Necesara convertire – despre o carte necesară

Necesara convertire
Niciodată prea devreme, niciodată prea târziu
Traducere: Cristian Şoimuşan
Format: 13×20 cm, broşată, 158 pagini

Cu acest titlu şi având pe prima copertă o foarte frumoasă pictură semnată de către pictorul olandez Rembrandt Hermensz van Rijn, înfăţişându-l pe Apostolul Pavel meditând neîncetat la Cuvântul dumnezeiesc capabil să schimbe vieţi şi să convertească – aşa cum s-a întâmplat şi cu propria sa viaţă cu totul şi pentru totdeauna transformată prin acea întâlnire extra-ordinară cu Hristos cel înviat de pe drumul Damascului – a apărut, la Editura Viaţa Creştină, o nouă lucrare semnată de Pr. Guillaume de Menthière. Tradusă cu multă acribie din limba franceză de către domnul Cristian Şoimuşan, cartea abordează tema convertirii, niciodată demodată şi mereu actuală, cu multă claritate şi într-un stil foarte direct şi firesc, departe de terminologia greoaie a tratatelor de teologie spirituală dar urmărind acelaşi obiectiv: îndepărtarea vălului ignoranţei de pe acest subiect al convertirii pentru ca cititorul, aprofundându-l, să-l poată, cât mai bine şi mai repede, integra în trăirea propriei vieţi. De altfel, autorul, la sfârşitul părţii introductive, îşi mărturiseşte deschis intenţia: „Capitolele următoare se ocupă de trăsăturile paradoxale ale convertirii. Sunt o redactare mai îngrijită a exerciţiilor spirituale pe care le-am ţinut la Montmartre, Lourdes, Nouan-le-Fuzelier… Desigur, n-au pretenţia epuizării subiectului în cauză, cât, mai degrabă, să declanşeze în cititor dorinţa de convertire.”

Ca unul care-am citit şi recitit această carte, pot afirma cu toată convingerea că autorul reuşeşte să trezească în inimă necesitatea convertirii, bine ştiind, în acelaşi timp, că aceasta din urmă este o împreună lucrare a omului cu harul Spiritului Sfânt. Iar Pr. Guillaume reuşeşte această „trezvie” prin prezentarea mai multor paradoxuri intrinseci convertirii: niciodată prea devreme/niciodată prea târziu; gratuită/dar dobândită cu multă trudă; instantanee/şi răbdătoare; intim/şi public. Pentru două dintre acestea, vă propun să vedem câte-o scurtă explicaţie dată de autor, lăsându-le pe celelalte să fie descoperite de cititorii, sper eu, tot mai numeroşi. Niciodată prea devreme: „Ca s-o spunem pe şleau: arde! Dar, noi gândim tocmai pe dos. Adică, la urma urmelor, când a fi să mă convertesc, mai mult ca sigur că bunul Dumnezeu mă va mântui în marea Lui îndurare. De aceea, aş putea să-mi pun deoparte o bună bucată de timp numai pentru mine … ” [p. 27] Acestei mentalităţi autorul îi răspunde cu un cuvânt al Sf. Augustin: „Fii sigur că dacă te converteşti mâine, Dumnezeu îţi va da harul Lui, ţi l-a promis. Dar cine ţi-a promis că şi tu vei mai fi mâine?”… [p. 29] Niciodată prea târziu: „Oricât de strâmt închişi am fi în viaţa noastră păcătoasă, nu trebuie să deznădăjduim niciodată, pentru că «la Dumnezeu, nimic nu este imposibil» (Lc 1,38).” Referitor la un tip periculos de înţelegere a expresiei „păcătoşii vor intra în paradis”, autorul clarifică această chestiune spunând: „convertirea noastră trebuie să aibă loc în timpul acestei vieţi. Căci soarta noastră în veşnicie se joacă înainte de a muri … Cei care vor fi primiţi în Casa Tatălui sunt păcătoşii care s-au căit şi au fost iertaţi. Convertirea, oricât de târziu ar avea loc, e punctul de trecere obligatoriu.” [p. 48] Gratuită: „Convertirea e un dar. Nimeni nu poate veni la Cristos dacă Tatăl nu-l trage înspre El. În rugăciune, trebuie să cerem harul convertirii pentru noi înşine şi pentru toţi fraţii noştri.” [p. 253] Dobândită cu multă trudă: „Convertirea constă nu doar din ataşarea la ceea ce e bun, ci şi din detaşarea de ceea ce e rău. Iar, de multe ori, procesul acesta este unul lung şi dificil.” În acest sens, avem cazul parabolei fiului risipitor. Referitor la convertirea lui, ne putem întreba împreună cu autorul: „Aveţi impresia că fiul risipitor, primit cu atâta dărnicie de către tatăl său, a putut să-şi reia imediat firul paşnic al vieţii de familie? Oare de cât timp n-a avut el nevoie pentru a scăpa de toate proastele obiceiuri dobândite în pribegie … ?” [p. 69-70]

O altă caracteristică a acestei lucrări este că în rândurile ei regăsim foarte multe şi celebre exemple de persoane/personalităţi ce s-au lăsat, la un moment dat, atinse de harul convertirii: începând cu tâlharul cel bun răstignit împreună cu Cristos şi continuând cu Sf. Pavel, Sf. Augustin, B. Pascal, E-E. Schmitt, A. Ratisbonne, Charles de Foucauld, M. Delpech, D. Decoin, A. Frossard etc. Istoriile vieţilor acestora „ne transmit mesajul că, uneori, în viaţă, e nevoie de puţin pentru o mare convertire. Convertirea nu ia mai mult timp decât rostirea unui simplu da din adâncul inimii … chemării noastre la sfinţenie.” [p. 93] Vreau să închei această prezentare cu un cuvânt extraordinar al Fericitei Tereza de Calcutta, notat de autor la pagina 109. Răspunzând unui jurnalist care o întreba: „Soră, dumneavoastră, care aţi avut de-a face cu atâtea situaţii crude şi aţi purtat atâtea lupte împotriva unor suferinţe nedrepte, ne puteţi spune ce-ar trebui să schimbăm pentru ca lumii ăsteia să-i meargă un pic mai bine?” – aceasta răspunde: „Domnul meu, ceea ce ar trebui schimbat întâi şi-întâi de toate ar fi persoana dumneavoastră şi a mea!”. Pe bună dreptate, ceea ce poate schimba lumea noastră sucită e convertirea personală. Şi de aceea ea e atât de necesară.

Comenzi: 0264-439018, int. 111; 0729884889

Pr. Daniel Avram