Lecţia 1: Trebuie să ai un cod moral!
Un bărbat adevărat are principii ferme, care-i guvernează viaţa! Permanenta lui preocupare de a-şi trăi viaţa conform acestor principii este elementul care face din el, nu doar un bărbat de o integritate ireproşabila, ci şi un bărbat cu o reputaţie impecabilă, construită pe fundamentul angajamentului constant, faţă de sine însuşi, de a fi un om bun şi sincer.
Anul trecut, după ce am ţinut un seminar în faţa unui grup de tineri dintr-un liceu, unul dintre profesorii mai în vârstă din şcoală s-a apropiat de mine şi mi-a povestit cum a învăţat el să conducă maşina în tinereţe. Mi-a explicat că agentul local de poliţie i-a dat permisul de conducere fără prea multe verificări, bazându-se pe caracterul şi reputaţia tatălui său. Agentul de poliţie i-a spus că, datorită integrităţii tatălui său, a ştiut imediat că poate avea încredere în faptul că tatăl său l-a învăţat să conducă în mod atent şi responsabil.
Codul moral este elementul esenţial pe care ne putem baza într-o situaţie dificilă. La bine, orice bărbat poate fi de o moralitate impecabilă. Situaţiile dificile sunt cele în care se simte cel mai puternic nevoia existenţei unor principii morale foarte clar definite. A fi bărbat adevărat în asemenea momente delicate înseamnă a avea puterea de a face ceea ce trebuie făcut, în loc de a alege în mod egoist calea cea mai uşoară.
Când spun “cod moral”, mă refer la un set de principii solide construite pe fundamentul virtuţii. Mă refer la principii înglobate în fraze precum “Voi fi un bărbat care va respecta şi vă ocroti femeile”, “Voi fi un bărbat care-şi tratează membrii defavorizaţi ai comunităţii cu înţelegere şi compasiune”, “Voi fi un bărbat cinstit în afaceri”, etc.
Acolo unde există virtute, nu există loc pentru “las’, că merge şi aşa”. N-ai cum să fii sincer şi mincinos în acelaşi timp, sau prudent şi iresponsabil în acelaşi timp. Virtutea înseamnă a alege între totul sau nimic. Bărbăţia este special creată pentru a face faţă acestui tip de provoare.
Unul dintre exerciţiile pe care le fac cu tinerii din licee, este cel de a-i pune să-şi scrie pe o foaie de hârtie, fiecare, propriul său cod moral. Apoi îi încurajez să ia foaia de hârtie şi s-o plaseze undeva la vedere, astfel încât s-o aibă în faţa ochilor în fiecare zi. Îi provoc să se uite la acea foaie de hârtie în fiecare dimineaţă, să-şi amintească ce fel de bărbat se vor strădui să fie pe parcursul zilei, iar apoi să se uite la foaia de hârtie pentru o ultimă dată seara, înainte de culcare, şi să evalueze felul în care au reuşit să se ridice la înălţimea propriului cod moral în acea zi. Dacă observă că există anumite segmente pe care au greşit, îi încurajez să îşi lanseze singuri provocarea ca, în ziuă următoare, să depună eforturi pentru a-şi îndreptă greşelile din ziua precedentă.
Odată, după ce am susţinut un discurs în cadrul unei conferinţe cu tema “Tatăl şi fiul, la un mic dejun ca între bărbaţi”, unul dintre taţii prezenţi s-a apropiat de mine şi mi-a spus că, în momentul în care am subliniat importanţa codului moral în viaţa unui bărbat, fiul său adolescent s-a aplecat uşor către el şi l-a întrebat: “Tată, ce-i ăla cod moral?”. Tatăl acelui tânăr mi-a spus că a fost îngrozit când şi-a dat seama că el nu i-a vorbit niciodată fiului său despre importanţa moralităţii sau a eticii. Mi-a spus că nici măcar nu a conştientizat importanţa unei astfel de conversaţii, până în acea dimineaţă în care fiul său l-a întrebat “ce-i ăla cod moral”.
Din păcate, cultura noastră nu promovează astfel de discuţii cu tinerii. În schimb, putem vedea cum, această cultură, care ar trebui să educe oameni şi să formeze caractere, promovează tinerilor în mod constant ideea conform căreia, cel mai important element care contribuie la reuşita lor în viaţă este, nu atât caracterul, cât statutul social.
