Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Căutarea bogățiilor îndepărtează de iubirea lui Dumnezeu

 
Căutarea bogățiilor îndepărtează de iubirea lui Dumnezeu
  • 26 Feb 2017
  • 3752

”Noi ne îndepărtăm de iubirea lui Dumnezeu atunci când mergem în căutarea obsesivă a bunurilor pământești și a bogățiilor, manifestând astfel o iubire exagerată față de aceste realități”: a spus Papa Francisc la rugăciunea ”Angelus” recitată împreună cu mii de romani și pelerini prezenți în Piața San Pietro duminică, 26 februarie 2017. În alocuțiunea sa, pontiful a făcut un comentariu la evanghelia duminicii (Mt 6,24-34), a opta din timpul liturgic de peste an, cu câteva zile înainte de începerea Postului Mare după calendarul roman sau latin. La saluturile finale, Sfântul Părinte a menționat grupurile de adolescenți din Italia și din alte țări și, cu ocazia Zilei bolilor rare, marcată în 28 februarie, a pledat pentru un sprijin adecvat pe plan medical și legislativ în favoarea pacienților și a familiilor. 

Pagina evangheliei proclamată în această duminică (Mt 6,24-34) este o rechemare puternică la încredere în Dumnezeu care se îngrijește de toate făpturile, de la soarta animalelor și frumusețea crinilor, până la privirea benefică asupra omului. Marcată de nenumărate griji care răpesc seninătatea și armonia, viața omului cunoaște deseori un zbucium zadarnic pentru că nu ajunge să schimbe cursul evenimentelor. ”Isus ne îndeamnă cu insistență să nu ne facem griji pentru ziua de mâine”, a subliniat Sfântul Părinte, ”amintindu-ne că dincolo de toate se află un Tată iubitor care nu uită niciodată de fiii săi: a se încrede în El nu rezolvă în mod magic toate problemele, dar ajută la înfruntarea acestora cu spiritul potrivit”. ”Dumnezeu”, a spus în continuare papa Francisc, ”nu este o ființă îndepărtată: El este refugiul nostru, izvorul seninătății și al păcii noastre. Este stânca mântuirii noastre de care ne putem sprijini în certitudinea că nu vom cădea; este apărarea noastră de răul care stă mereu la pândă”.
Papa Francisc: «Dumnezeu este pentru noi marele prieten, aliatul, părintele, dar nu ne dăm seama întotdeauna de acest fapt. Nu ne dăm seama că avem un prieten, un aliat, un tată care ne iubește și preferăm să ne bizuim pe bunurile imediate pe care le putem atinge, pe bunurile trecătoare, uitând și uneori refuzând binele suprem: iubirea paternă a lui Dumnezeu. A-l simți Tată în această epocă marcată de condiția de orfan, este atât de important. În această lume orfană, să-l simțim Tată. Noi ne îndepărtăm de iubirea lui Dumnezeu când mergem în căutarea obsesivă a bunurilor pământești și a bogățiilor, manifestând astfel o iubire exagerată față de aceste realități».

”Isus”, a reluat pontiful, ”ne spune că această căutare frenetică este iluzorie și motiv de nefericire. El dă discipolilor săi o regulă de viață fundamentală: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu» (v. 33). Este vorba de realizarea planului pe care Isus l-a anunțat în Predica de pe Munte, prin încrederea în Dumnezeu care nu dezamăgește, dându-și de lucru ca administratori credincioși ai bunurilor pe care El ni le-a dăruit, chiar și cele pământești, dar fără a se da peste cap ca și cum totul, chiar și mântuirea noastră, ar depinde numai de noi. Această atitudine evanghelică cere o alegere clară, pe care pericopa de astăzi o arată cu precizie: «Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei» (v. 24)”.
Papa Francisc: «Ori Domnul, ori idolii fascinanți, dar amăgitori. Această alegere pe care suntem chemați să o punem în practică se repercutează, apoi, în toate faptele, planurile și angajamentele noastre. Este o alegere de făcut în mod clar și de reînnoit în continuu, pentru că tentațiile de a reduce totul la bani, plăcere și putere sunt insistente».

Dacă ”cinstirea acestor idoli duce la rezultate palpabile, deși sunt trecătoare”, a subliniat mai departe papa Francisc, ”opțiunea în favoarea lui Dumnezeu și a Împărăției sale nu își arată întotdeauna roadele sale. Este o decizie care se ia în speranță și care îi lasă lui Dumnezeu realizarea deplină. Speranța creștină este îndreptată spre împlinirea viitoare a făgăduinței lui Dumnezeu și nu se oprește în fața niciunei dificultăți, pentru că este întemeiată pe fidelitatea lui Dumnezeu care nu încetează niciodată”.

Fecioara Maria, a încheiat Sfântul Părinte, ”să ne ajute să ne punem încrederea în iubirea și bunătatea Tatălui ceresc, să trăim în El și împreună cu El. Aceasta este premisa pentru a depăși frământările și adversitățile vieții, chiar și persecuțiile, cum ne de dovedește mărturia multor frați și surori”.

După rugăciunea ”Angelus”, pontiful a salutat grupurile de pelerini din Italia, Polonia, Spania și din alte țări, în special adolescenții care se pregătesc să primească sacramentul Mirului. De asemenea, Sfântul Părinte a menționat grupul care a venit în Piața San Pietro cu ocazia «Zilei bolilor rare», care se marchează în 28 februarie, și a pledat pentru un sprijin medical și legislativ adecvat pentru pacienți și familiile lor.

Primiți la final și Binecuvântarea apostolică a papei Francisc.

(rv – A. Dancă)



Sursa:ro.radiovaticana.va