În duminicile de după Rusalii, ne-am obișnuit cu câteva lucruri. Ne-am obișnuit să vedem oameni care au nevoie de Isus și de aceea îi ies în cale într-un fel sau altul și îi cer ajutorul. Ne-am obișnuit să îl vedem deasemenea pe Mântuitorul cum răspunde imediat la astfel de apeluri izvorâte din suferință și credință. În sfârșit, am putut vedea cum cei de lângă Isus, mulțimea, blocheză de multe ori comuniunea atât de mult dorită. Așa este în cazul orbului, așa este în cazul lui Zaheu. În evanghelia de astăzi constatăm o răsturnare de situație, fiindcă Fiul lui Dumnezeu pare surd la apelurile femeii, pe când ucenicii intervin în favoarea ei, rugându-l să o ajute. De unde această schimbare?
În primul rând mântuirea se împlinește după un plan al lui Dumnezeu care respectă timpul uman: Isus se naște în Betleem ca orice om, apoi așteaptă atâția ani în Nazareth, stând împreună cu Maria și Iosif și așa mai departe. Ne-am aștepta parcă din când în când ca Dumnezeu să sară etape tocmai fiindcă este Dumnezeu, însă vedem un ritm și un pas adaptat pasului nostru. Răspândirea Evangheliei și a Împărăției Cerurilor se împlinește în același fel: Mântuitorul începe cu poporul ales pentru a lărgi mai apoi predicarea prin apostoli la toate neamurile.
Partea minunată din evanghelia de astăzi este să vedem cum la insistențele noastre, la rugăciunile noastre, Dumnezeu este dispus să-și schimbe planul. O vedem pe femeia din părțile Tirului și ale Sidonului cerând ajutor. Așa însă cum anunța Isus ucenicilor, nu este încă vremea păgânilor. După Înviere doar, Isus își trimite ucenicii să predice la toate neamurile, până la marginile pământului. Deocamdată predicarea este rezervată poporului ales și de aceea Isus își continuă drumul și planul ca și cum nu ar auzi strigătele de ajutor. Aici are loc însă o schimbare radicală: femeia insistă, femeia continuă să spere și să creadă și face apel la o pâine unică din care cere doar bucățele, firimituri. Este interesant de văzut un episod oarecum similar în care Mântuitorul înmulțește pâinile și îi pune pe ucenici să strângă firimiturile, ca și cum nimic nu trebuie să se piardă. Ucenicii vor trebui să distribuie aceste părticele în misiunea lor printre păgâni după Învierea și Înălțarea la Cer a Domnului.
Să nu uităm că suntem și noi la origine păgâni. Suntem moștenitori doar prin credință și nu prin originile noastre. Strigătul cananeencei să ne fie de aceea semn de speranță în momentele în care totul pare pierdut, în cele în care Cerul pare surd la rugăciunile noastre. Mama Sfântului Augustin s-a rugat zeci de ani pentru convertirea fiului ei și doar într-un sfârșit Domnul și-a arătat îndurarea. Dacă Sfânta Monica a așteptat atât de mult, suntem noi îndreptățiți să ne îmbufnăm sau să ne plictisim?
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 15,21-28
În vremea aceea, a plecat Isus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Isus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.
