Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Greco-catolicii ucraineni un exemplu de fidelitate în încercări: Papa Francisc

 
Greco-catolicii ucraineni un exemplu de fidelitate în încercări: Papa Francisc
  • 07 Mar 2016
  • 4118

Papa Francisc și-a exprimat gratitudinea și recunoștința față de Biserica Greco-Catolică din Ucraina care, în încercări, a rămas întotdeauna fidelă Bisericii și Succesorului lui Petru. Cuvintele de apreciere sunt conținute în mesajul adresat Preafericitului Sviatoslav Shevchuk, arhiepiscop major de Kiev-Halici, la împlinirea a 70 de ani de la pseudo-sinodul de la Lvov (L'viv)care, în 1946, a decis trecerea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina.

"Au trecut 70 de ani de când contextul ideologico-politic și ideile contrare însăși existenței Bisericii voastre au dus la organizarea unui pseudo-sinod la Lvov (L'viv), provocând decenii de suferințe păstorilor spirituali și credincioșilor. În amintirea acelui trist eveniment ne închinăm capul cu profundă gratitudine față de cei care, chiar cu prețul chinurilor și chiar al martiriului, în decursul timpului și-au mărturisit credința, trăită cu dăruire în propria Biserică și în uniune perfectă cu Succesorul lui Petru", se spune în mesajul papei Francisc adresat arhiepiscopului major de Kiev-Halici.

Recunoștință față de greco-catolicii ucraineni pentru fidelitatea lor
"În același timp, cu ochii iluminați de aceiași credință, privim la Domnul Isus Cristos, continuând să punem în El speranța noastră și nu în dreptatea omenească", scrie de asemenea Sfântul Părinte în mesaj, subliniind: "El este adevăratul izvor al încrederii noastre în privința prezentului și a viitorului, având convingerea că suntem chemați să vestim Evanghelia chiar și în contextul oricărei suferințe și dificultăți". Pontiful și-a exprimat profunda recunoștință pentru fidelitatea greco-catolicilor ucraineni, încurajându-i totodată să fie "mărturisitori neobosiți ai acelei speranțe care face ca existența noastră și a fraților și surorilor din jurul nostru, să fie mai luminoasă".

Solidaritate față de păstori și credincioși în vreme de război și restriște
De asemenea, papa Francisc a reînnoit sentimentele de solidaritate cu păstorii și credincioșii pentru tot ceea ce fac în această perioadă dificilă marcată de încercările războiului pentru a ușura suferințele populației și pentru a căuta căi de pace pentru iubitul pământ ucrainean. "În Domnul sălășluiește curajul și bucuria noastră. Mă adresez Domnului, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a martirilor Bisericii voastre, pentru ca mângâierea divină să lumineze chipurile comunităților voastre în Ucraina și în alte părți ale lumii", scrie de asemenea Sfântul Părinte în mesajul adresat arhiepiscopului major de Kiev-Halici, Sviatoslav Shevchuk.

Greco-catolicii ucraineni în deplină comuniune cu papa Francisc
Sâmbătă, 5 martie a.c., arhiepiscopul Shevchuk a fost primit de Sfântul Părinte, în Vatican, împreună cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina.
"Am venit pentru a reafirma comuniunea noastră cu Sfântul Părinte și pentru a-i cere sprijinul pentru poporul ucrainean", a spus arhiepiscopul Shevchuk după întâlnirea membrilor Sinodului Permanent al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina cu papa Francisc, întâlnire desfășurată în Vatican, sâmbătă, 5 martie. "Papa ne-a ascultat", a mai spus liderul religios greco-catolic, amintind faptul că papa Francisc este considerat "o autoritate morală care vorbește despre adevăr, o voce foarte importantă pentru poporul ucrainean".

Biserica Greco-Catolică s-a declarat pregătită să colaboreze pentru binele întregii națiuni, într-un plan care să includă organisme internaționale și nu numai. Războiul din Ucraina, cauzat de invazia rusă a implicat 5 milioane de persoane, provocând zece mii de morți, mii de răniți, constrângând două milioane de persoane să trăiască in afara propriilor locuințe, conflictul cauzând totodată o drastică sărăcire a populației. "Să facem astfel încât Anul Milostivirii să devină realitate și pentru poporul ucrainean", a mai spus arhiepiscopul major Sviatoslav Shevchuk.



Sursa:ro.radiovaticana.va