Zilele Mondiale ale Tineretului 2016 au fost pur și simplu o experiență surprinzătoare. Bineînțeles că am fost nerăbdătoare și timp de câteva luni am numărat zilele care mă despărțeau de plecarea spre Polonia. Bineînțeles că știam că persoanele cu care voi petrece două săptămâni sunt minunate. Și cu toate astea, nu m-am așteptat să văd atât de multe locuri noi, să cunosc atât de multe persoane superbe, să descopăr atâtea culturi noi, să aud atât de multe limbi vorbindu-se simultan în același loc sau să văd mai mult de două milioane de oameni rugându-se în același timp. M-au surprins și amabilitatea și căldura cu care am fost primiți de gazdele noastre, frumusețea Cracoviei și numărul zâmbetelor pe care le-am văzut. Și acum? Acum nu pot să cred că s-a terminat. Și deja îmi e dor de tot – de grupurile care ne salutau când treceau pe lângă noi, de oamenii care veneau și ne cereau să facem poze cu ei, de fericirea oferită de Zilele Mondiale ale Tineretului, chiar și de ploaie și de mersul pe jos, dar mai ales de persoanele care m-au însoțit. Și pentru asta nu pot decât să îi mulțumesc lui Dumnezeu. (Maria Moşneag)
Hei, lume! Am văzut postarea lui Victor şi simţeam nevoia să spun cuiva adevărata experienţă pe care am trăit-o la Zilele Mondiale ale Tineretului din Cracovia. Peste treaba cu atâta mers pe jos şi alte momente care ne-au stors de puteri, am încercat mereu să nu mă plâng şi chiar să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru vremea pe care am avut-o. El ştie de ce a vrut să fie aşa, să ne fie atât de cald şi apoi sa ne îngheţe ploaia şi de ce a vrut să mergem cale atât de lungă. Până la urmă, consider că am mers în pelerinaj şi a trebuit să trecem prin unele încercări mai grele, tocmai ca să ne fie ascultate rugăciunile. Nu cred că am mai simţit aşa ceva până acum: sentimentul acela extrem de puternic, atunci când auzi două milioane de voci cântând imnul Zilelor Mondiale ale Tineretului sau rugându-se. Şi îi mai mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ştie El de ce nu a vrut să intru până lângă Sfântul Părinte. Am observat de acolo, de la intrare, că toata lumea din sectorul respectiv era agitată, iar de la poartă, toţi cei care am rămas în afară am fost atenţi şi am reuşit să îl ascultăm pe Papă şi pe ceilalţi tineri care au vorbit la microfon. Nu sunt deloc dezamăgit, ba chiar m-am simţit foarte privilegiat stând acolo. Îmi amintesc în special de o fată care venise din Siria şi care a povestit cu lux de amănunte cum i-a fost atacat oraşul şi i-au murit prietenii şi familia, chiar sub ochii ei… Abia se abţinea să nu plângă. Ne-a cerut să ne rugăm pentru ţara ei, iar apoi şi Papa Francisc a reluat această temă. Sfântul Părinte ne-a rugat pe toţi să nu mai fim indiferenți – „stând pe canapea în faţa ecranelor” – , ci să încercam să înțelegem cu adevărat ce se întâmplă acolo, să-i purtăm în rugăciune pe acei oameni, dar şi pe toţi aceia care le fac rău ca să poată avea curajul de a se îndrepta. Vreau să vă mărturisesc şi că am avut o perioadă grea, înainte de Zilele Mondiale ale Tineretului, iar experienţa aceasta, alături de voi, prietenii mei buni, m-a încurajat foarte mult şi simt că încrederea în mine a crescut la fel de mult. Vă mulţumesc tuturor pentru tot, aţi fost grozavi şi abia aştept să ne reîntâlnim în aceeaşi formaţie. Vacanţă plăcută, tuturor! (Alexandru Recean)
