Cât de clar se percep lucrurile odată ce am trecut de poarta vieții! Cât de limpede ne este vederea în momentul în care părăsim umbra și visul acestei lumi! Bogatul își vede instantaneu greșelile și îl vede pe un Lazar pe care-l ignorase o viață-ntreagă. Evanghelia de astăzi ne oferă o fereastră peste timp și spațiu prin care să contemplăm adevărata miză a acestei vieți. Redusă de multe ori doar la ceea ce vedem acum și aici, existența noastră banală și săracă ni se dezvăluie bogată de eternitate. Cuvântul lui Dumnezeu relativizează perspectiva exclusiv umană asupra realității, împodobind-o cu refrenul fericirilor: fericiți cei săraci, fericiți cei ce plâng, fericiți cei ce suferă... Perplecși și contrariați de multe ori în fața acestei perspective inversate, regăsim în evanghelia de astăzi o lumină. E adevărat, e doar un colț al voalului care se ridică, însă e suficient pentru ca umbrele din viața noastră să-și piardă consistența, oferindu-ni-se șansa unui nou început.
Evanghelia de astăzi nu este matematică; nu ne spune de câte fire de aur e nevoie pentru ca totul să se transforme în bogăție și nici de câte lipsuri pentru ca cineva să fie considerat sărac. Nu ne spune nici cine e cel bun și cel rău. Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă mai degrabă o perspectivă a iubirii lui Dumnezeu care învăluie totul, lăsându-ne în același timp deplina libertate. Suntem poate prea obișnuiți să vedem lumea în alb și negru și omitem astfel amănunte importante. Uităm de exemplu de iubirea care îl insoțește pe cel bogat întreaga viață, oferindu-i zilnic cheia schimbării și deci a mântuirii prin Lazăr, cel de la poarta lui. Zi de zi, Dumnezeu îl cheamă, zi de zi Domnul îi oferă șansa vieții veșnice. Ar fi suficiente câteva firimituri, ar fi nevoie doar de o urmă de compasiune și de iubire, pentru a crea o comuniune capabilă să anuleze prăpastia despărțitoare de dincolo. O similară iubire este manifestată și fraților bogatului fără nume prin legea lui Moise și prin profeți.
Dacă, așa cum spuneam, nu sunt condamnate categorii de persoane, este în schimb condamnată închiderea inimii în fața iubirii, indiferent dacă cel în cauză este bogat ori sărac. Cazul lui Anania și al soției lui din Faptele Apostolilor este grăitor în acest sens. Sunt ei bogați sau săraci? E dificil de spus. Își vând întreaga avere pentru a o pune la dispoziția comunității și, deci, sunt săraci. Dar în același timp își păstrează, ascunzând o parte din bani și devin bogați nu prin cantitatea păstrată, ci prin inchiderea în fața iubirii.
Evanghelia de astăzi ne aduce aminte că fiecare acțiune a noastră aici se răsfrânge în eternitate. Și asta nu pentru a ne crea un stres continuu, ci pentru a ne revela demnitatea cu care am fost creați. Tuturor Dumnezeu ne dăruiește din abundență iubirea și darurile Sale, iar în funcție de starea noastră, ne pune la dispoziție și mijloacele pentru a evita prăpastia separației de semenii noștri și de Dumnezeu. Indiferent de stare și de mijloace, sensul este cel al comuniunii. În funcție de această comuniune putem judeca dacă ceea ce facem este o expresie sau o căutare a iubirii ori o avanpremieră a prăpastiei: dacă ne apropie sau dimpotrivă ne depărtează de aproapele nostru și de Dumnezeu. Unora Domnul le cere renunțarea totală, ca și în cazul apostolilor. Altora ca și mai marelui vameșilor le acceptă jumătatea pusă la dispoziția săracilor. Altora, precum bogatului din evanghelie le-ar fi probabil suficiente câteva firimituri zilnice din ceea ce posedă pentru a umple prăpastia.
Lazăr înseamnă “Domnul ajută”. Dumnezeu ne cheamă deci, precum ne spune sfânta Tereza de Calcuta să fim mâinile Lui, picioarele Lui pentru a-i ajuta pe cei sărmani. Vom refuza oare chemarea Domnului?
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 16,19-31
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.
