Pe portalul Smartwoman o cititoare a publicat sub anonimat un articol pe care orice femeie doritoare de succes în carieră ar fi inspirată să-l citească.
Sub titlul Dragă Mamă corporatistă, autoarea, care se semnează simplu „Nicoleta”, arată cum a decurs viaţa ei, timp de 12 ani şi ceva după naşterea fetiţei sale:
Ca sa fie clar de la inceput, cea care semneaza aceasta scrisoare are state vechi in meserie: conduce o multinationala de mai bine de 10 ani. Pleca luni si se intorcea vineri, dormind rar 2 nopti la rand in acelasi hotel. Nu sunt Lupul Moralist, numele meu este Nicoleta si am inceput sa devin dependenta de munca atunci cand fetita mea avea 5 luni. Acum are 13 ani si 2 episoade depresive la activ; plus 3 luni in care si-a facut rau ei insasi, taindu-si mainile pentru a scapa de durerea emotionala.
Ca să ţină pasul cu standardele competitive pe care le impunea mama, şi fetiţa muncea 10-12 ore pe zi pentru a fi prima în clasă. Desigur, copilului nu numai că nu îi lipsea nimic, dar primea şi tot ce îşi dorea de la o mamă care într-un deceniu ajunsese acolo unde nici nu visa în facultate.
Pana intr-o zi cand am primit un email de la fata mea, evident, eu fiind in delegatie. In mare, imi spunea ca habar nu am ce se intampla in viata ei si ca ma roaga sa o ajut, pentru ca ea nu mai poate si nu mai vrea sa traiasca. Atasata email-ului, era o poza cu mana ei taiata. In cele 10 ore in care am condus spre casa am incercat sa inteleg unde am gresit.
Şocul a făcut-o pe mamă să înţeleagă că nu e destul să petreci câteva ore cu copilul la sfârşit de săptămână:
…important era sa fiu langa ea cand ii era greu. Cand venea de la scoala plangand din cauza comentariilor rautacioase legate de kilogramele ei in plus; cand i-a plecat cea mai buna prietena definitiv in strainatate; s-a simtit abandonata, singura, evitata de toti colegii, ba mai mult, i s-a spus ca mai bine murea la nastere, pentru ca oricum nu e buna de nimic si nu e iubita de parinti, pentru ca e asteptata mereu de bunici. Va e greu sa credeti ca niste copii pot fi asa cruzi?
Ar fi trebuit sa fiu langa ea cand nu intelegea de ce profesoara nu a apreciat creativitatea ei; de ce a depunctat-o pentru ca nu a invatat pe de rost niste comentarii dictate la clasa?
Cand baietii cu o sexualitate precoce, inca din clasa a cincea, mimau actul sexual iar ea nu intelegea ce se intampla, atunci ar fi trebuit sa o ascult. Cand adormea singura seara, dorindu-si umarul meu in locul ursuletului de plus, atunci ar fi trebuit sa o tin in brate. Ar fi trebuit sa fiu langa ea in momentele de singuratate. V-ati gandit vreodata cat de singuri se pot simti copiii nostri?
Articolul se încheie cu un îndemn pentru mame şi părinţi în general, afirmând că a fi alături de copil este mai preţios şi mai de folos decât orice dar scump sau orice posibilităţi materiale pe care i le poţi oferi copilului.
