Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Anul acesta va fi recunoscută sfinţenia „Papei celui bun”

 
Anul acesta va fi recunoscută sfinţenia „Papei celui bun”
  • 05 Iul 2013
  • 8854
de Andrea Tornielli

Wojtyla „sfânt repede”, dar împreună cu Ioan al XXIII-lea, „Papa cel bun”. În dimineaţa zilei de 4 iulie s-au reunit în Vatican cardinalii şi episcopii care sunt membrii Congregaţiei Cauzei Sfinţilor pentru examinarea unor dosare înainte de începerea verii. Între acestea se află şi minunea atribuită intercesiunii lui Ioan Paul al II-lea, vindecarea instantanee a unei femei. Acesta este ultimul pas decisiv înainte de punerea sigiliului definitiv de către Papa Francisc care va conduce la canonizarea pontificelui polonez într-un timp record, după ce a fost beatificat acum 2 ani.

Surpriza este însă reprezentată de faptul că episcopii şi cardinali trebuie să analizeze un alt dosar adăugat în ultimele zile: acela al canonizării lui Ioan al XXIII-lea, papa care a convocat Conciliul Vatican al II-lea, mort în luna iunie acum 50 de ani şi beatificat în 2000. Un lucru neprevăzut care demonstrează dorinţa de a celebra cele două canonizări împreună, conducând spre aureolă şi spre cultul universal pe ambii papi.

Data cea mai probabilă a ceremoniei de canonizare a celor doi ar putea fi stabilită pentru luna decembrie, imediat după încheierea Anului Credinţei. Ipoteza iniţială, aceea a unei canonizări în luna octombrie, devine din ce în ce mai improbabilă datorită lipsei de timp şi a problemelor organizatorice. Card. Angelo Amato, prefectul Congregaşiei Cauzei Sfinţilor, după deciziile pe care le-au luat în această dimineaţă se va întâlni zilele următoare cu Papa Francisc, iar în câteva zile ştirea canonizării celor doi papi ar putea să devină oficială.

Wojtyla a fost cel care în octombrie 2000, în timpul Jubileului, l-a proclamat fericit pe Ioan al XXIII-lea şi pe Pius al IX-lea, ultimul papă rege.

Conform normelor canonice, pentru canonizare este necesară recunoaşterea unui al doilea miracol care a avut loc după beatificare. În ultimii 30 de ani au avut loc nenumărate graţii primite datorită intercesiunii lui Roncalli, dar până cu puţin timp în urmă nu se ştia că au trecut de comisia de medici şi de cea a teologilor de la „fabrica de sfinţi” de la Vatican.

Pe 3 iunie 1963, la ora 19.49, mulţimea din Piaţa Sf. Petru din Roma a văzut aprinzându-se lumina din dormitorul apartamentului papal şi astfel afla de moartea Papei Ioan al XXIII-lea. În mai puţin de 5 ani de potificat, papa „de tranziţie”, a ajuns la sufletele oamenilor din întreaga lume datorită simplităţii gesturilor şi cuvintelor. Vizitele la închisoarea Regina Coeli, la spitalul pediatric Bambin Gesu şi vizitele parohiale l-au făcut foarte popular. Decizia istorică de a convoca un conciliu ecumenic a schimbat faţa Bisericii, chiar dacă Roncalli nu a văzut concluziile conciliului, reuşind să închidă doar prima dintre cele patru sesiuni conciliare.

În timpul conciliului unii episcopi au propus ca Ioan al XXIII-lea să fie declarat sfânt prin proclamare. Succesorul său, Paul al VI-lea, a preferat căile canonice, deschizând un formal proces canonic, dorind să deschidă proces de canonizare şi pentru predecesorul lui Roncalli, Pius al XII-lea.

Sursa:totustuus.it