Catehismul zi de zi 2570

Făgăduința și rugăciunea credinței

De îndată ce Dumnezeu îl cheamă, Abraham pornește „așa cum îi spusese Domnul” (Gen 12, 4): inima lui este cu totul „supusă Cuvântului”, ascultă. Ascultarea inimii care se hotărăște după voia lui Dumnezeu e esențială rugăciunii; față de ea, cuvintele sunt relative. Dar rugăciunea lui Abraham se exprimă mai întâi prin fapte: om al tăcerii, el îi construiește Domnului câte un altar la fiecare oprire. Abia mai târziu apare prima sa rugăciune exprimată în cuvinte: o plângere învăluită, care îi amintește lui Dumnezeu făgăduințele ce păreau a nu se îndeplini. Încă de la început apare astfel unul dintre aspectele dramei rugăciunii: punerea la încercare a credinței în fidelitatea lui Dumnezeu.