Mântuieşte-mă, Doamne, că a dispărut omul cuvios,
Nu mai sunt drepți printre fiii oamenilor.
Fiecare spune minciuni aproapelui său,
buze viclene vorbesc cu inimă dublă.
Va pierde Domnul buzele viclene
Și limba care rostește cuvinte pline de mândrie.
Pe cei ce au zis: "prin limba noastră suntem puternici,
Buzele ne sunt arme;
Cine ne este Domn?"
Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor,
Iată mă voi scula, zice Domnul;
Voi trimite un salvator şi le voi vorbi pe faţă.
Cuvintele Domnului sunt curate,
Argint lămurit în foc, curăţat de pământ,
Curăţat de şapte ori.
Tu, Doamne, ne vei păzi
Și ne vei feri de neamul acesta în veac.
Atunci când se ridică sus oamenii de nimic,
După înălțimea Ta Te îngrijești de fiii oamenilor.
Mântuieşte-mă, Doamne, că a dispărut omul cuvios. Spune Ciril din Alexandria că atunci când nu mai sunt oameni sfinți, mântuirea e mai greu de dobândit: „printre popare totul e răsturnat, înțelpciunea, discursurile, modul de trai. Penuria de sfințenie e atât de mare că și cei care au primit legea Domnului se lasă cuprinși de viciu. Toți muritorii au nevoie să li se întindă o mână, care este Cristos, cel așteptat”.
Pe cei ce au zis: "prin limba noastră suntem puternici, buzele ne sunt arme; cine ne este Domn?" Sf. Ioan Gură de Aur ne amintește că: „Buzele nu îți aparțin ci sunt ale Domnului. Tu le ai doar temporar, precum posezi o casă sau un teren. Cristos ți-a dat, ca să spunem așa, buzele în folosință: nu pentru a pronunța cuvinte de mândrie ci de umilință, pentru a-L lăuda și a-L binecuvânta”.
Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno
