Suntem uneori foarte surprinşi când tineri care au fost cândva foarte pioşi şi care au primit o educaţie creştină de la început până la sfârşit,abandonează mai târziu practica propriei credinţe. Trebuie să ne întoarcem la origini. Mama a fost catolică practicantă, tatăl a făcut cum a poftit în ce priveşte participarea la Liturghie şi a renunţat rapid la rugăciunea în familie. Copiii l-au văzut rareori implicat în vreun act de cult. Nici o altă explicaţie nu este necesară pentru a lămuri totul. [1]
Taţilor, voi sunteţi „primii vestitori ai credinţei” (CBC 1656, 2225) pentru copiii voştri. „Prima evanghelizare” începe în inima voastră şi atunci când prinde rădăcini devine contagioasă în cadrul familiei! Acestei evanghelizări i se opun forţele curente care îmbrăţişează o viziune despre lume ce identifică fericirea cu satisfacerea plăcerilor personale şi neagă existenţa scopurilor şi valorilor spirituale. Înseşi conceptele de „familie” şi „paternitate” sunt ţinta unei intense campanii menite să redefinească în mod radical fibrele elementare ale societăţii.
Papa Ioan Paul al II-lea scrie: „Familia este traversată de istoria umanităţii, de istoria mântuirii omenirii… familia se găseşte în centrul marii lupte dintre rău şi bine, dintre viaţă şi moarte, dintre iubire şi tot ceea ce se împotriveşte iubirii. Familiei îi este încredinţată sarcina de a lupta înainte de orice pentru a elibera forţele binelui, al cărui izvor se găseşte în Cristos Mântuitorul omului.” [2] Aşadar, prioritatea imediată pare să îi cheme pe taţi să implementeze măsuri practice care îi vor forma pe copiii lor ca „forţe ale binelui” în lume. Vă veţi îndrepta spre atingerea acestui scop dacă vă veţi însuşi următoarele opt obiceiuri.
1. Instruiţi-vă în credinţă
Citiţi în fiecare zi un capitol sau unul-două paragrafe din Sfânta Scriptură şi din Catehism. Sfântul Ieronim ne spune că necunoaşterea Scripturii este necunoaşterea lui Cristos. Papa Ioan Paul al II-lea încurajează familiile „să folosească Catehismul Bisericii Catolice pentru a cunoaşte credinţa şi pentru a răspunde întrebărilor care apar, în special chestiunilor morale cu care fiecare se confruntă zilnic” [3]. Ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum ne-a fost revelat prin Scriptură şi Tradiţie. Pe lângă Biblie şi Catehism mai există numeroase cărţi şi documente ale Bisericii care merită osteneala, ca de exemplu exortaţia apostolică din 1981 a Papei Ioan Paul al II-lea Familiaris Consortio (despre căsătorie şi familie). Nu le putem transmite copiilor noştri ceea ce nu ne-am făcut niciodată timp să învăţăm.
2. Puneţi în practică ceea ce învăţaţi, formându-vă obiceiuri bune
Satana cunoaşte Scripturile mai bine decât specialiştii în biblic. Cunoaşterea poruncilor lui Dumnezeu nu ne va fi de folos dacă nu le trăim. Prima responsabilitate a unui tată este să fie un mărturisitor creştin pentru copiii săi [4]. Casele noastre pot fi un adăpost al virtuţilor morale dacă încurajăm practicarea lor prin exemplul nostru. Predicăm în zadar dacă nu practicăm ceea ce învăţăm pe alţii.
