Fidelitatea mai este o valoare de urmat, de apărat?
Astăzi când se vorbește despre fidelitatea în căsătorie se înțelege aproape exclusiv ”a nu înșela”, în particular ”a nu înșela fizic”. Acesta este un aspect cu siguranță important ce privește stabilitatea unui cuplu, dar ”a fi fideli” nu se reduce doar la acest lucru. Sunt cupluri care nu s-au înșelat niciodată, dar care nici nu și-au fost fideli.
De multe ori căsătoria merge înainte fără o adevărată comuniune, și, chiar dacă se trăiește sub același acoperiș, soții pot să fie chiar distanți unul de celălalt. Binele celuilalt este pe locul doi și prioritate are binele ”meu”, serviciul ”meu”, cariera ”mea”, fiii ”mei”... Ce este deci fidelitatea? Este ea o valoare de urmat, de apărat? Care este prețul? Răspunde la unele întrebări pr. Paolo Ricciardi, paroh la Roma.
Astăzi, într-un context social care alimentează alegerile care nu sunt definitive, cum se înțelege la începutul vieții în cuplu promisiunea fidelității care ar trebui să conțină acel ”pentru totdeauna”?
„Din experiența mea îmi dau seama că soții nu sunt obișnuiți să vorbească cu adevărat de fidelitate. Inițial există o problemă de semnificație: pentru majoritatea termenul ”fidelitate” este egal cu ”să nu trădezi, să nu înșeli” și deci promisiunea de la cununie se reduce la un angajament prin care fiecare promite că nu va avea pe altcineva în afară de propriul soț (soție). În realitate ”fidelitatea” nu este aceasta, sau cel puțin nu doar aceasta. ”A fi fideli pentru totdeauna” înseamnă acceptarea unui dar și a unei promisiuni care merge dincolo de noi, de aceea își zic: ”Începând de azi viața mea are sens pentru că o dăruiesc ție”.
Care sunt trăsăturile distinctive a fidelității între doi soți?
„Prima trăsătură a fidelității între doi soți este conștientizarea gândirii vieții în doi. Tot ceea ce eu fac nu este ceva izolat, individual: trebuie să renunț la mine însumi pentru ca să se nască cuplul. E necesar deci să gândească drumul împreună. De multe ori soții după un pic de timp sunt dezamăgiți deoarece nu au fost realizate ”așteptările” de la celălalt... Nu trebuie să se aștepte ceva de la celălalt: greu ”se schimbă cineva cu căsătoria”.... Trebuie să proiecteze împreună ”viața de zi cu zi”. Fundamental pentu aceasta este dialogul constant asupra oricărui lucru, o comunicare profundă. Multe cupluri se separă pentru că lipsește dialogul, neavând ce să-și vorbească... Dialogul, deci, dar și smerenie, gingășie... Apoi să se obișnuiască să folosească cuvântul ”nostru”. Observ la multe cupluri obișnuința să distingă timpul ”meu”, vacanța ”mea”, banii ”mei”, mașina ”mea”, fiii ”mei”... deci au o mare dificultate să zică ”nostru”.
Zilele sunt de multe ori obositoare, viața concretă face să dispară entuziasmul. Unde și de la cine poate un cuplu să găsească forța necesară ca să reziste și să existe?
„Astăzi nu sunt timpuri ușoare pentru familie. Căsătoriile se fac la o vârstă înaintată și acest lucru aduce cu sine și dificultatea modelări celor doi. Viața este plină cu lucruri care trebuie făcute și de multe ori ne dăm seama că mai degrabă supraviețuim decât trăim. Chiar și timpul petrecut împreună acasă riscă să fie un timp pierdut. E nevoie să fie depășită această realitate și să se găsească spațiu și timp pentru întâlnire. Cea ce înseamnă găsirea unui timp pentru rugăciune, de a asculta împreună Cuvântul Domnului. Nu e nevoie la început să se facă cine știe ce, ci mici gesturi: rugăciunea înainte de a mânca; televizorul și computerul închise pentru a favoriza dialogul. Am observat că e suficient să se înceapă, dar e nevoie de un început... Și apoi redescoperirea unui element esențial al credinței noastre Providența”.
Nu vi se pare că vorbind de fidelitate, înainte de preocuparea de a fi ”fideli unul celuilalt”ar trebui redescoperită conștientizarea că, în primul rând, este vorba de o alegere de coerență a fiecărei persoane cu ea însăși?
„Da, dar mai întâi trebuie să plecăm de la fidelitatea față de Dumnezeu. El este ”fidelul” prin excelență. Prin urmare orice alegere de viață, orice act de iubire, se dechide fidelității dacă se trăiește în Dumnezeu. Mă surprinde de fiecare dată faptul că în formula consensului la cununie nu se zice ”Promit că te iubesc pentru totdeauna și o să-ți fiu fidel” ci: ” Promit că o să-ți fiu fidel întotdeauna...și să te iubesc”. Fidelitatea este un semn al iubirii (agaphe) care caracterizează modul de a acționa a lui Dumnezeu cu noi: o iubire ”care trece dincolo de moarte”, deoarece iubirea nu moare; o iubire care l-a făcut pe Isus să-și dea viața pe cruce. A fi fideli înseamnă pentru fiecare creștin să redescopere propriul botez prin care este înglobat în Cristos care moare și dă viață....
Ce trebuie să facă un cuplu când experimentează durerea unei trădări (înșelări) și cum poate să se deschidă dimensiunii iertării? La cine poate să ceară ajutor?
„Ar fi foarte frumos să avem o soluție la această întrebare... Răspunsul ar trebui să fie foarte simplu: nu mergeți... la avocat. Nu v-ați cununat în fața unui avocat, ci înaintea unui preot, un instrument a lui Dumnezeu. Cu siguranță comunitatea creștină poate să fie de mare ajutor pentru cuplurile în dificultate. Din nefericire nu tot timpul sunt comunități care să garanteze o apropiere față de tinerele familii de astăzi. Cred că noi preoții și noi creștinii în general trebuie încă să creștem pentru ca să fim în mod real și concret apropiați exigențelor și problemelor familiilor. Pregătirile la căsătorie trebuie să fie, înainte de a fi o simplă discuție pentru cununie, un semn de apropiere și prietenie față de multe persoane care revin în Biserică după mult timp. Dacă cuplul ar experimenta prietenia, disponibilitatea, ascultarea, va ști să găsească în parohie un punct de sprijin constant....
Traducere: AMR
