Cinci Fericiți ai Bisericii Catolice au fi proclamați Sfinți pe 13 octombrie 2019, în Piaţa Sfântul Petru, în cadrul celebrării euharistice prezidată de papa Francisc. Cei cinci noi sfinţi sunt Ioan Henric Newman (1801-1890), Iosefina Vannini (1859-1911), Maria Tereza Chiramel Mankidiyan (1876-1926); Dulce Lopes Pontes (1914-1992) şi Margareta Bays (1815-1879). «Credinţa ta te-a mântuit» (Lc 17.19). Este punctul de sosire al Evangheliei zilei, care ne arată calea credinţei.» Astfel a început papa Francisc omilia Sfintei Liturghii de duminică, 13 octombrie 2019, în cadrul căreia au fost proclamaţi cinci noi sfinţi.
Oprindu-se asupra parcursului de credinţă, Sfântul Părinte a comentat trei etape semnalate de leproşii vindecaţi de Isus, după cum relatează evanghelia liturgiei Duminicii a XXVIII-a din timpul de peste an, după sfântul Luca, capitolul 17, 11-19.
Papa Francisc: «În primul rând, a invoca. Leproşii se află într-o condiţie groaznică, nu doar din cauza bolii care, răspândită şi în zilele noastre, trebuie combătută cu toate forţele, ci mai ales din cauza excluziunii sociale. În timpul lui Isus erau consideraţi necuraţi şi ca atare trebuiau să stea izolaţi, la o parte (cf Lev 13,46). De fapt, vedem că, venind în întâmpinarea lui Isus, "stăteau la distanţă" (cf Lc 17,12). Însă, chiar dacă condiţia lor îi dă la o parte, îl invocă pe Isus "ridicându-şi glasul" (v 13), după cum spune Evanghelia. Nu se lasă paralizaţi de excluziunile din partea oamenilor şi îşi înalţă glasul către Dumnezeu, care nu exclude pe nimeni. Iată cum pot fi scurtate distanţele, cum să te ridici din singurătate: nu prin închiderea în noi înşine şi în propriile regrete, nu gândindu-ne la judecăţile altora, ci invocându-l pe Domnul, pentru că Domnul ascultă strigătul celui care este singur.»
Amintind că, asemenea leproşilor despre care relatează Evanghelia, "şi noi avem nevoie să fim vindecaţi, cu toţii", având necesitatea "de a fi vindecaţi de neîncrederea în noi înşine, în viaţă, în viitor; de numeroase temeri; de viciile cărora le suntem sclavi; de numeroase închideri, dependenţe şi ataşamente: de jocul de noroc, de bani, de televizor, de celular, de judecata celorlalţi, papa Francisc a spus:
Papa Francisc: «Domnul ne eliberează şi ne vindecă inima, dacă-l invocăm, dacă-i spunem: "Doamne, eu cred că tu mă poţi însănătoşi: vindecă-mă de închiderile mele, eliberează-mă de cel rău şi de frică, Isus!". În această Evanghelie, leproşii sunt primii care invocă numele lui Isus. Apoi o vor face un orb şi un tâlhar răstignit: lumea nevoiaşă invocă numele lui Isus care înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Îl cheamă pe Dumnezeu pe nume, în mod direct, spontan. A chema pe nume este semn de încredere şi Domnului îi place [acest lucru]. Credinţa creşte astfel, prin invocarea plină de încredere, purtându-i lui Isus ceea ce suntem, cu inimă deschisă, fără să ne ascundem mizeriile. Să invocăm zilnic, cu încredere, numele lui Isus!»
Oprindu-se asupra celei de-a doua etape – a merge – pontiful notează că în Evanghelia liturgiei zilei (Duminica a XXVIII-a din timpul de peste an) apar în jur de zece verbe de mişcare. «Însă», precizează pontiful, «ceea ce impresionează este mai ales faptul că leproşii nu sunt vindecaţi când stăteau nemişcaţi în faţa lui Isus ci succesiv, în timp ce mergeau: "Şi, în timp ce mergeau, s-au curăţat", spune textul (v.14). Sunt vindecaţi în timp ce mergeau la Ierusalim, adică în timp ce înfruntau un urcuş».