3. Transmiteţi adevărurile lui Cristos prin propria voastră experienţă
Isus întreabă: „La ce îi va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Mt. 16, 26). Sfântul Părinte ne reaminteşte că părinţii sunt primii şi cei mai importanţi educatori ai copiilor lor [5]. Învăţaţi-i pe copiii voştri despre Dumnezeu prin propria voastră experienţă. Există o mare diferenţă între „a cunoaşte despre Dumnezeu” şi „a-l cunoaşte pe Dumnezeu”. Împărtăşiţi cu ei istorii simple de credinţă care arată cum vă raportaţi la Dumnezeu în situaţiile de zi cu zi. Spuneţi-le despre discernământul vostru, despre încrederea voastră, despre rugăciunea voastră, despre dependenţa voastră de Dumnezeu şi despre iubirea voastră pentru El. Nu trebuie să fie ceva lung sau complicat. Dumnezeu trebuie sa fie pentru ei la fel de real cum sunteţi voi. Evitaţi atitudinea care spune: „Copilul meu poate învăţa despre religie la cateheză”. Dacă religia este un subiect pus deoparte pentru o oră, duminica la cateheză, copilul vostru va fi foarte probabil „un creştin de duminică” – aceasta dacă cumva îşi păstrează credinţa. Nu aţi protesta dacă copilul vostru ar fi instruit doar o oră pe săptămână la literatură, matematică sau altă materie?
4. Rugaţi-vă împreună
Liturghia, Spovada, celebrarea zilelor de sărbătoare, citirea din Biblie sau dintr-o carte despre sfinţi şi, mai presus de orice, rugăciunea zilnică, toate pot fi făcute împreună. Acest lucru întăreşte legăturile familiei în credinţă şi orice întărire a legăturilor familiei este o victorie pentru societate. Sfântul Părinte afirmă că „rugăciunea trebuie să devină un obicei regulat în viaţa zilnică a fiecărei familii” [6]. Chiar dacă aveţi numai cinci minute pentru rugăciunea de seară cu copiii, nu îi subestimaţi valoarea. Un copil duce aceste amintiri, aceste „seminţe ale credinţei”, în viaţa adultă. Unii părinţi se roagă Rozarul în fiecare seară cu copiii lor. Dacă aceasta vi se pare prea mult, nu vă lăsaţi descurajaţi de la a spune alte rugăciuni simple, împreună. Dacă sunt sincere şi spuse din inimă vor fi răsplătite.
5. Petreceţi timp cu copiii voştri
Nu lăsaţi ca goana după succes sau bogăţie să vă facă să neglijaţi nevoia fundamentală a copilului vostru de a vă cunoaşte ca tată. Îi putem învăţa multe lucruri pe copii despre Domnul nostru şi despre noi înşine prin simplul fapt că petrecem timp cu ei. Marile adevăruri ale credinţei noastre şi cum ne raportă noi personal la ele pot fi transmise prin conversaţii simple în timp ce se repară ceva în casă, se face curat, se iese într-o excursie, se merge la pescuit, la căţărat, se lucrează în grădină sau se face sport: orice tip de hobby oferă oportunităţi minunate pentru a vă cunoaşte reciproc şi a avea un schimb de idei.
6. Păziţi ferestrele sufletului!
Aveţi grijă privitor la influenţele din media care vă pot strica familia. Cum ar fi dacă, în loc de televizor şi video, tata ar fi invitat doi străini să vină acasă să îi întreţină familia? Familia se aşează cu castronul de popcorn şi sunt întreţinuţi în casa lor de străini, care se pipăie unul pe altul şi se angajează în aluzii sexuale la nivel de cuvinte, îmbrăcăminte şi comportament. Vi se pare şocant? Inacceptabil? Şi totuşi deseori permitem asemenea lucruri în casele noastre prin intermediul mass-media. Acestea sunt otrăvuri perfide care ne atacă credinţele şi acţiunile noastre religioase fundamentale. Taţilor, nu tociţi simţul păcatului în familia voastră! Lumea munceşte deja din greu să facă aceasta. Cu un pic de sârguinţă puteţi găsi alternative echilibrate. Este deosebit de important să induceţi valori morale puternice copiilor voştri atât la vârste mici, cât şi când se maturizează; ei vor alege în mod liber să aplice aceleaşi reguli de prudenţă când vor vedea diverse materiale video la alţii acasă.