Nu voi uita niciodată aceste două săptămâni petrecute alături de persoane deosebite care mi-au devenit ca o familie pe parcursul Zilelor Mondiale ale Tineretului. Am învățat să îi ajut necondiționat pe cei care au nevoie, să dau din puținul meu celor care au și mai puțin. Zilele petrecute în Polonia, dedicate celebrării tinereții, m-au făcut să simt solidaritatea tinerilor catolici; mi-au dat șansa să mă rog împreună cu două milioane de oameni veniți din toată lumea, toți uniți cu același scop, oameni care reprezintă viitorul. Am trăit clipe minunate, am cântat, am dansat în ploaie, am râs, iar lacrimile din momentul despărțirii sunt dovada faptului că experiența trăită alături de pelerinii veniți din toată lumea a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea, una pe care nu o voi uita niciodată. Mă simt binecuvântată că am participat la Zilele Mondiale ale Tineretului deoarece mi-au luminat calea și m-au ajutat să văd cât de solidari pot fi oamenii, prin rugăciune. (Alexia Trandafir)
Şi iată ca s-au sfârșit aceste două săptămâni minunate în care fiecare dintre noi a avut șansa de a medita asupra milostivirii, a putut cunoaște locuri şi tradiții, oameni şi mai ales a putut să se cunoască pe el însuşi, trup şi suflet. Acum, ajuns acasă, stau şi mă gândesc ce repede a trecut totul, atâtea momente minunate ne-au legat. Pe lângă acestea au fost desigur şi acele momente care ne-au pus la încercare: căldura, ploaia, uneori, şi neatenția… unora dintre noi. Dar cu toate acestea ne-am întors acasă cu fantastice povestiri, adevărate basme, deoarece au fost clipe atât de minunate încât poți spune că nu e posibil așa ceva în realitate. Scopul acestui pelerinaj a fost acela de a ne uni şi mai mult cu Dumnezeu și de a-L cunoaște mai mult pe Isus. Şi sunt sigur că fiecare dintre noi s-a întors acasă cu Dumnezeu în inimă şi cu o altă viziune asupra lumii care ne înconjoară. Şi mai sunt sigur de încă ceva: că nu reușeam să descoperim toate aceste lucruri fără ajutorul atâtor persoane care și-au dăruit din timpul lor pentru a ne ajuta în diverse moduri. Şi ca să închei, totuşi, le mulțumesc acestor persoane minunate pentru tot ceea ce au făcut pentru noi. Ar mai fi romane întregi de scris despre acest pelerinaj, dar mă opresc aici. Vă mulțumesc! (Alexandru Ferenţ)
Experienţa momentelor petrecute la Zilele Mondiale ale Tineretului, împreună cu prietenii mei, a trezit în mine o serie de sentimente care mi-au umplut sufletul de bucurie. Pot vorbi doar la superlativ despre momentele petrecute în Polonia. Nu există suficiente epitete care să descrie magia pe care am trăit-o. Am câștigat prietenia unor tineri frumoși, prietenia unor oameni pe fața cărora se citea iubirea lui Dumnezeu. Au fost și zile în care fețele noastre trădau puțină oboseală, o oboseală pozitivă datorată programului intens de care ne-am bucurat. Am prieteni care s-au bucurat atât de mult de eveniment încât seara cădeau toropiți…Tudor știe cel mai bine! Am apreciat foarte mult faptul că, în grupul nostru, toată lumea a dat dovadă de milostivire. Stomacul meu a simțit asta din plin. Pe baza tichetelor primite toți ne-am cumpărat mâncare pe care o împărțeam între noi. Țin minte cum veneau la mine și mă întrebau: „Dani, vrei asta? Dani, încearcă asta! Dani, ține tu dulciurile astea!”. Dacă venea Apocalipsa, clar aveam ce mânca. Ema era mereu în spatele meu pregătit să-mi dea ceva să înfulec. Un moment amuzant a fost într-o benzinărie unde am intrat să mâncăm. Stăteam la coadă, așteptându-mi rândul. Până mi-a venit mie rândul să comand, deja primisem mâncare din stânga și din dreapta și, deja, eram sătul! Momente de neuitat am trăit și în autocar, în drumul spre Polonia, unde am cântat la chitară alături de Alexia, de Maria, de Nicoleta, de Giulia, de Ema și de toți ceilalți. Apreciez foarte mult la Alexia că de fiecare dată când aveam o propunere muzicală ea căuta versurile și cântam împreună, în timp ce Nick ne asculta cu foarte mare interes… De fapt, trebuie să scriu un alineat special dedicat prietenului meu Nick căruia îi mulțumesc pentru inspirația lui de a-mi face cinste cu înghețată din Pszczyna! Înghețata lui mi-a făcut restul