Duminica vindecării celor doi orbi
În evanghelia după Matei, apar doi orbi. Asta înseamnă că unul e cel din evanghelie, iar celălalt cel ce citește, adică fiecare dintre noi. Astfel înțelegem că citind Evanghelia nu citim doar ceea ce s-a întâmplat acum 2000 de ani, ci descoperim o poveste de iubire între Dumnezeu și oameni care ne privește și pe noi. În timpul Sfintei Liturghii regăsim un moment în care diaconul sau preotul duce în procesiune în mod solemn Sfânta Evanghelie ridicând-o și prezentând-o tuturor credincioșilor. Precum Sfintele Daruri scoase în procesiune sunt menite să devină hrana spirituală sub forma Trupului și Sângelui Mântuitorului, la fel și Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Evanghelie, ne este oferită ca și nutremânt pentru suflete. Așadar nu o carte și o lectură ca oricare alta, ci un Cuvânt Viu pentru fiecare dintre noi, orb sau lepros sau nevoiaș precum cei din Evanghelie. Luminați de Cuvântul lui Dumnezeu, hrăniți cu Trupul și Sângele Fiului suntem într-o comuniune cu Dumnezeu ce ne face să ne simțim acasă, pregustând adevărata noastră Casă, Împărăția Cerurilor. Despre asta e vorba și în evanghelia de astăzi ce ne spune că minunea vindecării are loc în casă. În lectura de duminica trecută, Isus îl invită pe slăbănogul vindecat să-și ia patul și să meargă unde? La casa lui, care nu mai e vechea casă, cea a pacatului și a lumii, ci noua realitate a mântuirii și a comuniunii cu Dumnezeu. În evanghelia de acum două duminici, Mântuitorul îi scotea pe posedații gadareni din morminte, case ale morții și deci ale celui rău, pentru a se regăsi sănătoși și eliberați la picioarele lui Cristos.
Aceeași invitație ne este adresată și nouă, aceea de a intra în Casa Domnului la Sfânta Liturghie și de a rămâne și după încheierea ei în acea stare de har ce ne face să simțim pacea, liniștea și bucuria adevăratei noastre Case. Isus este același și astăzi: trece printre noi propovăduind Cuvântul Său și vindecându-ne bolile și neputințele. E suficient să credem. Să credem în iubirea Lui, să credem în promisiunile Lui, să împlinim cuvintele Lui. Aici intrăm în misterul libertății noastre, pe care Dumnezeu îl respectă întotdeauna. Pe fiecare dintre noi, atunci când îi cerem ajutorul ne întreabă: crezi că pot să fac eu aceasta? Și fiecaruia ne dăruiește după credința noastră. E o logică și un pasaj peste care am vrea să sărim, fiindcă pare greu, pare complicat, deoarece implică responsabilitate. Am prefera să fie simplu, ca la bancă: să introducem un card, să tastăm un cod și să primim ceea ce cerem. Însă Dumnezeu ne tratează că persoane și nu ca pe o serie de numere. Și ne oferă nu câteva monede de subzistență, ci un banchet regesc și viața veșnică. Alegem viața sau alegem 30 de arginți? Iată o întrebare de 100 de puncte!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 9,27-35
Plecând Isus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Isus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Isus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.