Îmi amintesc că, la un moment dat, stând în sala de aşteptare a unui aeroport, am deschis una din revistele gratuite puse la dispoziţie. De cum am deschis revista, de pe primele două pagini m-a întâmpinat reclama la cel mai nou model de ceas marca Omega. Cel care-mi vindea imaginea era nimeni altul decât James Bond în persoană – actorul Daniel Craig. Reclama era gândită astfel încât să mă convingă că, dacă voi avea acel ceas, voi avea statutul şi prestanţa unuia dintre cei mai mari actori ai filmelor de acţiune de la Hollywood.
În ziua de azi, o mulţime de bărbaţi petrec atât de mult timp încercând să obţină un anumit statut prin simpla imitare a altor bărbaţi, încât uită că cel mai important statut de care se poate bucura un bărbat este acela de a fi cunoscut şi recunoscut ca fiind un bărbat cu adevărat bun.
În cadrul seminariilor pe care le ţin, obişnuiesc să lansez tinerilor tot felul de provocări, prin întrebări precum: “Ce vor spune oamenii la înmormântarea ta? Vor spune oare că: ‘A fost un bărbat generos, un tată grozav, un soţ iubitor’? Sau vor întreba unde sunt gustările?”
Răspunsul la această întrebare depinde exclusiv de felul în care tu, ca bărbat, hotărăşti să îţi trăieşti viaţa. Dacă viaţa ta va fi trăită pe fundamentul unor principii sănătoase şi solide, atunci oamenii nu vor vorbi despre mâncare la înmormântarea ta, ci vor închina un pahar în cinstea faptelor bune pe care le-ai făcut în timpul vieţii, şi a corectitudinii care ţi-a ghidat fiecare decizie.
Lecţia 2: Trebuie să-i ajuţi pe cei din jurul tău.
Pentru tine, ca bărbat, este extrem de important să-i ajuţi pe ceilalţi, pentru că astfel îţi vei putea folosi darul energiei şi al forţei masculine în beneficiul semenilor tăi.
Acest lucru este exact opusul a ceea ce pornografia sugerează bărbaţilor. Pe noi, ca bărbaţi, pornografia nu ne învăţa altceva decât să ne folosim de masculinitatea noastră exclusiv pentru beneficiul nostru personal şi pentru propria noastră plăcere. Suntem învăţaţi să reducem femeile la nivelul de simple obiecte de care ne putem dispensa oricând.
Una dintre cele mai grave vătămări produse de pornografie este faptul că reduce persoana umană la nivelul de bun de larg consum menit a fi utilizat de alţii în scopul satisfacerii propriilor lor plăceri.
Dacă noi, ca bărbaţi, nu vom învăţa să ne punem în slujba celorlalţi, să-i ajutăm, vom sfârşi cu toţii prin a deveni sclavii diverselor pofte şi curente superficiale ce domină în prezent cultura occidentală.
Am văzut, într-o zi, un poster motivaţional pe care scria aşa: “Dacă vrei să fii fericit pentru o oră, uită-te la TV. Dacă vrei să fii fericit pentru o zi, du-te într-un parc de distracţii. Dacă vrei să fii fericit toată viaţa, ajută-i pe cei din jurul tău.” Nici că ar fi putut vreodată un simplu afiş de carton ieftin, să transmită un mesaj mai plin de adevăr precum acesta.
După cum o spun chiar şi versurile clasicului cântec al lui Bob Dylan:
“Va trebui să te pui în slujba cuiva, într-adevăr,
Va trebui să te pui în slujba cuiva,
Fie că va fi vorba de Dumnezeu sau de Diavol,
Tot va trebui să te pui în slujba cuiva”.
Din păcate, mulţi bărbaţi crescuţi în cultura actuală încă nu şi-au dat seama că adevărata libertate, adevărata fericire, nu vor fi găsite în a face orice au chef să facă sau orice le vine să facă, ci în a face ceea ce este bine, frumos, consistent şi util să facă.
Punerea în slujba celorlalţi începe, în mod evident, de acasă, din relaţiile interpersonale, extinzându-se către comunitatea din care facem parte, către interacţiunile zilnice cu colegii de serviciu, şi chiar şi către omul care ne umple rezervorul maşinii cu benzină, sau către cel care ne serveşte masa la cafeneaua locală.
Bărbatul care se pune în slujba celorlalţi este bărbatul care îşi trăieşte viaţa orientat către exterior, spre aproapele său. El refuză să-şi trăiască viaţa orientat preponderent spre el însuşi şi spre satisfacerea propriilor lui dorinţe.