zilelor și mai frumoase în Polonia. Daca nu era Nick, probabil că nu o mai întâlneam pe fata de la magazinul cu înghețată. Apreciez foarte mult că în seara de veghe, a venit la mine, pe la ora 23:00, și mi-a spus ca vrea să mă ajute să o găsesc pe Zosia (fata de la înghețată). A avut tupeu, având în vedere faptul că între sectorul nostru și sectorul unde era ea era o distanță considerabilă și, cel puțin, două milioane de oameni. Misiunea de căutare și drumul parcurs alături de prietenul meu Nick îmi va rămâne permanent în minte. Îți mulțumesc frate! Îi mulțumesc și lui Victor că a avut curajul să ne lase să ne zbenguim printre cele două milioane de pelerini, atât am aproximat eu că au fost pe Campus Misericordiae. Familiile la care am stat au fost geniale, fantastice, ospitaliere, în permanență cu zâmbetul pe buze. Mi-au plăcut foarte mult serile în care stăteam între Alex și Cătălin cu masa îmbelșugată în față, ascultându-l pe Victor cum vorbea cu gazdele. Le mulțumesc tuturor prietenilor mei că m-au încărcat cu energie și cu dragoste. Îi mulțumesc lui Alex pentru momentele amuzante, lui Domi pentru că a fost un încărcător care m-a alimentat cu energie, lui Robert pentru serile cu tenis de masa, lui Ferentz și lui Ema pentru că sunt frații mei și m-am simțit genial la prima familie alături de ei. Îi mulțumesc lui Frum și Sorei Paula pentru șosetuțe! Mulțumesc Cristinei, Alexandrei și Anei pentru zâmbetul lor fantastic! Ioana, ție iți mulțumesc pentru felul în care povestești, ai un dar… Iar lui Radu îi mulțumesc pentru că… e singurul care doarme într-0 poziție normală. Ultimele rânduri le sunt dedicate lui Victor si Iuliei cărora le mulțumesc pentru că sunt niște copii frumoși și că au făcut posibilă plecarea noastră la Zilele Mondiale ale Tineretului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu ca sunteți prietenii mei! Vă mulțumesc pentru efortul, iubirea și răbdarea de care ați dat dovadă! Vă mulțumim pentru munca depusă în organizarea acestui eveniment! Iți mulțumesc Victor pentru momentul în care ai stat lângă mine și te-ai rugat pentru ispășirea păcatelor mele! Iți mulțumesc că ai dat dovadă de înțelegere când am făcut prostii, deși chiar meritam niște „pumni la ficat”! Vă iubesc foarte mult! Sunteți cei mai tari! Dumnezeu să vă binecuvânteze! (Daniel Vladu)
Ne este greu tuturor ca acum să adunăm numai în câteva rânduri tot ce am trăit, simțit, văzut și experimentat în aceste zile petrecute în Polonia. Pe scurt, totul a fost la superlativ – tot ce am trăit împreună. În primul rând, îi mulțumim lui Dumnezeu ca ne-a adunat pe toți, a făcut un grup atât de frumos, căruia i-a oferit ocazia unui pelerinaj de neuitat. Suntem diferiți, cu vârste și caractere care variază, dar asta a fost ceea ce ne-a definit. Am devenit atenți la nevoile celorlalți și am strâns relația între noi. Până la urmă, cred că asta a fost și ideea acestui pelerinaj al tinerilor: să ne cunoaștem, să trecem peste granițe, culoare, sau diferențe de orice fel și să conviețuim în aceste zile ca frații. Așa a și fost! Ne-am făcut prieteni sau măcar câte o poză cu oameni din toate colțurile lumii. Am discutat. Ne-am cunoscut și ne-am rugat împreună. S-au întâmplat multe în numai două săptămâni și fiecare experiență a fost perfectă. Am râs, am plâns, ne-am jucat, am cântat, am dansat, ne-am rugat, l-am cunoscut pe Papa, am mers pe jos kilometri prin ploaie și prin căldură, ne-a fost cald, apoi frig, dar ne-am întors toți mai sănătoși, mai plini de viață și de har, iar când spun că aș repeta această experiență de o mie de ori, cred că o spun în numele întregului grup. În încheiere, le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit material și sufletește și care au făcut posibil acest pelerinaj. (Ana Maria Burzo)