7. Fiţi atenţi la prietenii copiilor voştri
Încercaţi să îi cunoaşteţi pe prietenii copiilor voştri, sau cel puţin încercaţi să stabiliţi dacă influenţa lor este bună sau rea. Nici un copil nu va fi perfect, aşa că încercaţi să nu fiţi exagerat de scrupuloşi. Dacă găsiţi că un anumit prieten este un ciuline în creşterea credinţei copilului vostru, vorbiţi despre aceasta cu copilul vostru şi daţi-i ocazia să fie un mărturisitor şi să dea un exemplu prietenului său. Dacă nu duce la corectarea comportamentului, interveniţi şi vorbiţi direct cu prietenul său, informându-l ce aşteptări aveţi dacă vrea ca relaţia să continue. Desigur că nu este aşa de simplu în cazul adolescenţilor. În aceste situaţii cred că veţi avea rezultate mai bune dacă veţi face apel la valorile copilului vostru şi la ideile lui despre bine şi rău. Învăţaţi-i pe adolescenţi să îşi asume responsabilitatea pentru lupta lor spirituală. Cel mai bun ajutor al unui tată care îşi învaţă fiul adolescent este o memorie bună! Fiţi empatici, oneşti şi „amintiţi-vă că se prind mai multe muşte cu miere decât cu oţet”.
8. Faceţi din casa voastră un loc de linişte şi pace – începând prin a vă iubi soţiile
Iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos iubeşte Biserica (Ef 5,25). Aceasta este o poruncă exigentă, dar fiii voştri se vor relaţiona cu femeile în acelaşi fel în care vă relaţionaţi voi cu propria soţie; şi fiicele voastre vor învăţa din exemplul vostru ce să dorească şi să aştepte de la bărbaţi. Sfântul Ioan Crisostomul a comparat casa cu o „mică biserică”, o împărăţie a lui Dumnezeu în miniatură. Căminul vostru este prea sever, cere prea mult de la copii? Tatăl este prea ocupat şi mama deseori irascibilă? Dispoziţia reflectă ameninţarea furtunii? Dacă este aşa, fiecare îşi va căuta libertatea şi se va duce pe propriul drum. Preţuiţi cinstea şi munca grea, oferiţi multă dragoste, recunoaşteţi-vă greşelile, cereţi iertare şi râdeţi mult. Împodobiţi-vă casa cu obiecte care să vă reamintească constant credinţa voastră creştină: un crucifix ne reaminteşte despre preţul mare pe care l-a plătit Cristos pentru noi; imaginile sacre sau statuile readuc în minte evenimente din viaţa Domnului nostru; unul sau doua versete din Scriptură sau o Biblie deschisă ne reamintesc ce este cel mai important în viaţă. Evitaţi să îi faceţi pe ceilalţi să se simtă inconfortabil datorită unui ascetism exagerat sau extravaganţei.
Paternitatea este fără îndoială o provocare, şi a fost aşa încă din antichitate. Dar Domnul le-a dat taţilor responsabilitatea şi harul de a răspunde la provocare. Probabil că cele mai importante calităţi pe care le poate avea un tată în zilele noastre pentru binele familiei lui sunt curajul şi o încredere fermă în Dumnezeu. Un exemplu excepţional de curaj şi încredere calmă, precum şi de ascultare silenţioasă, este „păzitorul Mântuitorului”, Sfântul Iosif, modelul proeminent al „adevăratei paternităţi” [7]. Pe el ar trebui să îl luăm drept modelul nostru.
Traducere: Corina Lupeanu
Note
[1] Raoul Plus SJ, Christ in the Home, 1951
[2] Papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea către familii, 1994, nr. 23
[3] Papa Ioan Paul al II-lea, Discurs către Naţiunile Unite, 7 octombrie 1995
[4] Cf. Papa Ioan Paul al II-lea, exortaţia apostolică Familiaris Consortio, 1981, nr. 25
[5] Scrisoarea către familii, 1994, nr. 16
[6] Ibidem, nr. 10
[7] Papa Ioan Paul al II-lea, exortaţia apostolică Redemptoris Custos, 1989, nr. 21.