O viaţa trăită exclusiv în direcţia satisfacerii propriilor dorinţe se va transforma rapid într-o viaţa de sclavie faţă de lucruri care nu vor putea niciodată să ne ofere un scop demn de a fi atins şi care să ne împlinească. Viaţa trăită exclusiv în vederea satisfacerii propriilor dorinţe ajunge să fie o viaţă plină de singurătate, chiar dacă, la exterior, totul va arăta perfect.
Lipsindu-i pe cei din jurul nostru de potenţialul de care dispunem ca bărbaţi, nu vom mai reuşi să ne simţim legaţi de această lume într-un mod semnificativ atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi.
Astfel, viaţa trăită într-un mod egoist ne va răpi posibilitatea de a ne simţi cu adevărat conectaţi la lumea în care trăim.
Lecţia 3: Viaţa ta trebuie să aibă un scop. În viaţă, trebuie să-ţi depăşeşti limitele.
Fiecare bărbat are o pasiune, iar bărbaţii care vor să-şi găsească un scop în viaţă trebuie să-şi descopere pasiunea şi să o urmeze până la capăt.
Poate fi vorba de sport, sau de trenuleţe de jucărie, sau poate că îţi place să compui cântece. Poate-ţi place să joci şah, sau poate că eşti pasionat de istorie sau de grădinărit – oricare ar fi pasiunea ta, trebuie să o identifici şi, după ce ai identificat-o, trebuie să-ţi faci timp pentru a i te dedica.
Dacă eşti norocos, vei putea chiar să-ţi câştigi existenţa de pe urma pasiunii tale. Însă nu mulţi dintre voi veţi reuşi să vă valorificaţi pasiunile, ceea ce înseamnă că pasiunea descoperită va trebui integrată în programul zilnic de activităţi.
Identificarea unei activităţi interesante, urmată de concentrarea în direcţia ei, reprezintă o altă metodă excelentă de direcţionare a energiei şi forţei noastre masculine spre exterior, prin investiţia pe care o facem în diferite activităţi – şi cât de mult ne place nouă, bărbaţilor, un lucru bine făcut! (trebuie să recunoaştem că mult prea des ni se întâmplă să tratăm chiar şi relaţiile personale pe care le avem cu ceilalţi, ca pe nişte proiecte pe care trebuie să le gestionăm, dar ăsta este subiectul unui alt articol de blog!)
O activitate specific bărbătească are potenţialul de a-ţi oferi ţie, ca bărbat, un scop şi o direcţie în viaţă. Lumea în care bărbatul îşi poate etala abilităţile şi competenţele specific masculine, este lumea care, pentru un bărbat, are un sens; este locul în care noi, bărbaţii, ne utilizăm cu bucurie forţa şi energia în scopuri pozitive, pentru ca apoi să vedem cu ochii noştri roadele muncii pe care am depus-o.
Activităţile specific bărbăteşti ne oferă nouă, bărbaţilor, ocazia de a arăta întregii lumi ce ştim să facem, ce putem să facem şi ce avem concret de oferit lumii.
Exact! Ne oferă ocazia de a ne făli – de a merge cu pieptul scos înainte, plini de mândrie şi de sentimentul împlinirii, atunci când realizăm un lucru ce ştim că este demn de a fi luat în seamă.
Activităţile tipic masculine reprezintă, de asemenea, una dintre modalităţile prin care noi, bărbaţii, putem lăsa ceva pozitiv în urma noastră pentru cei ce vor veni după noi. Întotdeauna va exista o poveste (care, de regulă, va mai fi “înflorită” cu fiecare repovestire) despre golul pe care l-am marcat în cadrul meciului amical de rugby, sau despre casa de păpuşi pe care am construit-o pentru copii, sau despre peştele pe care l-am prins când am fost la pescuit etc. De obicei, astfel de poveşti sunt împletite în jurul unei provocări. Iar noi, ca bărbaţi, suntem construiţi pentru a răspunde provocărilor şi pentru a le face faţă.
Atunci când răspundem provocărilor şi când le ducem la bun sfârşit, noi, bărbaţii, arătăm lumii întregi, în modul nostru specific masculin, că avem ceva valoros de oferit, că putem contribui cu ceva, că putem lăsa ceva important şi util în urma noastră.
