mângâiere şi ia asupra sa persoana bolnavă îngrijindu-i rănile. Dar şi ei sunt bărbaţi şi femei cu fragilităţi lor precum şi cu bolile lor. Pentru ei în mod deosebit este valabil că, "odată primită odihna şi alinarea lui Cristos, suntem chemaţi la rândul nostru să devenim odihnă şi alinare pentru fraţi, cu atitudine blândă şi umilă, imitându-l pe Învăţătorul" (Angelus, 6 iulie 2014).
4. Dragi lucrători sanitari, fiecare intervenţie diagnostică, preventivă, terapeutică, de cercetare, îngrijire şi reabilitare este îndreptată spre persoana bolnavă, unde substantivul "persoană", vine mereu înainte de adjectivul "bolnavă". De aceea, acţiunea voastră să fie îndreptată constant spre demnitatea şi spre viaţa persoanei, fără nicio cedare în faţa actelor de natura eutanasică, de sinucidere asistată sau suprimare a vieţii, nici măcar atunci când starea bolii este ireversibilă.
În experienţa limitei şi a posibilului eşec şi al ştiinţei medicale în faţa cazurilor clinice tot mai problematice şi a diagnozelor nefavorabile, sunteţi chemaţi să vă deschideţi la dimensiunea transcendentă, care poate să vă ofere sensul deplin al profesiei voastre. Amintim că viaţa este sacră şi aparţine lui Dumnezeu, de aceea este inviolabilă şi indisponibilă (cf. Instrucţiunea Donum vitae, 5; Enciclica Evangelium vitae, 29-53). Viaţa trebuie primită, ocrotită, respectată şi slujită de la naşterea sa până la moartea sa: cer acest lucru în acelaşi timp fie raţiunea fie credinţa în Dumnezeu autor al vieţii. În anumite cazuri, obiecţia de conştiinţă este pentru voi alegerea necesară pentru a rămâne coerenţi faţă de acest "da" spus vieţii şi persoanei. În fiecare caz, profesionalismul vostru, însufleţit de caritatea creştină, va fi cea mai bună slujire adusă adevăratului drept uman, cel la viaţă. Când nu veţi putea vindeca, veţi pute îngriji mereu cu gesturi şi proceduri care să dea odihnă şi alinare bolnavului.
Din păcate, în unele contexte de război şi de conflict violent sunt luaţi în vizor personalul sanitar şi structurile care se ocupă de primirea şi asistarea bolnavilor. În unele zone şi puterea politică pretinde să manipuleze asistenţa medicală în favoarea sa, limitând autonomia justă a profesiei sanitare. În realitate, a-i ataca pe cei care sunt dedicaţi slujirii membrelor suferinde ale trupului social nu foloseşte nimănui.
5. În această a XXVIII-a Zi Mondială a Bolnavului, mă gândesc la atâţia fraţi şi surori care, în întreaga lume, nu au posibilitatea de a avea acces la îngrijiri, pentru că trăiesc în sărăcie. De aceea, mă adresez instituţiilor sanitare şi guvernelor din toate ţările lumii, pentru ca să nu neglijeze dreptatea scoală, luând în considerare aspectul economic. Doresc ca, punând împreună principiile de solidaritate şi subsidiaritate, să se coopereze pentru ca toţi să aibă acces la îngrijiri adecvate pentru salvgardarea şi recuperarea sănătăţii. Mulţumesc din inimă voluntarilor care se pun în slujba bolnavilor, mergând în multe cazuri să suplinească lipsurile structurale şi reflectând, cu gesturi de duioşie şi de apropiere, imaginea lui Cristos Bunul Samaritean.
Fecioarei Maria, Tămăduitoarea bolnavilor, încredinţez toate persoanele care poartă povara bolii, împreună cu cei din familiile lor, precum şi pe toţi lucrătorii sanitari. Asigur tuturor cu afect apropierea mea în rugăciune şi trimit tuturor din inimă Binecuvântarea Apostolică.
Din Vatican, 3 ianuarie 2020
Comemorarea Preasfântului Nume al lui Isus
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