Papa Francisc: «Tocmai pe drumul vieţii are loc purificarea, un drum care este deseori un urcuş, fiindcă duce spre înalt. Credinţa cere un drum, o ieşire, face minuni dacă ieşim din certitudinile noastre conciliante, dacă părăsim porturile noastre liniştitoare, cuiburile noastre confortabile. Credinţa creşte prin dăruire şi se măreşte prin risc. Credinţa continuă când mergem înainte echipaţi cu încrederea în Dumnezeu. Credinţa îşi face drum prin paşii umili şi concreţi, după cum umil şi concret a fost drumul leproşilor şi scufundarea în râul Iordan a lui Naaman, din prima lectură (cf 2Re 5,14-17). Tot astfel este şi pentru noi: înaintăm în credinţă prin iubire concretă şi umilă, prin răbdarea zilnică, invocându-l pe Isus şi mergând înainte.»
Pontiful a evidenţiat şi un alt aspect "interesant" din drumul leproşilor, faptul că merg împreună, după cum relatează Evanghelia, la versetul 14: "Şi, în timp ce mergeau, au fost purificaţi", istorisirea făcându-se întotdeauna la plural, papa Francisc evidenţiind: "credinţa înseamnă a merge împreună, niciodată singuri".
Referindu-se la cea de-a treia şi ultima etapă, exprimată prin verbul "a mulţumi", papa Francisc observă că doar celui care mulţumeşte Isus îi spune: "Credinţa ta te-a mântuit" (versetul19), acesta fiind "nu doar însănătoşit ci şi mântuit".
Papa Francisc: «Mântuirea nu înseamnă să bei un pahar cu apă pentru a te simţi bine, ci este întâlnirea cu Isus. Mântuirea nu înseamnă să bei un pahar de apă pentru a fi în formă, înseamnă să mergi la izvor, care este Isus. Doar El ne eliberează de cel rău şi vindecă inima, doar întâlnirea cu El mântuieşte şi face ca viaţa să fie deplină şi frumoasă. Când îl întâlnim pe Isus, gratitudinea se iveşte spontan, pentru că se descoperă cel mai important lucru din viaţă: nu a primi un har sau a rezolva un necaz, ci a-l îmbrăţişa pe Domnul vieţii.»
«Este frumos să vezi că acel om vindecat, care era un samaritean, îşi exprimă bucuria cu întreaga sa fiinţă: îl laudă pe Domnul cu glas puternic, cade cu faţa la picioarele lui şi-i mulţumeşte (cf versetele 15-16)», a continuat pontiful subliniind că «punctul culminant al vieţii de credinţă este să trăieşti aducând mulţumire».
Papa Francisc: «A invoca, a merge, a mulţumi. Azi, îi mulţumim Domnului pentru noii Sfinţi care au înaintat în credinţă, pe care acum îi invocăm ca mijlocitori. Trei sunt călugăriţe, ele arătându-ne că viaţa consacrată este un drum de iubire la periferiile existenţiale ale lumii. În schimb, sfânta Margareta Bays, era o croitoreasă şi ne revelează cât este de puternică rugăciunea simplă, suportarea cu răbdare, dăruirea tăcută: prin aceste atitudini, Domnul a făcut să retrăiască în ea splendoarea Paştelui. Este sfinţenia de fiecare zi, despre care vorbeşte sfântul cardinal Newman care a spus: "Creştinul posedă o pace profundă, tăcută, ascunsă, pe care lumea nu o vede, […]. Creştinul este vesel, liniştit, bun, amabil, politicos, simplu, modest; nu înaintează pretenţii, […] comportamentul său este atât de departe de autoevidenţierea ostentativă şi de comportamentul sofisticat încât, la prima vedere, ar putea fi luat drept o persoană obişnuită" (Parochial and Plaun Sermons, V,5). Să-i cerem să fim astfel, "lumini blânde" între obscurităţile lumii. Isus, "rămâi cu noi iar noi vom începe să strălucim precum străluceşti Tu, să strălucim în lume aşa încât să fim lumină pentru alţii.» (Meditations on Christian Doctrine, VII,3). Amin»