Dacă nu ne vom educa tinerii şi dacă nu le vom oferi ocazia de a răspunde cât mai multor provocări pentru a-şi testa limitele, să nu ne mirăm când vor găsi alte metode, mult mai urâte şi distructive, prin care vor încerca să demonstreze lumii că sunt bărbaţi adevăraţi. Să nu îi arătăm cu degetul când se vor îmbăta criţă pentru a demonstra că sunt “bărbaţi în toată firea”, care rezistă la băutură mult mai bine decât oricare alt individ, sau când se vor folosi de femei şi le vor agresa sexual, supunându-le la tot felul de barbarii sexuale doar de dragul de a colecţiona cât mai multe “trofee”, pentru a fi recunoscuţi drept bărbaţii cu cele mai multe femei care au trecut prin patul lor. Nu ei vor fi vinovaţi de a fi ajuns să se comporte animalic, ci noi, adultii, persoanele responsabile de formarea lor ca oameni, pentru că n-am ştiut să le vorbim tinerilor noştri, n-am ştiut să ni-i apropiem, n-am ştiut să-i educăm, n-am ştiut să le transmitem un set de valori morale şi de principii sănătoase.
Ca bărbaţi, avem nevoie de un scop în viaţă. Avem nevoie să ştim că eforturile noastre contează, că au un rost, o finalitate utilă. Chiar şi personajul Tyler Durden, în filmul Fight Club, spune că: “Văd tot acest potenţial cum este irosit… o întreagă generaţie care umple rezervoarele de benzină ale maşinilor şi serveşte mesele; sclavi cu gulere albe. Reclamele ne-au făcut să alergăm după maşini şi haine, după locuri de muncă pe care le detestăm, dar care ne permit să cumpărăm toate prostiile de care nu avem cu adevărat nevoie.”
Sau, aşa cum spunea cineva, la un moment dat: ‘daca-ţi trăieşti viaţa la un nivel superficial, atunci cel ce controlează acest nivel, te controlează şi pe tine’.
Pentru a putea valorifica ocaziile de a ne lăsa amprenta în lume într-un mod pozitiv, pentru a putea lăsa în urma noastră o moştenire lipsită de superficialitate şi plină de însemnătate, pentru a lăsa în urma noastră un lucru demn de admirat care să îi facă pe ceilalţi să exclame “ce lucru grozav!”, noi, bărbaţii, avem nevoie de un scop, avem nevoie de provocări.
Lecţia 4: Trebuie să ştii să iubeşti!
În ziua de azi, cele mai multe probleme cu care ne confruntăm în cultura contemporană se datorează lipsei de iubire. Când spun asta, nu mă refer la fanteziile sexuale de tip Don Juan, alimentate de pornografie, sau la sentimentalismele emotive (eu le mai spun tinerilor aşa: “sigur că furnicătura pe care o simţi în stomac – despre care toate vedetele muzicii pop îţi vorbesc întruna – poate fi dragoste, dar poate fi şi o simplă indigestie”). Nu. Când spun că trebuie să ştii să iubeşti, nu mă refer la cocktailul de hormoni aferent îndrăgostirii, ci mă refer la iubirea adevărată, la cea despre care vorbea Aristotel atunci când descria iubirea ca fiind starea în care te afli atunci când “urmăreşti ca celui de lângă tine să-i fie bine”.
Din păcate, ceea ce cultura contemporană promovează preponderent, este orientarea către sine, raportarea la sine, iar nu iubirea autentică.
Iubirea autentică înseamnă a pune binele celui de lângă tine mai presus de binele tău, chiar dacă binele celui de lângă tine poate însemna suferinţa ta sau pierderea unui lucru important pentru tine.
Singura modalitate de a verifica dacă ceea ce simţim este iubire adevărată, iar nu un simplu sentimentalism emotiv, este prin a răspunde următoarelor întrebări: Este această iubire, transpusă în fapte concrete? Este ea direcţionată către exterior, în beneficiul celuilalt?
Dacă eu le spun soţiei şi copiilor mei că îi iubesc, dar apoi îmi petrec tot timpul stând pe canapea, uitându-mă la filme pe DVD şi ronţăind gustărele, în timp ce soţia mea găteşte, face cumpărături, îngrijeşte copiii şi merge la serviciu pentru a putea plăti facturile, atunci, oare chiar îmi iubesc cu adevărat soţia şi copiii?
Urmează să mă întâlnesc cu un tânăr care a răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus. Ţinerii ştiu instinctiv că iubirea autentică nu înseamnă doar cuvinte şi sentimente, ci trebuie să se manifeste în mod concret în lumea reală. Problemă este că noi, adulţii, nu le mai reamintim tinerilor acest lucru suficient de des.
“Noi nu trebuie să reinventăm bărbăţia. Trebuie doar să vrem să ne trezim din visul urât al ultimelor generaţii, şi să-l îndreptăm.” -Waller R. Newell