Cristian Bădiliță este doctor în istoria creştinismului antic al Universităţii Sorbona, specialist în literatura patristică greacă şi latină şi unul dintre coordonatorii traducerii comentate a Septuagintei. Trăiește la Paris din 1995.
Conform tradiţiei biblice, prezentă şi în câteva texte foarte vechi, de pildă Evanghelia lui Nicodim, până în duminica Învierii sufletul lui Iisus poposeşte în iad, sălaşul morţilor, Șeolul iudaic, unde îl va înfrunta pe Satana şi de unde îi va elibera pe credincioşii din Vechiul Testament, începând cu Adam şi Eva. Această eliberare este reprezentată în faimoasa icoană Anastasis, prezentă în bisericile ortodoxe. Prin moartea Sa, Iisus duce vestea bună, adică evanghelia, până în sălaşul morţilor. Pentru cei de pe pământ El este mort. Pentru cei din sălaşul morţilor El este Viaţa coborâtă până la ei pentru a-i readuce la viaţă.
Semnificaţia zilei de sâmbătă este uriaşă. Iisus a murit pentru a-şi putea desăvârşi misiunea eiberatoare, pentru a putea duce evanghelia inclusiv în iad. Până şi iadul se bucură acum de căldura Vieţii. Coborându-se în sălaşul întunericului, Iisus-Lumina i-a botezat şi pe cei care nu L-au putut cunoaşte în timpul vieţii.
Iar confruntarea lui cu Satana, păzitorul iadului, trimite şi la ritul botezului, săvârşit, în creştinismul timpuriu, chiar în această noapte sfântă. După o catehizare de mai multe săptâmâni, de aici şi durata lungă a Postului Mare, neofiţii erau botezaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în prezenţa episcopului. Ei intrau goi în bazinul plin cu apă, iar aici avea loc o confruntare decisivă cu forţele răului, din care ieşeau biruitori, prin puterea Duhului Sfânt. Aşa cum Iisus îi readuce la viaţă pe morţii din şeol, din iad, tot aşa Duhul Sfânt îi aduce la adevărata viaţă, a credinţei, pe cei botezaţi în timpul acestei nopţi de veghe luminoasă.
