Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat membrilor Bisericii caldee
(luni, 26 octombrie 2015)
Prefericite,
Iubiţi fraţi întru Episcopat,
Vă primesc cu bucurie şi mulţumesc Preafericirii Sale patriarhul Louis Raphaël I Sako pentru cuvintele sale respectuoase. Profit de ocazie pentru a ajunge, prin intermediul vostru, la toţi credincioşii şi la toţi locuitorii din iubitele ţări Irak şi Siria, într-o perioadă deosebit de dureroasă şi delicată, cu întărirea şi solidaritatea creştină. Fie ca milostivirea lui Dumnezeu, în iminenţa Anului Jubiliar, să aline rănile războiului care rănesc inima comunităţilor voastre, pentru ca nimeni să nu se descurajeze în acest moment, în care strigătele violenţei par să depăşească rugăciunile fervente pentru pace.
Astăzi, situaţia în ţările voastre de origine este grav compromisă de ura fanatică a terorismului care continuă să provoace o puternică hemoragie de credincioşi care se îndepărtează din ţările părinţilor lor, unde au crescut bine înrădăcinaţi în brazda tradiţiei. Această stare de lucruri ameninţă desigur la temelii prezenţa creştină vitală în acel ţinut ca a văzut începând drumul patriarhului Abraham, răsunând glasul profeţilor care chemau la speranţă Israelul în timpul exilului, întemeind primele Biserici pe sângele atâtor martiri, mărturisind plinătatea Evangheliei, făcând să crească societăţile cu propria contribuţie, în timpul secolelor de convieţuire paşnică cu fraţii noştri adepţi ai islamului. În schimb, din păcate aceste timpuri ale noastre sunt marcate de nenumărate exemple de persecuţie, chiar până la martiriu.
Biserica caldee, care suferă datorită acestei stări de lucruri cauzate de război, cunoaşte şi necesităţile credincioşilor din diaspora, care simt dorinţa de a rămâne tari în propriile rădăcini şi de a se insera în noile contexte. De aceea confirm, astăzi mai mult ca oricând, tot sprijinul şi solidaritatea Scaunului Apostolic în favoarea binelui comun al întregii Biserici caldee. Mă rog pentru ca să nu fie constrânşi creştinii să părăsească Irakul şi Orientul Mijlociu - mă gândesc îndeosebi la fiii şi fiicele din Biserica voastră, cu bogata lor tradiţie.
Vă îndemn să vă străduiţi neobosit ca nişte constructori de unitate în toate provinciile din Irak, favorizând dialogul şi colaborarea între toţi actorii din viaţa publică, contribuind la însănătoşirea diviziunilor şi împiedicând să apară altele.
Vizita voastră îmi permite să reînnoiesc un apel din inimă adresat comunităţii internaţionale, pentru ca să ştie să adopte toate strategiile valabile cu scopul de a promova obţinerea păcii în ţări devastate teribil de ură, pentru a readuce suflul vital al Iubirii în locuri care din totdeauna au fost răscruci de popoare, culturi şi naţiuni. Mult dorita pace să poată răsări la orizontul istoriei, pentru ca dramele triste provocate de violenţă să lase locul unui climat de convieţuire reciprocă.
Sinodul, care în aceste zile îl celebraţi in Urbe, este un "drum împreună", un moment propice de confruntare între diversităţile care îmbogăţesc comuniunea fraternă dintre voi, sub privirea lui Cristos Bun Păstor. Aşa cum am avut ocazia să spun comemorând cei cincizeci de ani ai Sinodului Episcopilor, "A merge împreună - laici, păstori, Episcop de Roma - este un concept uşor de exprimat în cuvinte, dar nu aşa de uşor de pus în practică [...]. Să nu uităm asta niciodată! Pentru discipolii lui Isus, ieri astăzi şi întotdeauna, unica autoritate este autoritatea slujirii, unica putere este puterea crucii, conform cuvintelor Învăţătorului: «Ştiţi că cei care conduc popoarele le domină şi cei mari îşi fac simţită puterea asupra lor. Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru» (Mt 20,25-27). Între voi să nu fie aşa: în această expresie ajungem la însăşi inima misterului Bisericii - «între voi să nu fie aşa» - şi primim lumina necesară pentru a înţelege slujirea ierarhică" (Discurs la a 50-a aniversare a Sinodului Episcopilor, 17 octombrie 2015).
De aceea vă invit să urmaţi îndemnul apostolului Paul să aveţi între voi aceleaşi simţăminte ale lui Cristos (cf. Fil 2,5), acţionând cu milostivire, în umilinţă, în răbdare şi în reciprocă primire care generează comuniune.
Sinodul să fie trăit cu simţ de responsabilitate, participare şi slujire, având mereu în faţă imaginea Bunului Păstor, care are la inimă mântuirea oilor sale şi, în mod deosebit, se îngrijeşte de cea rătăcită. Fiţi şi voi aşa: zeloşi în căutarea lui salus animarum, a preoţilor precum şi a laicilor, ştiind bine că exercitarea comuniunii uneori cere o adevărată kenosis, o înjosire şi o despuiere de sine.
Vă încurajez să fiţi paterni cu preoţii şi cu toţi consacraţii, care sunt primii voştri colaboratori şi, respectând tradiţia şi normele, să fiţi primitori faţă de ei, binevoitori şi înţelegători faţă de necesităţile lor, demarând parcursuri pentru ca să fie tot mai conştienţi de exigenţele activităţii lor în slujba fraţilor. Făcând astfel, veţi reuşi să umpleţi distanţele care separă şi să discerneţi răspunsurile la urgenţele actuale ale Bisericii caldee fie în patria mamă fie în diaspora. În acest mod, reflecţiile care vor rezulta vor putea oferi soluţii rodnice la exigenţele voastre actuale şi idei de convergenţă pentru rezolvarea problematicilor liturgice şi de ordin general.
Îndemnându-vă să continuaţi angajarea voastră pastorală cu fraternă comuniune şi spirit misionar, vouă tuturor, păstori caldei, încredinţez cuvintele mele de încurajare pentru credincioşi: să răsune pe buzele voastre ca mângâierea mea care încălzeşte inimile lor.
Încredinţez Biserica caldee ocrotirii materne a Fecioarei Maria şi împart asupra voastră, asupra preoţilor, asupra călugărilor şi călugăriţelor şi asupra tuturor credincioşilor Binecuvântarea Apostolică, garanţie de speranţă şi de mângâiere în Iubirea lui Dumnezeu Milostiv.
Francisc
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
