de Angelo Busetto
O prietenă mi-a trimis un mesaj scurt: „Ar trebui să sfătuiești persoanele să spună mai des Te Deum-ul. Nu este de ajuns să fie spus doar o singură dată la sfârșitul anului”. În lumea lamentărilor, acesta este un consiliu de luat în considerare. Te Deum, de ce? Deoarece, cu un alt an în spatele nostru, ne aflăm încă în viață. După un an, suntem încă creștini. Acest lucru ar fi de ajuns!
Întregul univers este în serviciul nostru, pentru a ne face să trăim, iar întreaga istorie s-a pus în mișcare pentru a ne face creștini. Noi primim totul. Trăim pentru că primim: aerul, apa, hrana și îmbrăcămintea; cerul, pământul, soarele și marea; persoane care ne iubesc, ne servesc, ne însoțesc; persoane care ne urmează, ne provoacă, ne contestă, ne neglijează. Primim ziare, știri, artă, frumusețe, proiecte, zâmbete, lacrimi; lumea, universul, umanitatea; anotimpurile, frigul, căldura, primăvara. Trăim în harul a tot ceea ce ne face să trăim și pe care noi nu am creat, darul lucrurilor și al persoanelor.
Dumnezeule, te lăudăm! Îl primim pe Isus. Îl primim asemenea celor dintâi, și chiar mai mult, cu cumulul de frumusețe și de umanitate născut din El și crescut în timp. Scrierile și scriitorii, sfinți și operele, rugăciunile și rugătorii, cântecele și cântăreții, bisericile și constructorii, turlele și clopotele, liturgiile și preoții, îndurarea și îndurătorii, mărturisirea și mărturisitorii, Euharistia și celebranții, caritatea și operatorii de caritate. Pâraie și râuri, fluvii, lacuri și mări de Grație care au traversat câmpiile istoriei pentru a aduce până în timpurile noastre, până la mine și la tine, Prezența care ne susține, ne consolează, ne deschide spre viitor. Multe persoane, bărbați și femei, tați și mame, preoți și călugărițe, au traversat câmpii și păduri pentru a ni-L aduce nouă pe Domnul. Și-au murdărit hainele și, uneori, poate, și-au mânjit sufletul pentru a conduce la noi depozitul bogat de credință și iubirea creștinească.
La sfârșitul anului trecut Isus a venit la mine cu ultimii preoți care au murit în brațele Sale, cu fidelitatea persoanelor care L-au slujit, cu prietenia tovarășilor de drum în credință, cu indiferența multora, cu îndepărtarea altora și cu dușmănia unora. Nevoia noastră a fost ascultată de Isus, în special cu ocazia anului jubiliar: ultimul dar a fost reprezentat de intrarea prin Poarta Sfântă a Jubileului, cu bucuria mulțimii și complicațiile ulterioare neprevăzute.
Încă îmi doresc, reîncep, sper. Încă mai cred că lumea se revigorează și nu se stinge, călătorește și nu se oprește, renaște și nu moare. Reiau itinerariul cu Biserica întreagă, cu comunitatea mea, cu darul prețios al prietenilor preoți, laici și al multor altor frați. În fiecare an, în fiecare zi, în fiecare ceas, urmându-L pe Cel care merge înainte și conduce la împlinire, Te Deum Laudamus.
Traducere: Liviu Ursu
